Patriotismul cu arma în mână versus patriotismul populist

După decembrie 1989, naţionalismul extremist a deschis calea unui soi de patriotism răstit şi revanşard în România. Dar curajul ucrainenilor le reaminteşte românilor că patriotismul e mai mult decât o sintagmă prăfuită.

Poate mai mult ca oricând, în situaţia de acum în care ucrainenii luptă pentru fiecare palmă de pământ în faţa invaziei armatei ruse, merită să revină în actualitate valenţele patriotismului. Lumea globală nu era pregătită să asiste la jertfele de care dă dovadă poporul ucrainean. A rămas uimită şi s-a trezit în faţa unor întrebări pe care nu şi le pusese. Femei ucrainene s-au alăturat bărbaţilor şi luptă cot la cot cu aceştia pentru a-şi apăra ţara. Unii adolescenţi care abia au terminat liceul s-au înrolat şi ei în armată. Familii de bătrâni refuză să-şi părăsească localităţile în care trăiesc, asumându-şi riscul de a fi ţinte vii pentru militarii ruşi.

Iubirea de ţară a devenit o sintagmă perimată pe care elitele în mod special se feresc să o mai pronunţe. Grupul de Studii Avangarde a publicat recent rezultatele unui sondaj de opinie intitulat „Despre război şi patriotism“, din care reiese că 70% dintre români consideră agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei nejustificată. Potrivit aceluiaşi sondaj, peste 60% dintre cei intervievaţi consideră că Rusia nu va ajunge să atace România, 8% răspund afirmativ, iar 30% nu se exprimă în nici un fel. În cazul unei invazii ruse asupra ţării noastre, 26% dintre români ar părăsi România, iar 46% ar rămâne.

În timpul regimului comunist, patriotismul era o sarcină de partid. Cei care au fost arestaţi sau împuşcaţi la graniţă în încercarea de a ajunge în lumea liberă erau duşmani ai poporului. A fi patriot însemna să fii fruntaş la locul de muncă în marea întrecere socialistă, să-l slăveşti pe Ceauşescu, să-ţi torni la Securitate colegii şi prietenii. Solidaritatea, implicarea civică, binele comun, respectul valorilor naţionale, altruismul erau vorbe în vânt. Individul nu a fost niciodată mai singur decât în regimul comunist.

După decembrie 1989, naţionalismul extremist a deschis calea unui soi de patriotism răstit, exaltat şi revanşard. O mare parte a românilor aveau nevoie de un tribun care să-i reprezinte. C.V. Tudor s-a dovedit a fi iute de mână şi a început să câştige tot mai mulţi adepţi. Sloganul „Nu ne vindem ţara“ şi ororile mineriadelor nu au făcut decât să dea apă la moară celor care chiar au vândut-o, mai exact, foştilor activişti şi securişti care şi-au împărţit-o între ei. Versetele patriotarde au culminat cu dictonul „Mândri că suntem români.“ Avem, adică, cei mai frumoşi munţi, cele mai verzi pajişti, cele mai limpezi izvoare.

Aproape o jumătate dintre români au rămas cu un picior în comunism. Naţionalismul băţos căinează şi acum dispariţia marilor întreprinderi energofage. Dar revolta cea mai aprinsă este împotriva legii care a dat dreptul străinilor să cumpere pământ în România. Aici patriotismul se revarsă vulcanic. Discuţie între doi bătrâni: „Le-am vândut mii de hectare, iau tot profitul şi îl duc în ţările lor“. „Păi, de ce n-au cumpărat ai noştri, dacă îl cumpărau hoţii şi bandiţii noştri, era mai bine?“ „Buni, răi, erau ai noştri, mâncam roşii de pe pământul nostru“. „Bine, dar roşiile tot româneşti sunt, chiar dacă sunt produse de fermieri străini, iar pământul nu-l ia nimeni de la locul lui“.

Patriotismul acesta găunos deschide cale liberă naţionalismului extremist, aşa cum reiese şi dintr-un interviu acordat de senatorul AUR Sorin Lavric unui blog şi preluat de G4media: „Se vrea distrugerea naţiunilor creştine şi a statelor suverane şi formarea unui supra-stat federal cu un singur parlament, un singur guvern, cu un singur preşedinte. Adică globalizarea totală, ateistă, egalitaristă, fără memoria trecutului şi fără tradiţii“. Este limpede că săgeata e ţintită în primul rând către Uniunea Europeană.

Acest insert nu e departe de discursul lui Putin, pe care Europa îl aude de 20 de ani. Patriotismul sforăitor al liderului de la Kremlin dă impresia maselor că ele deţin puterea. Populismul e primul ingredient al patriotismului de mucava la firul ierbii. Europa a trecut cu vederea îmbogăţirea cu bani negri a oligarhilor ruşi, dictatura lui Putin şi ţinerea în întuneric a majorităţii poporului rus. Sancţiunile pe care le aplică acum lui Putin şi oligarhilor se răsfrâng asupra omului de rând. Dacă în urmă cu zece ani Europa ar fi recunoscut că vede ce a văzut, Ucraina nu ar fi astăzi sub dărâmături.

Patriotismul nu face prozeliţi, dar poate aşterne patul germinativ al dragostei de ţară atâta timp cât nu se reduce la un sentiment prăfuit, lăsat în grija demagogilor şi a populiştilor în special din rândul clasei politice.

George Arun - Deutsche Welle