Parada cărţilor de pe Facebook

În ultima vreme, Facebook-ul a fost invadat de liste cu cărţi. Găleţii cu gheaţă turnată în cap i-a luat locul cea cu cărţi, turnată încet, de-a lungul timpului. Unii au strâmbat din nas, că cică ăia care au dat listele respective fac paradă de deşteptăciune, se dau intelectuali. De unde se vede că, într-o ţară a cocalarilor de toate felurile, intelectualitatea poate fi un cuvânt de ruşine.

Frenezia stârnită de leapşa cu cele 10 cărţi mi s-a părut cel mai fain fenomen la care am asistat pe Facebook. O fi fost şi paradă, dar parada cu cărţi nu mă deranjează deloc.

Am primit şi eu invitaţii să scriu ce volume au însemnat ceva pentru mine şi m-am bucurat. Am început cu cele din copilărie şi am ajuns rapid la 10. Iată, deci, parada mea:

1. „5 săptămâni în balon“ de Jules Verne. Citind-o, am suferit de sete câteva ore, pentru că mi-am impus să nu beau apă până când eroii cărţii, blocaţi în deşertul Sahara, nu vor ajunge să bea şi ei apă.

2. „Morcoveaţă“ de Jules Renard – personaj cu care m-am identificat o perioadă a copilăriei mele.

3. „Alice în Ţara Minunilor“ de Lewis Carroll mi s-a părut, în copilărie, cea mai tâmpită şi mai enervantă carte din lume. Nu am putut mult timp s-o duc până la capăt. După ce am crescut, am considerat-o una dintre cele mai fermecătoare cărţi.

4. „Cavalerul reginei“ de Alexandre Dumas mi-a oferit primul fior erotic livresc, pe la 8 ani. Am luat cartea întâmplător din biblioteca părinţilor mei şi, pe la început, eroul e sărutat pasional de o necunoscută, care-i lasă între buze un inel. Scena mi s-a părut foarte hot şi am reluat-o de mai multe ori, ori de câte ori simţeam nevoia să fiu înfiorat.

5. „Răscoala“ de Liviu Rebreanu, pentru celebra scenă în care Petre Petre o violează pe Nadine – prima scenă porno de care am avut parte. Şi, pentru multă vreme, singura.

6. „Winnetou“ de Karl May este primul roman pe care l-am citit pentru o fată. Tipa era şefa clasei, comandantă de detaşament, iar eu o iubeam în taină. La un moment dat am văzut că citeşte „Winnetou“. Am împrumutat rapid cartea de la bibliotecă şi m-am apucat s-o citesc şi eu, visând că vom discuta pe marginea ei, iar asta ne va apropia. Am învăţat şi toate cuvintele indienilor reproduse în carte, s-o impresionez. Când am încercat să deschid discuţia despre „Winnetou“, mi-a zis că nu mai e interesată de cartea aia.

7. „La Medeleni“ de Ionel Teodoreanu este romanul pe care nu l-am terminat niciodată, deşi mi-a plăcut foarte mult. Bibliotecara a refuzat să-mi dea volumul patru, pe motiv că are scene pentru oameni mari. Să vin să mi-l dea când o să mai cresc. Nu m-am mai dus.

8. „Odiseea navei Space Beagle“ de A. E. van Vogt este cartea care a deschis perioada SF a vieţii mele, pe la sfârşitul clasei a şaptea. Atunci am învăţat distanţele în parseci până la primele 10 stele. Acum, ca să văd care e cea mai apropiată stea de soare, am căutat pe Google. Şi mi-am amintit: Proxima Centauri.

9. „Amintiri despre viitor“ de Erich von Däniken este volumul care mi-a oferit, pentru o perioadă, explicaţia lumii noastre: suntem creaţia extratereştrilor, iar în Biblie tot despre ei e vorba. Şi am devenit pasionat de „ufologie“ şi de „paleoastronautică“ – nişte pasiuni legitime pe la 13-14 ani. (Nu mai mult.)

10. „Paludes“ de Andre Gide este volumul cu care, la sfârşitul clasei a noua, mi-am încheiat copilăria de cititor. Mi s-a părut o scriere fundamentală, foarte profundă, foarte filozofică. Apoi aveam să aflu că există cărţi – altele – cu adevărat profunde.