Vacanţa perfectă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începea în serile lungi de iarnă. Atunci puneam pe hartă trasee nevăzute. Treceam peste crestele munților, coboram în peșteri și gustam din soarele scufundat în mare. Zilele le petreceam în biblioteci, printre cărți despre adâncurile pământului sau despre acoperișurile țării. Nu aveam Internet. Pentru fiecare informație duceam o dulce luptă de căutare. Și la fiecare lucru nou aflat aveam senzația că descopăr o lume într

În primele clipe ale verii, porneam o vânătoare febrilă. Rucsac, cort, lanternă, lampă, carbid, aparat foto, filme de 400 pentru peșteri, de 100 pentru malul mării. Conserve, ceaun, chibrituri, o hartă trasă la xerox și perechea de bocanci scofâlciți.

Seara de dinainte era magică. Memoria îmi păstrează fiecare secundă a nopții lungi de vară, iar pe piele încă mai simt mușcăturile șerpilor nerăbdării ce îmi alungau orice urmă de somn. Spre dimineață, drumul spre gară era măsurat în pași de dans. Un joc ciudat al unei mogâldețe înhămate la un rucsac enorm, cu bare din aluminiu, în care erau aranjate toate poveștile ce urmau să fie trăite. La buzunar, biletele de tren lângă câteva sute de lei. Iași-București-Petroșani-București-Babadag-Costanța-Alba Iulia-Iași. O țară întreagă țesută pe șine de cale ferată, în acorduri de chitară.

Mai bine de o lună o petreceam în cort, prin stații de autobuz, gări uitate de lume și oameni. Pe trenuri, în camioane, pe șalupe. Și mai ales pe drumuri umblate doar cu piciorul. Răscoleam întreaga Românie. Câtă mândrie și ce bucurie aveam în suflet după ce îmi urcam rucsacul de 20 de kilograme până sub creasta Parângului Mare. În jurul focului, în care poposea mereu un ceaun înnegrit de funingine, trăiam clipe de libertate absolută. Fiecare îmbucătură avea un gust dumnezeiesc iar somnul de după era licoarea tinereții.
Pe limba de pământ, între uriașul Razim și Marea cea mare, trăiam alte povești, amestecuri suprarealiste de lipoveni, actori de la teatrul din Cluj și un director de la CEC. Iar Gura Portiței devenea locul din care lumea începea.
Acum nu mai am toate astea. Vacanțele le caut în oferte turistice. Și mă interesează stelele de hotel, ofertele all inclusive sau serviciile oferite. Le aleg în ultima clipă. Pe piele nu mai am nicio furnicătură. Iar nopțile de dinainte le dorm neîntoarsă.

Și nu știu de ce, de fiecare dată la finalul concediului, simt miros de foc de tabără, aud de departe acorduri de chitară și umerii mi se înroșesc de parcă aș fi purtat un rucsac mare și greu. Și mereu îmi promit că data viitoare, poate la anul, voi avea măcar încă o dată vacanța perfectă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Domnule procuror Negulescu, aveţi dreptate, Ghiţă e o zdreanţă! Să-l învăţăm un cântecel!
INTERVIU Ion Caramitru, mărturii despre cum s-au fraudat alegerile în '90: „Revoluţia a fost, în fiinţa mea, profund anticomunistă, dar co­munismul a rămas”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Dragă române creştin-ortodox, fii mândru şi îndrăzneşte să crezi în asta: sictir!