Tramvaiul cu miracole
0Se făcuse seara. O seară de vară, luminoasă şi nu prea, cu lumina cam pe la jumătate, aşa cum se întâmplă când vine toamna. A urcat în vehiculul care unea practic singurele două locuri pe care le frecventa: biroul şi casa. Locul unde stătea ziua şi locul unde stătea noaptea. Între aceste două locuri pe care le cunoştea extrem de bine se întindea oraşul.
A vrut să se aşeze, dar în tramvai trebuie să ai puţină măiestrie ca să prinzi un loc liber sau să intuieşti cine se va da jos mai devreme. Ca să te proţăpeşti în picioare, lângă el, desigur. S-a agăţat, deci, de o bară portocalie (despre care probabil, în momentul ăla, şi-a imaginat că era acoperită de toţi microbii din lume minus Ebola) şi s-a lăsat zgâlţâită în toate direcţiile, a lăsat plasa din mână să zburde în voie, a ascultat zgomotul caserolelor din plastic lovindu-se între ele. Apoi şi-a aruncat privirea pe geam şi a intrat în filmul nesfârşit al oraşului care o primea în el cu nepăsare, ca şi cum i-ar fi fost totuna dacă era sau nu era. A zis: „Oraşule, arată-mi ce ştii. Ai 25 de minute!“.
„Vulcanizare, mecanic auto, mini market non-stop, tu când te muţi?, the president, târgul miresei, gunoaie din parc, aprozar, îmbrăcăminte-încălţăminte, servicii funerare complete non-stop, frunze uscate, semne de toamnă, grand opening, în timpul mersului vă rugăm să vă ţineţi de bare, prinde valul, o prostituată râzând, de ce râzi, fă, ce, n-am voie se râd?, ai temperatură, să moară familia mea, ia-ţi o reţetă din această farmacie cu reducere de 50%, florărie, calculator ieftin, filmări-sonorizări, o fată cu pizza are balerini roz în picioare, ea duce mâncare unui om care o aşteaptă ca pe o minune într-o zi de miercuri, Maica Domnului numărul 41 Bosslife, bărbaţii beau bere în faţa magazinului, jante, anvelope, alţi bărbaţi joacă table, Florică, te salut, ne vedem, ne vedem, Florică se pregăteşte să coboare la staţia Reînvierii, ia spune mă, Nicuşoare mă, în 36 în drum spre casă şi io, pe strada Turmelor, vreau să scap de-aici, cum să scap de-aici, în timpul mersului este interzis călătorilor să stea de vorbă cu conducătorul vehiculului, mici, bere, peşte şi preparate, preţuri la promoţie, piaţa mare, pepeni de la Dăbuleni“.
Şi-a ţinut respiraţia, a ajuns la jumătatea drumului. „Vorbeşti dublu, net primeşti, aţi gustat micul de la noi?, o bătrână aleargă după tramvai, nu l-a prins, vatmanului puţin îi pasă, urcă un tată cu fiul său, stai aici pe scaun!, stai aici am zis!, în faţă spre nord, în stânga spre vest, în sus spre cer, dacă te dor rinichii să bei ceai de măceşe, vine sfârşitul lunii, vine sfârşitul lumii, amanet bijuterii de aur, 13 lei orice produs, n-are el atât de mulţi bani, cimitirul la care unii se închină, mâine-dimineaţă te trezeşti cu mine la poartă, păstrează România curată, uite magazinul, tată, n-am putut să te sun că am avut două operaţii, mamă, „sencs“ de orez că-mi era poftă rău, coae, am băut două de whisky şi mi s-a tăiat, tu cu cine votezi?, cum cu cine?, cu Băsescu!, bine, dar Băse nu candidează, e, pe dracu, atunci votez cu ălălaltu, cum îi zice?, ăla cu C?, da io mai ştiu?, hai că asta-i bună, urcă un grup de martori ai lui Iehova, unul dintre ei îi spune altuia că de aia e bine să ai grijă de viaţă. Toţi aprobă“.
De la tramvai până acasă făcea sub un minut, adică încă vreo 50 de metri de oraş. Şi-a trosnit gâtul în stânga şi în dreapta şi şi-a văzut de drum. S-a gândit, mai în glumă, mai în serios, cum peste ani avea să le povestească, în cuvinte, copiilor ei, toate aceste miracole.