Un ceai de tei pentru domnul Nichita!
0Teii sunt, fără îndoială, brandul Copoului. Şi chiar al Iaşului, la o adică. Parfumul îmbătător de tei, pe final de mai, este pentru ieşeni, sau pentru cei care au bătut Copoul în studenţie, la fel ca madlenele pentru Proust.
Aş fi urcat de infinite ori Copoul, din Fundaţie până-n Agronomie, doar de dragul miresmei teilor. Doar să-mi rămână în nas parfumul acela liniştitor şi să-l respir până dimineaţă, în patul camerei de cămin.
Mirosul teilor îmi aduce aminte de acei boemi care se adunau să cânte la chitară în serile călduţe de sesiune, „la Balenă“, în complexul studenţesc de lângă Universitate. Îmi aduce aminte de toate iubirile împlinite şi neîmplinite, îmi aduce aminte cum e să urci Copoul desculţ. Oriunde mă aflu şi simt parfumul de tei, invariabil mi se face dor de Iaşi.
Mă gândesc acum, de când a început marea cruciadă împotriva teilor din Iaşi, cât de absurd ar fi Copoul fără uriaşii copaci parfumaţi. Cum ar arăta dacă în locul lor ar apărea piticii salcâmi japonezi sau, cine ştie, poate chiar palmieri? Sau mai ştiu eu ce idei trăsnite i-or mai trece prin cap domnului primar Gheorghe Nichita, consiliat, evident, de un peisagist sau de un specialist în dendrologie.
Cât de absurde ar părea amintirile noastre! Cum să te gândeşti la Copou fără să spui tei? Un coşmar.
Înţeleg că teii ăştia eclipsează valoarea unor monumente. Aşa au explicat autorităţile, în primă fază, „masacrul“ de pe Ştefan cel Mare. Pe urmă s-au răzgândit. De fapt, teii erau uscaţi. Păi, domnule primar, dacă erau uscaţi şi n-aţi avut încotro, de ce n-aţi plantat tot tei în locul lor?
Astăzi (miercuri, 5 iunie), fix de Ziua Mondială a Mediului, au fost hăcuiţi şi teii din Copou. Mai exact, de pe Lascăr Catargi, o stradă liniştită, cu umbră în zilele încinse de vară. Directorul de Servicii Publice din cadrul Primăriei Iaşi, doamna Luminiţa Sălceanu, spune că au fost doborâţi 10 tei de pe Lascăr Catargi şi promite că în locul lor vor fi plantaţi puieţi de tei. Dumneaei susţine că arborii erau bătrâni şi uscaţi. (Aşa or fi teii, când se usucă, frunzele le rămân verzi).
Mă aştept ca, după ce va fi terminat de tăiat toţi teii din Copou, domnul Nichita să pună la pământ şi Teiul lui Eminescu. Ar avea toate motivele: şi ăsta e cam uscat, e şi bătrân pe deasupra, prins în chingi să nu se prăbuşească, şi mai şi eclipsează monumentele din parc. Şi aşa s-ar preveni şi eventualele tentative de furt îndreptate asupra statuilor de bronz din parc, pentru că, nu-i aşa, în logica absurdului, teiul nu le-ar mai eclipsa. Vă rog, un ceai de tei pentru domnul Nichita! Poate îşi revine.