Şi ce o să faceţi pentru noi?
0Sunt de două săptămâni secretar de stat la Ministerul Muncii. Am un şofer - un pic şocat de faptul că îl folosesc foarte rar, nu de alta, dar metroul este mult mai rapid. Peste câteva săptămâni o să renunţ de tot la serviciile lui, aflând sumele uriaşe care se duc din banul public pe şoferii din ministere.
Muncesc ca un tâmpit cam 14 ore pe zi, fac de vreo cinci ori mai puţini bani decât am făcut în ultimii cinci ani şi, în plus, donez o bună parte a lor, mi-am adus o mulţime de prieteni să facă voluntariat, ca să nu plătească statul zeci de milioane aiurea firmelor lui Ghiţă, aşa că întrebarea mă bucură nespus.
Un alt statut al funcţionarului public care să permită ca oamenii să fie angajaţi pe merit şi nu pe pile, o procedură de evaluări corecte care să măsoare eficienţa profesională şi nu abilităţile indiscutabile de a arde gazul de pomană sunt primele gânduri care îmi trec prin cap.
Nu vreau să îi provoc un infarct, mai ales că evident şi el e rezultatul unei pile meşteşugite a partidului – cum, de altfel, sunt majoritatea oamenilor din minister. În plus, stau şi pe scaunul mortului.
Mă fac că nu am auzit întrebarea.
Acum, de când am anunţat că o să fiu în viitorul partid Ro+, am redevenit peştişorul de aur. Multă lume mă chinuie cu întrebări de genul: ce o să fac eu pentru ei? Întrebarea vine de la oameni care, culmea, sunt foarte convinşi că vor o schimbare.
Noi, tăticu’, vrem o Românie altfel!
Altfel, cum?
Una care să se potrivească ascultătorilor lui Florin Salam, ai lui Fuego, ai Loredanei sau celor care se îngrămădesc la Festivalul Enescu la Ateneu?
România pentru fanii lui Gâdea, Badea, Ciutacu, Prelipceanu, Rareş Bogdan, Ghiţă, Udrea, Mazăre sau pentru cei care au încredere în reprezentanţii, mai mult sau mai puţin pe faţă, ai fostei securităţi de tip Tăriceanu, Meleşcanu, Năstase şi Dan Voiculescu?
Care Românie? România pro Kovesi sau pro Firea? România părinţilor şi bunicilor noştri sau cea a generaţiei #rezist? România din Ferentari sau cea din Pipera? România pentru care Viorica este competentă, neconflictuală şi premier sau cea în care ea e un fel de secretară prostovană a lui Livache, care tace senzaţional şi vorbeşte îngrozitor?
Oameni care, întrebaţi fiind ce fac ei să schimbe România în bine, răspund supăraţi foc că:
Lasă, mă, să schimbe România ei, ăştia pe care îi plătim noi, din Parlament!
Da, bre, că Nicolicea, Codrin, Şerban Nicolae, Dragnea, Tăriceanu, Mitralieră, Olguţa şi fraţii, nevestele sau alte pile ale lui Pandele şi ale baronilor locali şi-au făcut averile alea de milioane de euro economisind câteva mii de ani din salariile lor de amărăşteni angajaţi la stat.
În fapt, pe marea noastră majoritate ne doare în paişpe cine ne conduce atâta timp cât ne măresc un pic salariul, ne dau un mic, o găleată, nişte circ şi ceva zile libere. Dacă adăugăm nişte moaşte, nişte televiziuni dedicate glorificării partidului şi o paradă militară, am rezolvat aşteptările pentru aproximativ 50% din compatrioţii noştri.
România care să se schimbe pentru mine în timp ce noi o ardem la meci, concert, băută, grătărel nu există.
O să învingem! România noastră, băi! Că noi „e“ talentaţi, dăştepţi şi plini de frumuseţuri!
Doamna Viorica Vasilica 20-20, doamna aia megacompetentă de zicea că Iranul şi Pakistanul sunt state membre ale Uniunii Europene, tanti care a stat nouă ani la Bruxelles şi a devenit fluentă în dat din mâini, în hehe şi zâmbit în engleză şi franceză, este premierul României. Grindeanu şi Tudose au fost înaintea ei şi mai premieri. Oprea, semianalfabetul ăla de conducea doctorate, a fost şi el la un moment dat cel mai important om din România. România a fost a lui Vanghelie, a lui Vadim şi a celui mai sănătos primar dacopat, Funar.
Gigi Becali, aşa, fost hoţoman, misogin, rasist şi dus cu capul, rupe audienţele în două comparativ cu Andrei Pleşu sau cu Liiceanu. Capatos şi Bianca Drăguşanu sunt vedete!
O mare parte a talentaţilor şi a deştepţilor au plecat de mult din România şi din cei rămaşi destui vor să plece. Şi chiar dacă s-ar întoarce toţi şi ar vota în loc să o ardă la munte sau la yoga, tot minoritari ar fi. România bună, educată, profesionistă nu prea există. Trebuie construită.