
Moarte la Istanbul: toxinfecție sau pesticide în hotel?
0O scurtă vacanță s-a transformat într-o tragedie: o familie din Hamburg a murit la Istanbul în urma unei intoxicații. Ancheta va dovedi dacă de vină au fost alimente alterate mâncate pe stradă sau insecticide.
Un moment fericit, surprins chiar în mijlocul Bazarului Egiptean din partea istorică a Istanbulului: mama, Çiğdem, și soțul ei, Servet, zâmbesc spre aparatul foto, fiul de șase ani se ascunde, iar fiica de trei ani privește derutată, copleșită probabil de agitația metropolei cu milioane de locuitori.
Atât a mai rămas din ultima vacanță a familiei din Hamburg, care a călătorit pe 9 noiembrie pentru câteva zile la Istanbul. În noaptea de 12 spre 13 noiembrie au murit mai întâi copiii, în urma unei posibile intoxicații, apoi tânăra mamă. Luni seară (17 noiembrie 2025), a murit în secția de terapie intensivă a unei clinici din Istanbul și tatăl, în vârstă de 36 de ani.
Cauza morții celor patru membri ai familiei rămâne în continuare neclară. Inițial, autoritățile și medicii au suspectat o intoxicație alimentară. Înainte să moară, mama a oferit detalii precise despre ce mâncaseră în primele trei zile: supă, kebap și paste în ziua sosirii; prăjituri turcești, pide și pizza cu cârnați turcești cu usturoi, în cea de-a doua, iar în a treia, când s-au simțit rău, familia mâncase mult streetfood: produse de patiserie, covrigi cu susan, scoici umplute, supă, sandvișuri cu cârnați, mațe de miel umplute, pui și rahat.
Înapoi la hotel după vizita la spital
La scurt timp după miezul nopții, celor patru li s-a făcut rău. Dimineața devreme au mers la spital. Potrivit rudelor, acolo au primit perfuzii, medicamente pentru protecția stomacului și calmante. Copiii au fost duși la un alt spital, unde li s-au administrat probiotice, după care au fost trimiși la hotel.
Când, în noaptea următoare, simptomele au devenit insuportabile iar copiii chiar au leșinat, au fost chemate ambulanțe la hotel. La scurt timp, copiii au murit. Vineri a urmat mama.
Datorită detaliilor oferite de Çiğdem, autoritățile au reușit să reconstruiască rapid traseul familiei și să identifice toți vânzătorii stradali, proprietarii de cafenele și restaurante. Patru dintre ei au fost deja arestați sub acuzația de ucidere din culpă.
Primele rapoarte ale autopsiilor nu au adus însă rezultate clare cu privire la cauza morții.
După ce și alți turiști cazați în hotel au fost internați cu greață și vărsături, anchetatorii și-au îndreptat suspiciunile și spre o posibilă intoxicație cu substanțe chimice.
”Se presupune în primul rând că au murit în urma unei intoxicații chimice cauzate de condițiile din hotelul în care erau cazați”, se arată în raportul medico-legal, întocmit pe baza probelor prelevate de la mamă și cei doi copii.
Potrivit presei turce, în hotel ar fi fost folosite substanțe chimice pentru combaterea dăunătorilor, precum ploșnițele, care ar fi pătruns prin conductele de aerisire în camera familiei. Proprietarul hotelului și doi angajați ai firmei de dezinsecție au fost și ei reținuți.
Toxinfecțiile, frecvente în Turcia
Medicul legist din Istanbul Halis Dokgöz a suspectat de timpuriu varianta unei intoxicații chimice. Toxinfecțiile alimentare, spune specialistul, sunt relativ frecvente în Turcia, de exemplu la nunți, în cantine sau la mesele colective. Totuși, în opinia lui Dokgöz, cazul familiei din Hamburg este foarte atipic.
Agențiile turce au relatat nu mai departe de luni după-amiază două mari cazuri de intoxicații alimentare în țară. La Trabzon, în nord-estul Turciei, aproximativ 65 de persoane ar fi fost afectate după o nuntă. Alte 30 au necesitat tratament după un eveniment religios la Kastamonu, în nordul țării. Medicii cer de ani de zile controale alimentare mai eficiente în Turcia.
Pericolul pesticidelor: gazul fosfină
Intoxicațiile cu substanțe chimice apar și ele destul de des în Turcia. Pot fi chiar mortale. Cu puține luni în urmă, un copil de un an a murit la Izmir după ce vecinii au angajat o firmă pentru combaterea ploșnițelor. Potrivit anchetatorilor, vaporii toxici au pătruns în apartamentele de la etajele inferioare, unde dormea băiețelul.
În mai 2024, 28 de angajați ai unei firme de construcții din Istanbul au fost spitalizați după ce un operator de deratizare a folosit un insecticid periculos pentru sănătate în containerele în care bărbații erau cazați.
În februarie 2024, chiriașa unui apartament de la parterul unei case din Konya a efectuat o operațiune de deratizare. Insecticidul gazos a pătruns în locuința de la etaj. Cinci membri ai familiei de acolo au fost intoxicați. Un băiat de șapte ani a murit ulterior în spital.
În cazul actual, anchetatorii bănuiesc folosirea fosfurii de aluminiu. Medicul Dokgöz avertizează că această substanță extrem de toxică formează, la contactul cu umiditatea, gazul fosfină, fără antidot și cu mortalitate de 40 până la 80 la sută. Utilizarea acestei substanțe, folosită și în țări precum Iran și India, trebuie realizată cu extremă precizie sau chiar interzisă, consideră legistul turc.
Halis Dokgöz nu exclude nici o combinație de factori: ar fi posibil ca o intoxicație alimentară să se fi suprapus peste expunerea la pesticide. Familia s-ar fi întors în cameră după tratamentul de la spital și a continuat să inhaleze substanța chimică, ceea ce a agravat tabloul toxic. ”De aceea, identificarea exactă a chimicalei folosite este de cea mai mare importanță”, spune Dokgöz. De asemenea, trebuie luată în considerare și posibilitatea unei erori de tratament în spital.