Ponta şi stalinismul

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Este mai uşor să te revolţi împotriva nedreptăţilor produse în cealaltă parte a lumii decât împotriva celor de pe strada ta" - Carl T. Rowan, ziarist american.

Sunt mândru că, mulţi ani înainte de a citi aceste vorbe înţelepte, am ales să mă revolt împotriva nedreptăţilor de pe strada mea, România.

„Dacă rămâi indiferent atunci când se comite o nedreptate, ai ales deja să fii de partea agresorului. Atunci când un elefant stă cu  piciorul pe coada unui şoricel şi tu spui că eşti neutru, şoricelul nu-ţi va aprecia neutralitatea" - Desmond Tutu, episcop sud-african, luptător împotriva apartheid-ului. Ca om şi ca ziarist, nu pot rămâne indiferent, pentru că nu pot fi de partea agresorului. Ca om şi ca ziarist, nu pot fi neutru când şoricelul este strivit sub talpa elefantului.

În clipa de faţă, şoricelul este statul de drept, iar elefantul - grupul pucist al cărui vârf de lance este trioul Antonescu-Ponta-Voiculescu. Nedreptăţile sunt de toate felurile, iar tupeul, minciuna şi făţărnicia se află la originea multora dintre ele.

Ce încredere poţi avea într-un prim-ministru care acum le cere miniştrilor să nu facă niciun comentariu legat de Justiţie, iar în clipa următoare îi atacă violent - în şedinţa de Guvern - pe procurorii DNA? S-a întâmplat miercuri, când, referindu-se la audierea managerului Spitalului Floreasca, Radu Macovei, pentru favorizarea infractorului (în cazul Adrian Năstase), Ponta a comis o declaraţie halucinantă: „Există medici anchetaţi doar pentru faptul că sunt medici şi că salvează vieţi. A mai fost un proces al medicilor - în 1952, Stalin i-a anchetat pe medici; din fericire, a murit la timp şi au fost eliberaţi". Apoi, adresându-se ministrului Sănătăţii, şeful Guvernului s-a dezlănţuit: „Domnule ministru, vă rog să transmiteţi medicilor excepţionali - de domnul Macovei ştiu că a salvat viaţa multor oameni... şi alţi medici, nu-i cunosc personal - respectul meu pentru munca lor, pentru faptul că au salvat şi sper să salveze în continuare vieţi omeneşti, şi regretul meu că sunt anchetaţi pentru faptul că sunt medici. Cred - şi îmi doresc - ca în 2012 să nu reluăm totuşi un episod vechi din 1952".

Scuzaţi-mi expresia, dar este un citat pe cât de necinstit, pe atât de tălâmb. De unde ştie domnul Ponta că Şerban Brădişteanu şi Radu Macovei erau audiaţi „doar pentru faptul că sunt medici şi că salvează vieţi"? A avea respect pentru medici, în general, presupune că niciun medic nu poate comite infracţiuni? Dar pentru procurori de ce nu are domnul Ponta acelaşi respect - doar sunt foştii săi colegi de breaslă, nu?! De „favorizarea infractorului" o fi auzit domnul prim-ministru? De unde ştie că medicul este aprioric cinstit şi procurorul aprioric necinstit? Doar pentru că doctorul Brădişteanu a fost senator PSD, iar de curând a împiedicat transferul în arest al maharajahului PSD Adrian Năstase?

Comparaţia cu practicile lui Stalin nu poate fi comentată, pentru că este de natură clinică. Aşa se întâmplă când politica şi istoria intră pe mâna unor caractere joase.

Grigore Cartianu este redactor-şef "Adevărul"