Preţurile scad, economia creşte. E bine?

Pentru prima dată în perioada postdecembristă, economia - reflectată în cifrele Produsului Intern Brut - a crescut mai mult ca volum decât ca preţuri. De regulă, creşterile exprimate în volum erau devansate de cele exprimate în preţuri, ca efect al inflaţiei. În primul semestru am avut chiar unele sectoare în care volumul a crescut, dar preţurile au scăzut, fapt care ne arată că derapăm spre o zonă pe care n-am mai explorat-o până acum.

Per ansamblu, economia a crescut cu 3,7% ca volum şi doar cu 2,9% ca preţuri în prima jumătate a acestui an (pentru comparaţie, în aceeaşi perioadă din 2014 creşterea ca volum a fost de 2,4%, iar ca preţuri - de 3,1%).

Pe sectoare, cea mai mare surpriză vine din industrie, care a crescut cu 2,2% ca volum, dar a scăzut cu 4,1% ca preţuri, şi din importuri, care au crescut cu 9,6% ca volum, scăzând în schimb cu 2,3% ca preţuri. Ce s-a întâmplat?

În principiu, scăderea preţurilor este benefică pentru cel care cumpără şi malefică pentru cel care vinde. Astfel că, am putea spune, este bine pentru firmele cumpărătoare şi ceilalţi consumatori de produse industriale sau de produse din import că au cumpărat mai mult, la preţuri mai mici.

Dar ce ne facem cu industriaşii, care au fost nevoiţi să vândă mai ieftin o producţie mai mare?

Această problemă, pe care noi am întâlnit-o abia de curând, este mai veche în Europa şi chiar în mai multe alte zone de pe planetă.

Să vinzi mai ieftin nu e neapărat o problemă, dar să primeşti, la vânzare, mai puţini bani decât ai cheltuit la producţie, asta e o adevărată tragedie.

Cu această tragedie, numită deflaţie, se confruntă de mai mulă vreme Japonia, mai nou şi SUA, iar în ultimul timp şi Uniunea Europeană a început să fie ameninţată.

Scăderea preţurilor, altfel benefică pentru consumatori şi pentru dinamizarea vânzărilor, se transformă într-o tragedie atunci când fenomenul trece dincolo de bariera costurilor de producţie, moment după care - o arată experienţele internaţionale - este tot mai greu de controlat.

Firma lovită de deflaţie este nevoită să-şi restrângă tot mai dramatic cheltuielile (lucru pe care, de data aceasta, îl cunoaştem şi noi, din experienţa recentă a crizei), tăind şi din salarii, şi din bugetele de achiziţii, şi din consumul propriu - instaurând, altfel spus, austeritatea. Totul, pentru a rezista pe o piaţă în care preţurile scad.

La noi, industria este prima afectată de fenomenul deflaţiei, preţurile producţiei din acest sector trecând în teritoriul negativ încă de la sfârşitul anului trecut.

Creşterea ca volum din industrie, combinată cu scăderea ca preţuri - observabilă deja în datele PIB - ar trebui să-i alarmeze serios pe cei aflaţi la butoanele economiei.

Dar vocile (prea puţine!) care au avertizat că, spre exemplu, după reducerea TVA la alimente producătorii şi-au forfecat practic bugetele între costurile de producţie şi ieftinirile din piaţă, n-au fost luate în seamă.

La fel ca în cazul agricultorilor care au cam început să renunţe la afaceri pentru că primesc prea puţini bani pe produsele lor (începând cu laptele), este posibil ca, în curând, să auzim şi de unele fabrici care îşi întrerup activitatea din cauză că nu-şi mai pot vinde produsele la preţul corect.

Abia atunci, poate, se vor trezi la realitate şi oficialii îmbătaţi cu apa rece a creşterii economice pe fondul scăderii preţurilor.