Uniţi, salvăm aparenţele! Moartea, doar o problemă de imagine pentru Guvernul Ponta

Accidentul aviatic din Apuseni ar fi putut fi o lecţie pentru clasa politică. Nu a fost, însă, decât o ploaie de gloanţe oarbe, iar morala e că, iată, nici măcar moartea nu poate descompune guverne.

Luni seara, premierul Victor Ponta a anunţat că supravieţuitorii accidentului din Apuseni au fost găsiţi. Vestea nu a fost comunicată după întrunirea vreunei celule de criză, nici după vreo şedinţă între miniştri, ci direct din fotoliul unui studio de televiziune. Şi asta pentru că, din varii motive, şeful Executivului, care în cursul aceleiaşi luni invocase probleme personale pentru lipsa din ţară, la sosirea asistentului secretarului american de stat Victoria Nuland, nu a putut amâna apariţia televizată.

Din păcate, cu excepţia acestui anunţ, puţine lucruri ar fi fost de văzut în emisiunea respectivă. 

Luni seara, în timp ce instituţiile statului acţionau orbeşte, ca fluturii de noapte surprinşi în faţa lumânării, premierul a oferit, parcă,  mai multe mostre de umor decât în orice altă seară.

Deşi emisiunea a debutat grav,sub semnul ştirii incomplete care totuşi îngălbenea televiziunile, Ponta s-a relaxat rapid. A vorbit despre postul său favorit, Antena 3, şi l-a desemnat pe Mihai Gâdea jurnalistul lui preferat. Din nou, nu e prima dată când numele lui Gâdea apare într-un context nefericit, menţionat de premier – în perioada în care acelaşi Victor Ponta era de negăsit, pagina sa de Facebook găzduia proaspete urări adresate moderatorului, prietenului, bunului Gâdea.

“Dincolo de faptul că nu am timp să mă uit la televizor foarte mult, cu riscul să vă supăr, eu am o părere foarte bună despre Mihai Gâdea”, spunea Ponta, zâmbindu-i cu subînţeles moderatoarei de la televiziunea “adversă”.

Altă grijă a premierului, în timp ce operaţiunile de căutare se derulau în ritmul deja cunoscut? “Probabil preşedintele, când se va întoarce din Israel, îşi va cere scuze faţă de cei la Antene”.

Meciul dintre moderatoare şi invitat a fost greu de urmărit de la un capăt la altul. Întrebările ocolitoare au fost ocolite, iar cele ţintite au fost evitate şi, în cele din urmă, abandonate. Nimeni nu a aflat nimic în plus, nimeni nu  a avut nimic de câştigat de pe urma acestei apariţii, nici măcar invitatul însuşi.

Şi atunci, apar nişte întrebări: de ce la ora la care instituţiile statului se învârteau în loc, iar în Apuseni, oamenii mureau îngheţaţi, de ce românii îşi vedeau premierul nu ca la Roşia Montană, cu o cască de miner pe cap, filmat eroic din cele mai avantajoase unghiuri, ci în direct, la o şuetă? 

De ce criza, care la acele ore răscolea măruntaiele munţilor, nu părea să aibă niciun ecou la Bucureşti, în studioul călduţ? De ce singura grijă a ministrului de Interne, Radu Stroe, a fost că accidentul s-a petrecut în mandatul său şi năpasta nu a picat pe altul,  iar liderul PNL, Crin Antonescu, a ajuns să facă studii comparative între declaraţiile aberante ale miniştrilor şi foştilor miniştri? 

Pentru că, dincolo de privilegiile democraţiei, pe care le resimţim cu toţii, dictatura imaginii se insinuează în fiecare zi pe ecrane. Iar când vine vorba de imagine, conducătorii noştri se vor grăbi doar ca să-şi salveze pielea şi, din când în când, să mai salveze nişte aparenţe. Cu oamenii e o altă poveste.