Prudenţele vinovate ale Casei Regale
0Mai sunt foarte puţine zile până la data de 23 august. Ziua în care se vor împlini 74 de ani de la actul istoric al cărui arhitect principal a fost Regele Mihai care, în colaborare, cu şefii partidelor istorice, cu alte elemente democratice, cu apropiaţi din cercurile Palatului au pregătit şi dus la bun sfârşit ieşirea României dintr-o alianţă militară ce s-a dovedit complet nefastă.
Nu ştiu, la această oră, cum şi în ce fel va fi marcată aniversarea unui moment istoric care între 1945 şi 1989 a fost însuşit, privatizat, schimonosit, siluit, folosit în folosul propriu de comuniştii români. Care vreme de 44 ani i-au spus în toate felurile, ba întoarcerea armelor împotriva Axei, ba eliberarea României de sub jugul fascist, ba insurecţie naţională antifascistă, ba - culmea falsificării unii fapt istoric! - Revoluţie de eliberare naţională antifascistă şi anti-imperialistă. Răstălmăcindu-i implicit semnificaţia şi valoarea. Trebuie spus deopotrivă că nici din 1990 încoace ceea ce s-a întâmplat la data de 23 august 1944 nu a avut parte, din păcate, de tratamente cu mult mai bune, de evaluări istorice corecte, foarte adesea din dorinţa de a aduce acuzaţii profund nedrepte principalului autor al evenimentului- Regele Mihai.
Cei 74 de ani care s-au scurs de la 23 august 1944 se împlinesc în contextul tragicei absenţe a Maiestăţii Sale, Regelui Mihai. Este primul 23 august de la moartea Regelui şi măcar acest lucru ar trebui să îndemne la reflecţie.
Firesc ar fi ca aceasta să aibă loc pe două planuri, unul strict istoric, cel de-al doilea din perspectivă morală. Aceasta din urmă neputând şi neavând dreptul de a scăpa din vedere felul în care s-a comportat şi şi-a făcut simţită prezenţa în viaţa cotidiană a ţării Casa Regală. O reflecţie care, dacă se vrea a fi cu adevărat onestă, nu poate scăpa din vedere o chestiune care mie mi se pare esenţială. Şi anume în ce măsură mai avem astăzi, cu adevărat, o Casă Regală sau numai o Familie Regală ori care se reclamă a fi astfel, câtă vreme ea se dovedeşte măcinată de contradicţii şi de controverse, sau doar un simplu ONG. Menit, dar care şi acceptă, cu ceea ce se cheamă mauvaise conscience, să facă figuraţie specială. Un ONG condus de doamna Duda Margareta şi de domnul Duda Radu, care, contra unor subvenţii şi stipendii mai mult decât consistente, cauţionează deloc onorant şi nicidecum spre cinstea lor, acţiunile alianţei PSD-ALDE.
Spun şi scriu toate acestea sub impresia neplăcută a reacţiei întârziate, slabe a Custodelui Coroanei în contextul evenimentelor dramatice şi al violenţelor extreme care s-au consumat în ultimele zile ale săptămânii trecute la Bucureşti, dar şi în multe alte oraşe ale ţării. Prudenţa nelalocul ei a Principesei Margareta poate fi lesne interpretată ca un semn de complicitate între Familia Regală ori ceea ce se auto-intitulează astfel şi coaliţia PSD-ALDE. O complicitate nedemnă, cumpărată, în totală discordanţă cu felul în care putem presupune că ar fi reacţionat Regele Mihai dacă Dumnezeu i-ar mai fi îngăduit să fie în viaţă.
Ieşirea la rampă a Casei Regale, mai promptă, mai fermă, mai puţin preocupată să nu deranjeze guvernul ar fi fost cu atât mai necesară cu cât violenţele de săptămâna trecută au început în contextul Mitingului Diasporei. O Diasporă din care însăşi Casa Regală a fost obligată să facă parte nu numai între 1948 şi 1989, ci şi mulţi ani după aceea. Exact de conducătorii politici ai FSN-lui, strămoşul PSD-ului de astăzi, partid de esenţă comunistoidă, totalitară condus de indivizi care seamănă teribil cu Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Petru Groza.
Custodele Casei Regale ar fi avut, cred, obligaţia să-şi amintească faptul că părintele Domniei Sale a fost silit să semneze samavolnicul act de abdicare sub ameninţarea revolverului aflat la dispoziţia mâinii criminale a lui Gheorghiu-Dej, omul Moscovei, şi a lui Petru Groza ca şi sub aceea a măcelăririi tinerilor care ar fi fost gata să manifeste şi să ia poziţie în sprijinul Maiestăţii Sale, aşa cum au mai făcut-o în anii de dinainte. Nu a făcut-o. Custodele a preferat tactica învăluirii. Refugierea într-un apolitism de faţadă. Cu consecinţe de imagine nu tocmai favorabile.
Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro