Ultima bătălie a baronilor

„Trebuie să câştigăm tot!“. Şi haita de hiene e-n extaz. Rânjesc parcă la gândul că cea mai bună pradă, sfâşiată şi împărţită în mii şi mii de bucăţi, e tot a lor. Nu se mai satură hienele. Vor tot!

Mii de baroni înşiraţi lângă mii de baroni. Toţi cu cefe late. Toţi cu pântece şi mai late. Toţi cu ochii sticlind după avuţie. Toţi cu roşu-n obraji. Roşul acela pe care n-ai să-l găseşti niciodată pe chipul tău boţit de grija zilei de azi. S-au adunat baronii, împopoţonaţi ca de zile mari, ieşiţi la luptă din cele mai ascunse cotloane ale mahalalei politice. Şi-s mulţi baronii…

Mă întreb de multe ori şi parcă aiurea ce-i, oare, cu noi de ducem ca pe-o cruce generaţie după generaţie de slugoi puşi pe căpătuială, mafioţi specializaţi în tupeu, turnători şcoliţi de nişte criminali, puşcăriaşi şi puşcăriabili lăsaţi mereu liberi, corupţi, şi hoţi, şi cum mai vreţi. O adunătură întregă de politruci şi nomenclaturişti, ce nu-şi mai scoate ghearele înfipte-n viaţa mea şi a ta. Te uiţi la ei. Nici urmă de ruşine. Nici urmă de respect. Nici urmă să se sature. Vor tot! Bucată cu bucată din ţara mea, din ţara ta. Şi-s mulţi baronii…  

„Mai avem încă un an de bătălii politice. Să vă găsiţi resursele pentru bătălia finală...“.

Bătălia finală… De parcă întreaga ură şi foame de putere se prinde ca o menghină de minţile bolnave ale haitei. Mânată, pentru a câta oară, în lupta dusă niciodată pentru noi. Ei trebuie să câştige! Mereu, doar ei! Vorbe pompoase despre ţară, despre o libertate şi o prosperitate care nu vor fi niciodată ale noastre. Mereu doar ale lor. Vorbe şi mai pompoase despre un dictator agăţat ca o sperietoare în faţa haitei. Şi îi priveşti… Şi înţelegi, deja parcă degeaba, că viaţa ta, şi visele tale, şi gândurile tale că îţi va fi mai bine, şi planurile tale c-o să învingi şi tu, la naiba!, într-o zi, sunt bolmojite şi înţepenite în urletele lor. Şi înţelegi, şi tot parcă degeaba, că n-ai nicio putere. Că nu poţi să-i învingi. Că ei sunt prinşi deja demult în bătălie. Şi-s mulţi baronii…

„Vreau ca salariile primarilor să fie mărite, pentru că de cel puţin zece ani se perpetuează o ipocrizie, că primarul se descurcă, că fură. Cum e posibil să existe o asemenea explicaţie otrăvită?“.

Şi halca smulsă din nou din ţara ta e arătată haitei mânată-n bătălie. În cea finală! Baronii sunt încă o dată în extaz. Cer bani! Îşi cer iar partea! Îşi cer răsplata pentru ani şi ani în care au răbdat, şi au îngenuncheat, şi s-au târât, şi s-au şi umilit, şi au furat, şi au şi cotizat, şi au făcut orice ca să se ajungă! Şi s-au ajuns! Iar tu-i priveşti. Şi te gândeşti, din nou degeaba, că munca ta, că zbaterile tale sunt în zadar. Că visele tale vor fi mereu coşmarurile lor. Că banii tăi vor fi mereu ai lor. Că viaţa ta va fi mereu în urma vieţii lor. Şi-s mulţi baronii…

„Dragi prieteni, trebuie răspuns în războiul de gherilă…“