Violenţa – un mod de viaţă?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Niciodată nu am crezut despre noi că suntem un popor violent. De altfel, nici nu figurăm în topul celor mai violente popoare printre Irak, Nigeria, Africa Centrala, Africa de Sud, Mexic, Brazilia etc.

Cu toate acestea, ori de câte ori mă uit la televizor, la ştiri în principal, constat cât de mult ne place violenţa. Ştirile, fie că sunt cele de dimineaţă, de prânz sau seară, fie că sunt difuzate de posturi publice sau private, sunt inevitabil încărcate de violenţă, de zici că cineva caută avid numai asemenea subiecte, pentru a realiza o colecţie de capodopere ale agresivităţii umane sub toate formele ei de manifestare. Încet, dar sigur, cu obstinaţia vieţii noastre de zi cu zi ne transformăm în consumatori ai unor fapte de violenţă fără egal, în depozite de ştiri belicoase care ne transformă în nişte agresori pentru noi şi pentru cei din jur.

Mi se pare ,,mirific’’ să încep ziua aflând ce bătrîn a murit de foame, ce copil a fost mutilat, ce femeie violată şi lista poate continua fără sfârşit.

Violenţa se răspândeşte în jurul nostru cu o rapiditate fantastică, inundând toate aspectele vieţii noastre: nu mai vorbim civilizat unii cu alţii, ne jignim, ne ofensăm imediat, nu ne mai lăsăm unii pe alţii să vorbim, nu ne mai ascultăm, dezvoltăm o sensibilitate exagerată şi chiar mania persecuţiei... Apare o întreagă panoplie a violenţei: violenţa fizică, violenţa verbală, violenţa nonverbală, violenţa psihică. Lucru firesc de altfel dacă ne gândim că suntem hrăniţi permanent cu violenţă, cu scene traumatizante care ne contorsionează şi ne afectează la nivel mental.

Am încercat să aflu de ce ştirile sunt pline de violenţă, am discutat cu diverse persoane din media şi mi-au spus că asta se cere, că asta vinde. Adică noi, cei din faţa televizoarelor asta cerem? Adică cerem să ni se arate toate nenorocirile unei lumi de psihopaţi, a unor creaturi, că oameni nu le pot spune, care fac rău semenilor lor?

Dar ce se întâmplă cu noi, ceilalalţi, care detestăm violenţa şi care dorim să urmărim ştirile pentru a afla lucruri importante pentru noi, informaţii utile şi nu orori umane?  Nu avem acelaşi drept la informare ca şi cei avizi de violenţă?