Migraţia refugiaţilor sirieni. Efectele  în şi dincolo de graniţele propriei ţări

Cuprinsă de protestele Primăverii Arabe, criza din Siria a lăsat până acum în urmă să peste 70.000 de victime, şi puţin peste 1 milion de refugiaţi, însă conform rapoartelor ONU, numărul acestora se poate tripla până la sfârşitul anului 2013.

Consecinţele privesc aşadar atât Siria, cât şi regiunea Orientului Mijlociu şi lumea occidentală, ca efect direct al lumii globale în care trăim. Din punct de vedere geopolitic, Siria riscă să îşi piardă capacitatea exprimării interesului naţional dincolo de propriile graniţe, implicit influenţa asupra Libanului, precum şi o bună parte din teritoriul locuit de populaţia kurdă, în timp ce din punct de vedere social pierde o generaţie de copii care ajung să crească fie  pe străzile pline de ruine, fie  în campusuri de imigranţi. Mai mult, coeziunea socială este slăbită, alawiţii luptă împotriva sunniţilor, sprijiniţi la rândul lor de kurzi, în timp ce şiiţii, prin intermediul Hezbollahului şi bineînţeles al Iranului se alătură celor dintâi pentru a sprijini regimul lui Bashar al-Assad. 

Aceste tensiuni, transformate în ură, şi de o parte şi de alta, riscă să se transpună în resentimente atât faţă de Israel cât şi de ţările occidentale, adăugând riscul propagării fundamentalismului islamic, cu atât mai mult cu cât Frontul Al-Nusra  reprezintă una dintre cele mai active şi prolifice grupări alfate în tabăra rebelilor.

Mai mult, expansiunea ideologiei jihadiste în Europa reprezintă o problemă înaintată atât de Olanda cât şi de Germania, ambele ţări declarandu-se îngrijorate faţă de numărul mare de cetăţeni proprii musulmani care au ales să plece pentru a se implica activ în lupta din Siria. "Cei care au plecat pentru a se alătura cauzei jihadiste pot suferi numeroase traume, se pot întoarce radicalizaţi şi dispuşi să comită acte de violenţă, ceea ce îi transformă indiscutabil într-o ameninţare la adresa securităţii noastre", declara în acest sens  Dick Schoof, şeful contraterorismuiui olandez.

Intorcandu-ne la problema refugiaţilor, numărul crescut al acestora creează inevitabil tensiuni sociale în ţările de destinaţie, cu atât mai mult cu cât acestea nu dispun de o stabilitate financiară proprie. Cum şi cât mai poate gestiona Egiptul, aflat în plină criză, problema refugiaţilor, atât timp cât autorităţile de la Cairo anunţă că propun implementarea unui program prin care să ofere pâine cu raţia propriului popor? Un răspuns ar fi sprijinul internaţional, însă nu este unul suficient, iar Turcia, singurul stat stabil din punct de vedere  financiar, reprezintă cel mai bun exemplu.

 Astfel, trebuie să conştientizăm că degeaba se laudă Ankara că a cheltuit peste un miliard de euro în doi ani pentru a facilita condiţiile refugiaţilor, şi degeaba premierul Erdogan face poze cu copiii nou-născuţi în campusuri, atât timp cât în urmă cu doar trei săptămâni, refugiaţii din Akçakale  au aruncat cu pietre în forţele de ordine protestând împotriva condiţiilor mizere de trai. Şi să nu mai aducem aminte, că tot recent, în acelaşi campus, un copil a murit în urma unui incendiu provocat de o pană  de electricitate, adăugându-se unei liste cu alţi 60 de copii sirieni morţi în campusurile din Turcia.

 Cum şi cât mai poate gestiona această situaţie Iordania, care ca urmare a secetei de peste un deceniu nu mai are capacitatea de a asigura resursele necesare de apă pentru propriii cetăţeni?

Mai mult, pentru a-şi asigura minimul de trai, refugiaţii sirieni ajung să muncească fie la un preţ mai mic faţă de populaţia autohtonă, fie să comită infracţiuni. Spre exemplu, în oraşul iordanian ar-Ramtha, tânărul sirian Abdullah se declara norocos pentru că a reuşit să obţină  un loc de muncă, adăugând: „Eu am responsabilitatea de a avea grijă de 6-7 familii. Dacă aş pierde posibilitatea de a munci, ce s-ar întâmpla cu aceştia?!”

La rândul său, un cetăţean iordanian din acelaşi  oraş menţiona: „Într-o fabrică de aici lucram pentru 250 dinari, însă au venit sirienii şi au acceptat să lucreze pentru 150, sau chiar 100 dinari, iar aceste probleme au condus către creşterea şomajului în rândul fiilor Iordaneiei”.

Trebuie să înţelegem în concluzie, că indiferent de voinţa guvernelor şi a comunităţii internaţionale, ospitalitatea vecinilor Siriei este pe cale de a lua sfârşit, în timp ce transportul de alimente şi acţiunile umanitare, pot doar încetini, nu şi stopa acest fapt. Din punct de vedere societal, Siria este o ţară sfâşiată, iar criza nu va uni, ci va adânci tot mai mult divergenţele etnice şi/sau religioase, tocmai din acest motiv fiind foarte probabil ca în urma schimbării regimului de la Damasc să avem un nou stat pe harta lumii, cu teritorii atât din partea nordică a Irakului, cât şi din partea nord-estică a Siriei. Iar apelul la pace al liderului PKK, Abdullah Ocealan, precum şi scuzele Israelului trimise Turciei cu privire la evenimentele din Marea Marmara, par să confirme acest posibil şcenariu geopolitic.