Simona Halep, dovada că în sportul românesc nu există doar fotbal

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

A bifat reuşită după reuşită, devenind a patra tenismenă din ţară care a ajuns în TOP 10 WTA. Nu s-a lăsat până nu a egalat recordul României în tenisul feminin mondial, astfel încât de azi, 24 februarie 2014, Simona este, cel puţin la nivel de clasare, egala Irinei Spîrlea, care în urmă cu 17 ani urca pe a şaptea poziţie WTA.

S-ar putea spune că ascensiunea Simonei a început în 2008, când a câştigat Roland Garros, din ipostaza de junioară. Turneele ITF au curs, calificarea în întrecerile WTA a părut firească, iar anul 2010 i-a adus prima reuşită notabilă, sferturile de finală ale turneului de la Marbella, în Spania şi prima finală, la Fes, în Maroc. Anul a fost unul spectaculos pentru româncă: l-a început pe locul 210 şi l-a încheiat pe 81.

Până la poziţia 43 au mai trecut o finală la Fes în 2011, un tur trei la Australian Open şi turul doi la celelalte turnee de Mare Şlem. Sezonul următor a mai bifat o semifinală la Fes şi un ultim act la Bruxelles, însă toţi aceşti ani au fost, de fapt, o pregătire pentru ceea ce avea să fie „Anul Simonei Halep“.

În 2013 a pornit cu stângul, fiind eliminată în primul tur de la Hobart şi Australian Open, însă turneul Masters de la Roma i-a adus noi oportunităţi: numai confruntarea cu Serena Williams a oprit ascensiunea Simonei, care a eliminat tot până în faza semifinalelor. 16 iunie 2013 a fost ziua-cheie, când românca a câştigat primul turneu WTA din carieră, la Nurnberg şi, la doar o săptămână, a venit şi cel de-al doilea, la s-Hertogenbosch. A ieşit învingătoare din următoarele patru finale disputate şi a încheiat 2013 pe locul 11.

Debutul acestui an i-a dus calificarea până în sferturile de finală Australian Open şi, totodată, intrarea în Top 10 WTA. Cucerirea turneului de la Doha au urcat-o pe nouă, şi, printr-un context fericit de calcul, astăzi o găsim pe locul şapte. Dar în spatele traseului aparent lin stau antrenamente - nu foarte multe, după cum declară Simona - renunţarea la o viaţă comună de tânăr şi un set de sacrificii.
Se nasc întrebări: cum a făcut-o să ajungă atât de departe? Poate că răspunsul e mai simplu decât ar fi de aşteptat. „Am făcut şi fac ceea ce-mi place în viaţă“, declară Simona. Şi reuşitele ei nu fac decât să confirme asta.

Unii oameni ajunşi la vârsta de 22 de ani abia se gândesc încotro o apucă. Simona îşi plănuieşte viitorul de la înălţimea locului şapte al ierarhiei mondiale din tenisul feminin.

Mai multe pentru tine:
S-ar putea repeta tragedia de la Colectiv? „O echipă de intervenţie pregătită face diferenţa între viaţă şi moarte! Dar unii consideră suficient că poartă un ecuson”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vlad Eftenie: „Fotografii transformă vibraţia invizibilului în ceva palpabil”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Presa, prin ochii elevilor: ce aşteptări au adolescenţii de la ziare şi reviste