Profesorul Lucian Boia, la ora memoriilor

Cel de-al doilea volum al memoriilor profesorului Lucian Boia, un om şi un istoric adulat de unii, detestat de alţii, socotit ba reformator al felului în care trebuie scris despre istorie, ba nepatriot fiindcă a înlocuit exaltarea, patetismul, mă rog, implicarea patriotic-emoţională cu un plus de spirit critic, a apărut la editura bucureşteană „Humanitas” în urmă cu puţină vreme.

Sub titlul „Cum am trecut prin comunism” şi cu subtitlul „Al doilea sfert de veac”.

De fapt, cartea acoperă o perioadă ceva mai lungă. “Istoriile ” mai mult sau mai puţin personale ale autorului cărţii încep în toamna anului 1967, atunci când tânărul absolvent al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti, îşi începea cariera universitară şi se încheie la sfârşitul anului 1989. Anul despărţirii cel puţin formale, dacă nu şi altfel, de comunism. De comunism şi de securitate, cu toate că ruptura unei întregi ţări de aceasta din urmă este pusă- et pour cause- sub semnul dubitaţiei. De altminteri, în ultimele pagini ale cărţii, profesorul Lucian Boia neagă, dar parcă şi admite, fără a le acorda prea multă importanţă, zvonurile care au făcut oarecare vâlvă în cursul verii trecute, atunci când a apărut o carte în care se insinua faptul că ar fi avut o seamă de relaţii nu chiar foarte ortodoxe cu sus-menţionata instituţie. Ceea ce spune profesorul Boia în aceste ultime pagini a cam fost răstălmăcit zilele trecute de presa însetată de senzaţional.

Ca şi în cazul primului volum, cine se aşteaptă ca profesorul Boia să facă cine ştie ce confidenţe de natură intimă va fi profund dezamăgit. Nici vorbă despre asta, cu toate că în carte sunt evocate şi episoade de natură strict personală. Adică necazuri, împliniri, dezamăgiri, emoţii. Rememorate însă fără patetisme inutile, ci cu umor şi ironie, de fapt, cu acelaşi umor şi cu aceeaşi auto-ironie care caracterizează şi nenumăratele sale eseuri, cele mai multe pe teme controversate, dar şi sensibile din istoria României.

Citind acest al doilea volum al memoriilor profesorului Boia mi-a revenit automat în minte o mică poveste. Aceea care dă seama despre felul în care şi-a regăsit somnul pierdut la începutul pontificatului său de Papa Ioan al XXIII lea. Care a scăpat de insomnii îndată ce o fiinţă miraculoasă i-a şoptit Giovanni, nu te lua prea în serios!

Cum am trecut prin comunism. Al doilea sfert de veac se concentrează asupra carierei universitare, după cum se vede luate foarte în serios, a istoricului Lucian Boia. Asupra a aproape tot ceea ce a însemnat aceasta din anul 1967 şi până în zilele Revoluţiei. Începând cu reţinerea proaspătului absolvent la Facultate (în 1967 încă se mai îngăduia asta),  cu acomodarea cu Catedra şi membrii acesteia, oameni de toate felurile, continuând cu destul de frecventele schimbări ale domeniilor de activitate ( de aici, poate, şi diversitatea temelor cărţilor publicate din 1990 încoace la editura Humanitas), cu capriciile lumii academice, nescutite, nici ieri, nici astăzi, de impostură, de carierism, de parvenitism şi de aşa-numita „dominaţie a feudalilor” sau cu tot ceea ce a însemnat căutarea, identificarea şi păstrarea unor domenii de cercetare.

Apropo de cercetare, semnalez relatarea surprizei întâlnirii întâmplătoare cu Elena Ceauşescu şi cu îndemnul acesteia „cercetează, dragă cercetează!”, Şi tot legat de cercetare, subliniez şi faptul că profesorul Lucian Boia profită de momentul scrierii memoriilor şi pentru a demonta mitul în conformitate cu care până în 1989 nu s-ar fi omorât cu scrisul şi, mai ales, cu scrisul în domeniul specialităţii sale.

Acest al doilea volum conţinând relatarea felului în care a trecut prin comunism Lucian Boia mi se pare important îndeosebi pentru faptul că, la urma urmei, cartea recompune povestea vieţii unui intelectual în comunism. Începând cu temerile sale ţinând de siguranţa locului de muncă (care, după cum lesne se poate vedea din carte, nu era chiar atât de solidă precum vor să ne convingă astăzi cei care susţin că lasă, dragă, că nu a fost chiar aşa de rău pe vremea aia!), cu şicanele vieţii cotidiene (aprovizionare, economii de toate felurile, promovare în ierarhia universitară, normă didactică mereu elastică, în sensul negativ al termenului),cu  lupta dusă în vederea obţinerii unor cărţi absolut necesare pentru cursuri sau pentru cercetare ( cercetează, dragă, cercetează!, atâta doar că tovarăşa academician doctor inginer nu a spus şi fă-o, dacă ai cu ce!), pentru publicarea unui articol sau a unei cărţi sau în vederea obţinerii unui paşaport.

Lucian Boia – CUM AM TRECUT PRIN COMUNISM. AL DOILEA SFERT DE VEAC. MEMORII; Editura Humanitas, Bucureşti, 2019