Vârsta inocenţei a trecut

Republica Moldova nu va mai fi tratată mult timp ca un copil răsfăţat al Politicii Europene de Vecinătate. Prea multe jucării am stricat, prea multe farfurii cu terci răsturnăm, ca să ne tot mângâie pe creştet la nesfârşit şi să ne zică: „Lasă, mititica, eşti la început de cale, se mai întâmplă. Oricum ne eşti dragă şi te iubim...”

Europenii ne-au mângâiat şi anul acesta pe cap, e adevărat că un pic împotriva creşterii părului. Ne-au făcut cu ochiul, încurajator, ne-au mai întins nişte milioane de euro, dar, totodată, ne-au bătut obrazul că nu ne prea ţinem de cuvânt.

Raportul Comisiei Europene privind progresele realizate de ţările vizate de Politica de Vecinătate, prezentat ieri la Bruxelles, este unul neaşteptat de bun pentru Republica Moldova, în contextul crizei politice profunde în care ne bălăcim acum „graţie“ scumpilor noştri guvernanţi. Dacă cei 3+1 crai de alianţă şi-ar fi lăsat la o parte orgoliile rănite, principiile şi valorile discutabile, interesele nu tocmai naţionale şi n-ar fi permis ca o nenorocită de vânătoare cu sfârşit tragic să arunce în aer guvernarea, fie ea şi nu tocmai de succes, sunt sigură că am fi primit semnale mult mai optimiste de la Bruxelles.

Desigur, ne-ar fi pus pe masă aceeaşi listă lungă de restanţe grele pe care le avem la reformarea justiţiei, lupta cu corupţia, asigurarea transparenţei sistemului bancar, respectarea drepturilor omului etc., pe care, dacă nu le îndeplinim, nu avem cum să sperăm nici la Paştele Cailor că ne vor ridica vizele şi vor semna cu noi un acord de asociere.

Doar că n-ar fi existat acea frază care, chiar şi fără să fie citită printre rânduri, te pune serios pe gânduri: „Tensiunile apărute între forţele de la guvernare în februarie şi martie 2013 ce au dus la căderea Cabinetului de Miniştri au pus sub semnul întrebării stabilitatea guvernării; incertitudinea politică durabilă sau întârzierile induse de eventuale alegeri parlamentare anticipate ar putea submina procesul de reforme şi de transformare desfăşurate începând cu anul 2009“.

E un duş de-a dreptul rece, care ar trebui să-i facă pe stimabilii noştri oameni politici să nu se joace prea mult de-a negocierea pentru resuscitarea alianţei de guvernare, căutarea de mecanisme, instrumente, priorităţi, funcţionalităţi / disfuncţionaităţi şi alte prostii cu care ne aburesc de câteva zile. Din vorbe, toţi ne asigură că „vor face totul pentru ca Republica Moldova să continue cursul european şi să evite alegerile anticipate“. În realitate însă par a face contrariul.

Nu sunt cuvinte mari, eu chiar cred că viitorul acestui stat e la braţ cu Uniunea Europeană, acolo unde ne-am regăsi în mod natural şi cu România. Chiar dacă ne ceartă, Europa ne spune clar că încă nu şi-a pierdut de tot încrederea în noi, că e gata să ne ofere în continuare şansa să fim în rând cu lumea civilizată, să scăpăm de statutul de tampon între Est şi Vest, de ştampila de rămăşiţă a unui imperiu mort cu pretenţii de stat independent.

Însă răbdarea are margini. Moldova nu va mai fi tratată mult timp ca un copil răsfăţat al Politicii Europene de Vecinătate. Prea multe jucării am stricat, prea multe farfurii cu terci răsturnăm, ca să ne tot mângâie pe creştet la nesfârşit şi să ne zică: „Lasă, mititica, eşti la început de cale, se mai întâmplă. Oricum ne eşti dragă şi te iubim. Ia te uită ce bomboane dulci avem şi ce rochiţă roz ţi-am luat, numai fii cuminte, fă-ţi lecţiile şi nu fă boroboaţe“. E timpul să ne maturizăm, totuşi.