Opera „Contractul de căsătorie” ca vodevil buf la Festivalul Rossini din Pesaro
0Farsa comică într-un act „La cambiale di matrimonio” a fost a doua operă a lui Rossini, compusă în 1810, pe când compozitorul avea numai 18 ani. I-au trebuit doar două săptămâni să stea aplecat asupra portativelor. Fusese precedată de dramma serio scrisă cu câțiva ani înainte „Demetrio e Polibio” care avea să vadă luminile rampei la doi ani după „Contractul de căsătorie”. Se poate spune deci că aceasta a fost prima operă rossiniană reprezentată scenic și, aparținând genului buf, de bun augur pentru cariera compozitorului care a rămas faimos, în covârșitoare măsură, exact datorită manierei dramaturgice comice.
Rossini Opera Festival a reluat în acest an producția din 2020 datorată regizorului Laurence Dale, sprijinit de Gary Mc Cann, autor al decorurilor și costumelor, de Ralph Kopp, designer-ul luminilor. Pe libretul original al lui Gaetano Rossi, s-a prezentat ediția critică datorată Fundației Rossini din Pesaro în colaborare cu Casa Ricordi din Milano, sub îngrijirea Eleonorei Di Cintio.
„Contractul de căsătorie” este o glumă scânteietoare plină de comic de situație, în care maestrul de la Pesaro și-a arătat arta, învingând stângăciile începutului și creionând unele teme melodice care i-au plăcut atât de mult încât le-a folosit ulterior, după șase ani, în duetul Rosina-Figaro din celebrul „Bărbier din Sevilla”. Componistic vorbind, opera abundă în recitative a căror zicere are semnificații narative sau de dialog și au fost redate cu pricepere minuțioasă de soliști. Bineînțeles, ariile aveau deja seve belcantiste și solicitau virtuțile de coloratură ale soliștilor.
Regia a fost absolut clasică, ingenioasă, cu decor prezentând mai întâi fațada locuinței neguțătorului londonez Tobias Mill, după care prin glisarea panourilor ei, intram în încăperile etajate, și ele variat prezentate, prin deplasări de cadre. Costumele de epocă, secol XVIII, sunt armonios desenate și colorate. Diversitatea lor încântă ochiul. Gagurile nu lipsesc. Spre pildă, Slook, partenerul canadian bogat al lui Mill sosește la Londra spre a-și căuta o nevastă prin mijlocirea acestuia, însoțit de un serv cu alură sălbăticită, un fel de bufon și de un... urs uriaș, care face pe bucătarul cu șorțul și boneta nelipsite, dansează etc. Sigur că Fanni, fiica lui Mill propusă drept soție lui Slook are un iubit, pe Edoardo Milfort. De aici conflictele, un simulacru de duel între Mill și Slook și finalul fericit prin plecarea în Canada a lui Slook care-și abandonează ideea de mariaj, lăsându-i pe cei doi îndrăgostiți să-și împlinească căsătoria dorită.
Vedetele serii au fost interpreții lui Tobia Mill și Slook. În primul rol a evoluat baritonul roman Pietro Spagnoli, 61 de ani, un remarcabil tălmăcitor al personajelor comice rossiniene, donizettiene, mozartiene, aici cu o apetență remarcabilă pentru intenții vocale ironice, pentru culori de extracție bufă și acute solide, într-o neașteptată prospețime de voce. La rândul său, baritonul originar din Sassuolo, Emilia-Romagna, Mattia Olivieri a expus la 41 de ani un timbru generos și o derulare briliantă a partiturii, prefigurându-l întrucâtva pe viitorul Figaro. Concurența cu acutele lui Spagnoli nu a arătat un câștigător. Ambii au fost impecabili.
Cu glas lirico-lejer, cristalin, a cucerit sala italianca originară din Monopoli, Puglia, Paola Leoci în rolul Fanni. La 35 de ani, grație și marii arii „Vorrei spiegarvi il giubilo”, o schiță a construcțiilor rossiniene de mai târziu, chiar pentru viitoarele structuri dramatice. A afișat un frumos legato, abilitate în agilități, coloraturi înaripate, penetranță pe întreg ambitusul, strălucire în acute. O expresie care va înlătura adresarea mecanică o va conduce spre performanțe.
Americanul Jack Swanson, 33 de ani, și-a demonstrat specializarea în partiturile maestrului de la Pesaro. Cu timbru plăcut și rotund, Serenada de la începutul operei a sunat cursiv, într-un veritabil canto spianato di grazia.
În rolurile celor doi servitori ai lui Tobia Mill, desăvârșiți actori și cântăreți, Norton și Clarina, au fost distribuiți baritonul chilian Ramiro Maturana și muzicala soprană franco-spaniolă Inés Lorans.
Cast echilibrat, cu admirabile cunoștințe de stil.
În fosă s-a aflat un ansamblu valoros, Filarmonica Gioachino Rossini, ultra-specializată în partiturile celui al cărui nume îl poartă, cu individualități remarcabile. Nu uit un cornist impecabil în Uvertură, ca singur exemplu. Dirijorul american Christopher Franklin a dat impulsuri potrivite creării atmosferei vivace, dar nu i-a fost ușor în stăpânirea ansamblurilor.
Deosebit de valoroase, acompaniamentul și intervențiile solo la fortepiano ale lui Giulio Zappa.
„Soirées musicales”...
... a fost titlul pe afiș care a precedat spectacolul „La cambiale di matrimonio”. O culegere de opt ariete și patru duete, în versiunea pentru voci și orchestră de cameră a lui Fabio Maestri, o muzică „de salon” publicată de Rossini cu acompaniament de pian în 1835, la șase ani după ultima sa operă „Wilhelm Tell”, ceea ce a stârnit un enorm interes în epocă. Sunt trei canțonete și o nocturnă pentru două voci pe versuri de Pietro Metastasio, celelalte piese fiind datorate slovelor lui Carlo Pepoli, cunoscut libretist, colaborator al lui Bellini pentru „Puritanii”, ultima sa operă. Așadar, am mai ascultat o arietă, un bolero, o tiroleză, o barcarolă, o tarantelă (cunoscuta și celebra „La danza”, intrată în marele repertoriu al tuturor artiștilor lirici), încă două nocturne pentru două voci și un duet. Totul pe teme sentimentale, poetice, de natură – munte și mare.
Au cântat la față de cortină tineri absolvenți ai unor presigioase academii de canto, soprana italiană Vittoriana de Amicis, mezzosoprana columbiană Andrea Niño, tenorul italian Paolo Nevi, baritonul armean Gurgen Baveyan, toți remarcabili în trăirea expresivă a desenelor melodice și, pe de altă parte, în curs de perfecționare a tehnicii vocale, cu bune perspective.
Sub bagheta aceluiași Christopher Franklin, formația de cameră a fost extrasă din Filarmonica Gioachino Rossini.