Viitorul Europei este Africa, viitorul Africii este Europa

În sfârșit, ne trezim. Posibilitatea ca progresele tehnologice ale Chinei, costurile sale reduse de producție și amploarea ajutoarelor sale de stat să pună în pericol sectoare de vârf ale industriei europene – și nu doar producții fără valoare strategică – trage un semnal de alarmă în întreaga Uniune.

Se discută acum despre natura măsurilor care trebuie luate și nu doar despre necesitatea lor, însă nu este suficient doar să ne trezim și să ne apărăm. Trebuie să trecem de la defensivă la ofensivă, să nu ne mai gândim doar la a ne proteja de supraproducția chineză, ci să impunem Beijingului un raport de forțe care să-l oblige să negocieze și să-și revizuiască politicile.

Acest lucru nu va fi lipsit de riscuri. În bătălia care se deschide, chinezii vor recurge la măsurile de retorsiune cu care ne amenință deja, dar noi dispunem de două atuuri esențiale.

Primul este amploarea noastră. Uniunea nu este cea mai populată entitate din lume. Nici nu este cea mai întinsă, dar cu cei aproximativ 450 de milioane de locuitori ai noștri și, în curând, cu mult mai mulți, cu puterea noastră de cumpărare și cu ratele noastre de economisire, constituim o piață de care China (și nici Statele Unite, de altfel) pur și simplu nu se poate lipsi. Dacă accesul la piața europeană i-ar fi închis măcar parțial, industria chineză ar avea mari dificultăți în a găsi alte piețe de desfacere la fel de profitabile.

Acest lucru ne pune în poziția de a cere o renegociere globală a relațiilor noastre comerciale. Cu singura condiție ca determinarea și unitatea noastră să nu lase loc de îndoială, putem intra într-o confruntare, deoarece chinezii sunt nevoiți să facă un compromis care este și mai necesar pentru economia lor decât pentru a noastră.

Și apoi mai este Africa. Ea va ajunge la două miliarde și jumătate de locuitori în 2050. La fel ca Asia în secolul trecut, ea este puterea emergentă a acestui secol și acolo, mai întâi, de la Maghreb până în Africa de Sud, de la Senegal până în Kenya, se va stabili raportul nostru de forțe cu China.

Fie lăsăm industria chineză să capete o asemenea forță în Africa încât în curând nu vom mai avea mijloacele să îi facem față în Europa, fie opunem un front eurafrican colonialismului industrial al Chinei.

Fie lăsăm industria chineză să continue să facă din Africa teritoriul său exclusiv, asigurându-și în fiecare sector poziții dominante de neocolit, fie propunem Africii o co-dezvoltare de tipul câștig-câștig, prin parteneriate industriale atât în producția de masă, cât și în sectoarele-cheie.

Marea Mediterană nu este o mare. Este un lac ale cărui țărmuri se completează perfect. În sud, Africa are nevoie de investiții pentru a-și dezvolta industria, a-și reduce șomajul oferind locuri de muncă unei tinereturi care astăzi nu are altă opțiune decât drumul spre Europa, a-și crește veniturile fiscale, a se dota cu infrastructurile de care duce lipsă și a încetini, apoi a opri exodul creierelor sale.

În nord, Europa are nevoie să găsească în altă parte decât în China o forță de muncă mai ieftină decât a sa, să găsească mijloace reale de a stăvili criza politică în care o aruncă imigrația ilegală și să asigure noi piețe de desfacere pentru capitalurile și exporturile sale, pentru a-și întări industriile în fața celor din China.

Viitorul Europei este Africa, la fel cum viitorul Africii este Europa.

Franceză, engleză și portugheză, avem limbi comune. Diasporele africane sunt numeroase în Europa și ar putea constitui rapid un liant natural între continentele noastre. Costul financiar și de mediu al transporturilor între Africa și Europa este infinit mai mic decât între Europa și Asia. Și apoi, geografia ne spune: unite și nu separate de Marea Mediterană, Africa și Europa vor constitui un ansamblu continuu, inima pulsantă a lumii și, dacă ne dorim acest lucru, prima putere economică a viitorului.