Ponta & popii
0Victor Ponta şi-a lansat oficial candidatura la alegerile prezidenţiale, la Craiova, tranformată din inima Olteniei în plămânul PSD.
Timp de exact o oră, Ponta s-a adresat votanţilor de stânga: le-a amintit de reîntregirea pensiilor şi a salariilor, le-a vorbit despre dreptate socială, despre un trai mai bun, în concluzie, a împărţit binele cât a putut. De electoratul de dreapta, de fapt, de cele 10 procente pe care trebuie să le primească de pe partea dreptă, se va ocupa între primul şi al doilea tur de scrutin. Deocamdată, miza lui Ponta este mică: să vorbească frumos poporului social-democrat.
Premierul s-a lansat cu mesaje banale, care gâdilă, totuşi, inima alegătorilor, mai ales a celor de stânga, sau a celor pentru care stânga şi dreapta înseamna doar mâna cu care ţin furculiţa. De la însemnele tradiţionale ce au împâzit sala din Craiova, până la versuri din Tudor Gheorghe, recitate bălmăjit, fără empatie, discursul lui Victor Ponta defineşte perfect kitschul electoral.Nu m-ar mira să-l văd pe Ponta în timpul campaniei electorale ţopâind în costum naţional şi intonând versuri interbelice de tipul „Tot ce-i românesc nu piere“. Însă oricât de dezgustător ar fi să-l aud pe Ponta vorbind despre „dimensiunea românească a fiinţei“, altceva mă intrigă: folosirea Bisericii Ortodoxe Române în cursa pentru Cotroceni. Şi, în aceeaşi măsură, binecuvântarea pe care o dă BOR propriilor săi violatori. Ponta şi PSD târăsc Biserica în lupta electorală având două ţinte perfide şi precise: contracararea lui Klaus Iohannis şi mobilizarea preoţilor în campanie. Să le luăm pe rând.
Despre Klaus Iohannis, român, dar etnic german, ştim că nu este ortodox, ca majoritatea românilor. Este lutheran, dar asta nici măcar nu mai contează, atât timp cât, din start, nu are origine sănătoasă. Numele său nu se termină cu escu, nici măcar cu onta. Aparent, premierul pozează în bunul samaritean. „Nu cred că un candidat la funcţia de preşedinte al României are o problemă dacă nu este ortodox sau nu e de etnie română. Cred că are exact aceleaşi drepturi cu mine. Dar vreau un lucru şi îl spun de fiecare dată: nu vreau să mă acuze nimeni sau să spună că e un defect faptul că sunt român sau ortodox în ţara mea.
Aşa m-am născut, aşa o să mor, sunt mândru de asta, cred că trebuie să fiu respectat pentru acest lucru“, a spus Ponta. Dar l-a acuzat cineva pe Ponta că este un candidat ortodox? Sau poate se aşteaptă premierul ca Iohannis să-şi construiască campania exact pe mesajul: „mândru că nu sunt ortodox“. „Tot ce e ortodox e rău“. „Neamţ până la capăt“. Răspunsul este, evident, nu, şi nci staff-ul de campanie al premierului nu cred că a coborât atât de mult în absurditate. Prin făţărnicia sa ridicolă, Ponta apără drepturile minorităţilor, dar, în acelaşi timp, îl aruncă pe Iohannis în gura celor 90% de votanţi ortodocşi din România. Iohannis se vede acum obligat să răspundă. Şi Ponta va trebui din nou să-i răspundă. Şi tot aşa, până în ziua votului, vom vedea cum religia spala picioarele politicii.
O imagine care se tot multiplică de două mii de ani. Acest prim aspect ţine exclusiv de lupta directă Ponta-Iohannis, de armele, murdare sau nu, pe care le foloseşte orice competitor politic, mai ales când ţinta este Palatul Cotroceni. Dar mai există şi fenomenul de masă: transformarea preoţilor în agenţi electorali. Cu toţii ştim că preoţii îşi ţin ascunse bine în sutană afinităţile politice, până în duminica votului, când se comportă ca adevăraţi politicieni.
În apărarea mea vorbesc înregistrări, filmuleţe cu camera ascunsă, ba chiar preoţii înşişi care s-au spovedit public sătui de matrapazlâcurile Presfinţiţilor superiori. Desigur, nu toţi preoţii sunt aşa, dar cei mai mulţi, foarte mulţi, cad, până la urmă, în păcat. Cei mai mulţi aşteaptă un semn, nu divin, ci politic, pentru a şti cu cine să tragă. Iată, semnul a venit de la Craiova! Iar Patriarhul tace, tace, tace. Iar când nu tace, mai acordă blagosloviri persoanale. Cui credeţi?Tot lui Victor Ponta. Într-o Europă în care candidaţii la preşedinţie prezintă politici, strategii, cifre şi garanţii de securitate, în România politicienii merg cu Dumnezeu înainte.