Mini-naţiunea de analişti

În timp ce încercaţi să desluşiţi mesajele ascunse sau strategiile politicienilor români, v-aţi gândit vreodată, că indivizii ăştia sunt mai simplu de înţeles decât credeţi? Nu cumva le atribuim calităţi pe care nu le au? Adică, de pildă, talentul de a concepe strategii de comunicare, viziune, tactică?

Or să-mi sară în cap mai mulţi, ca să-mi spună că nu înţeleg eu politichia şi că nu am organul necesar pentru analize politice. Că, de fapt, în spatele fiecărei ieşiri a oricărui politician există un mesaj care trebuie descifrat. Bineînţeles, de către cei cunoscători! Şi, tocmai pentru că eu nu sunt unul dintre aceştia, n-am cum să înţeleg jocul.Fiindcă nu cunosc mecanismele, nu pot pricepe paradigma, nu am suficient background, nu am fineţea necesară interpetării adevăratei semnificaţii, nu am fler politic.

Dacă las deoparte şmecheriile de maidan ale domnului preşedinte, care râdea pe sub pleoape când ne anunţa, înaintea instituţiilor abilitate, despre plagiatul domnului premeier şi încă alte câteva vodeviluri de acest gen, mă-nclin în faţa domniilor voastre în timp ce vă spun apăsat că se consumă prea multe energii acolo unde nu este cazul.

Mii de tone de cerneală, sute de mii de ore de emisiuni televizate, miliarde de taste apăsate, discuţii interminabile între cunoscuţi şi necunoscuţi, zeci de mii de cititori-comentatori ce poartă adevărate războaie între nickname-uri, cu trimiteri abrupte la părinţi şi la morţi. Şi, pentru ce? Pentru vreo descoperire ştiinţifică care ne ajută să trăim până nu vom mai muri?

Alt exemplu: a ieşit doamna Udrea şi ne-a spus că Antonescu ar fi un candidat mai bun pentru PNL decât Iohannis. Şi, de aici, începe distracţia. Este un mesaj din partea lui Băsescu sau nu? Oare a apărut o alianţă scremută pe la vreo pizzerie de fiţe de către nişte strategi făcuţi la apelul de seară? Nu cumva Antonescu este sprijinit de Băsescu şi se întâmplă ceva? Etc, etc...aţi înţeles.

Oameni buni, sunt supralicitaţi indivizii ăştia. Priviţi-le cu ochi proaspeţi feţele, citiţi-le din nou CV-urile, ascultaţi-le discursurile. Nimic, dar absolut nimic, nu sugerează că ar fi ceva mai mult în spatele mediocrităţii ce le tâşneşte din toţii porii. În 99% dintre cazuri nu avem niciun mega-super-ultra mesaj ascuns pe după declaraţiile sforăitoare şi bombastice făcute cu morga unui cioban parvenit, cu gâtul sugrumat de cravata purtată în premieră de cineva din neamul lui. Da, vorbesc inclusiv de Băsescu sau Antonescu, de Iohannis sau Blaga, de Ponta sau de Elena Udrea.

Decizile şi alianţele ce schimbă destinul unei ţări se construiesc între două cafele sau într-o vizită de familie, duminică seara. Pentru unii poate părea greu de crezut. Alţii, ştiu despre ce vorbesc.
Nu zic să eliminăm dezbaterile şi analizele. Ar fi stupid. Dar s-a ajuns ca absolut orice declaraţie, orice zâmbet crispat sau comunicat steril să fie analizat de parcă ar conţine reţeta fericirii. Cum de reuşesc aceste nimicuri să angreneze atâtea energii? Devine jenant să-i urmăresc cum profită de o anume superficialitate care ne caracterizează, de o înclinaţie către despicatului firului în patru şi a datului din gură cu o voluptate rar întâlnită. Mi-e din ce în ce mai jenă că fac parte dintr-o mini-naţiune de analişti.

Aşa, şi?