Morţii au presă diferită

Cînd a fost împuşcat Nemţov, presa şi liderii politici occidentali au sărit să condamne gestul. Bine au făcut. Şefi de stat, ONG-uri, lideri politici, formatori de opinie au luat atitudine şi au acţionat şi scris necontenit. Şi la noi s-a scris destul, în stilul isteric local.

În ultima perioadă, în Ucraina, în decurs de 4 zile au avut loc 3 crime: au fost împuşcaţi doi jurnalişti cunoscuţi şi un lider al opoziţiei. Tăcere mormîntală. Le ştie cineva numele? Niciun lider occidental nu condamnă nimic, niciun ONG nu cheamă la protest, niciun intelctual liberal sau conservator nu-şi rupe pixul de indignare. Doar mici notiţe informative. Intelectualii & jurnaliştii-sugativă de fonduri de la noi nici nu au auzit. Şi dacă au auzit au tăcut: „a murit un duşman al democraţiei”. Ai noşti cer arestarea celor care au o altă opinie decît cea trasată la centru de discursul hegemonic actual. Ghinea denunţă şi cere în Dilema arestarea celor care au alte opinii decît ale lui, iar Mîndruţă ne explică că totul ţine de o diferenţă genetică: cei din est sînt vizibil inferior gentic celor din vest, de unde şi toate problemele adiacente. Sărăcia? O problemă genetică. Opinii diferite: trădarea de ţară şi risc pentru „statul de drept”. Ambii ne explică că societatea trebuie curaţată genetic şi punitiv de impurităţile sociale şi politice, pentru sănătatea economiei şi democraţiei, fireşte.

În Ucraina însă lucrurile sînt ceva mai grave. Deja apar grupări care-şi asumă, pe faţă, aceste omoruri; ele anunţă că vor continua şi sînt susţinute tacit de puterea locală. Opinia publică occidentală tace. Iar această tăcere şi ipocrizie poate trezi monştri de ambele părţi ale baricadei. Pentru că tăcerea înseamnă încuviinţare pentru extrema dreaptă ucraineană şi dă apă la moară grupurilor ruseşti antioccidentale. Asta-şi doreşte Occidentul? Oare neofascismul şi extremismul ucrainean nu ar trebui condamnat la fel de dur ca imperialismul şi neofascismul rus? Oare nu ambele sînt la fel de nocive? Ipocrizia geopolitică e un bumerang foarte periculos.

Despre discursul hegemonic

Toleranţa, corectitudinea politică şi alte valori liberale au pentru occidentalul contemporan acelaşi rol pe care-l au în Rusia actuală valorile tradiţionalismului şi ortodoxiei. Însă problema nu constă doar în faptul că avem de-a face cu ceea ce numim pretenţios „discursul hegemoniei”, cel care legitimează actuala orînduire în diverse contexte politice. Marea problemă e legată de o catastrofă intelectuală şi culturală de proporţii: discuţia despre fenomene este înlocuită cu cea despre noţiuni, iar în loc să discutăm fenomenele şi interesele puse în joc, noi discutăm abstract despre aşa-zisele „valori”.  Setul acestor „valori” poate fi diferit în funcţie de specificul istoric, cultural şi social al fiecărei ţări şi regiuni. În Franţa, de exemplu, se pune un accent apăsat pe o toleranţă ipocrită. În Rusia se mizează cu la fel de multă ipocrizie pe valori precum tradiţionalismul şi ortodoxia, iar elitele din ţări precum Polonia şi România jonglează în spaţiul public cu ambele seturi de „valori”. În toate cazurile însă vedem un fenomen comun: creşterea politicii represive construite pe  afirmarea şi aderarea publică la un set clar de „valori”.

În toate aceste cazuri, nouă ni se cere recunoaşterea necondiţionată a ideologiei dominate ca pe o primă condiţie de a fi acceptat în societate ca membru integru, ca parte nealterată a corpului social şi statal. În Franţa trebuie să fii Charlie (fără să fii caricaturist), în Rusia trebuie să fii pravoslavnic şi conservator (nu este obligator să fii credincios), iar în Polonia şi România trebuie să fii simultan catolic, respectiv ortodox şi să aderi la valorile liberale (chiar dacă ele se bat cap în cap). În Arabia Saudită trebuie să mimezi perfect cerinţele islamului medieval (chiar dacă tu ai alte convingeri intime).

Aşa de repede am uitat de drepturi pe care cîndva le numeam universale?

Apărut şi pe criticatac.ro