Stânga-centru. Ora premiselor

Și dacă această criză ar deschide calea către o apropiere între stânga și centru? Este doar o posibilitate, fragilă, slabă, incertă, dar să o explorăm, deoarece ar putea schimba multe lucruri.

În primul rând, dacă prim-ministrul pe care tocmai l-a numit ar fi demis înainte de alegerile prezidențiale și legislative din primăvara anului 2027, Emmanuel Macron ar fi obligat să organizeze alegeri anticipate. Extrema dreaptă ar obține majoritatea, iar președintele ar fi nevoit să demisioneze sau să coabiteze cu un prim-ministru din Rassemblement National.

Președintele trebuie să facă tot posibilul pentru a evita ca Sébastien Lecornu să fie demis înainte de termenul limită din 2027, ceea ce înseamnă, în al doilea rând, că trebuie să ajungă la un acord cu socialiștii, prin care aceștia să se angajeze să nu voteze în favoarea adoptării unei moțiuni de cenzură.

Acest lucru explică, în al treilea rând, „cartea albă” pe care Emmanuel Macron i-a dat-o lui Sébastien Lecornu și a cărei semnificație este perfect clară. Prim-ministrul are misiunea și libertatea de a negocia cu stânga acordul care îi permite să nu fie răsturnat.

Această misiune, al patrulea punct, nu este deloc imposibilă, deoarece stânga nu dorește, desigur, să faciliteze o victorie a extremei drepte, iar condițiile pe care le impune pentru un acord cu Sébastien Lecornu pot fi îndeplinite.

Socialiștii s-ar angaja să nu îl răstoarne pe prim-ministru dacă ar obține cel puțin înghețarea reformei pensiilor, creșterea puterii de cumpărare a salariaților și contribuția familiilor cele mai înstărite la redresarea conturilor publice.

Cu aceste trei condiții, Partidul Socialist s-ar putea lăuda că a asigurat atât stabilitatea politică, cât și impunerea unor alegeri care nu sunt susținute doar de alegătorii de stânga. Socialiștii și-ar reface imaginea cu un an și jumătate înainte de alegeri. În centrul-stânga și în centrul-dreapta, viitorii moștenitori ai lui Emmanuel Macron ar putea merge la urne după ce s-au extras din nisipurile mișcătoare în care s-au afundat de la alegerile europene.

Ar fi o înțelegere avantajoasă pentru toate părțile, dar să mergem mai departe.

Nu ar fi improbabil ca, în seara primului tur al alegerilor prezidențiale, acest acord rațional să plaseze candidatul de centru în fața celui de dreapta și candidatul socialist în fața celui de stânga radicală. Centrist sau socialist, cel mai bine plasat dintre acești doi candidați ar trebui să se confrunte cu Rassemblement National în turul al doilea, iar totul ar încuraja centrul și stânga să încheie un acord de retragere sau chiar un program de guvernare.

Un candidat al uniunii dintre centru și stânga s-ar confrunta cu cel al extremei drepte. Noutatea ar schimba tabăra și victoria RN, aproape sigură astăzi, ar deveni mai mult decât incertă.

Această carte albă aduce o dinamică susceptibilă de a remodela scena politică franceză. În fața extremei drepte, ea ar putea structura o tabără a democrației, dar, din păcate, nimic nu este încă sigur.

Nu s-a dovedit încă că socialiștii știu până unde să nu meargă prea departe cu cererile lor și că prim-ministrul le poate face suficiente concesii pentru a-i convinge să ajungă la un acord. De asemenea, nu este sigur că Emmanuel Macron va fi dispus să-i acorde prim-ministrului său libertate totală de acțiune. Mai ales, nu este deloc sigur că centrul și socialiștii vor ști să profite de cele optsprezece luni de stabilitate pe care le-ar oferi Franței pentru a pregăti propunerile comune pe care ar trebui să le prezinte împreună în turul al doilea.

Nimic nu este decis. Totul rămâne încă de făcut, dar această criză a deschis calea către noi posibilități.