"Making Waves" - festivalul de film românesc din New York

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
"Making Waves" - festivalul de film românesc la New York

În ultimii 10 ani noul val al cinematografiei româneşti s-a impus pe plan european, câştigând laude la cel mai înalt nivel. "Making Waves" este un festival de film românesc început în 2006 în New York ca o recunoaştere a acestor merite şi a introduce cinematografia românească publicului american. Anul acesta se va desfăşura între 29 Noiembrie-5 Decembrie la Film Society of Lincoln Center.

 New York City.  

 Cel mai sălbatic şi cel mai frumos oraş în viziunea unora. Milioane de oameni pe străzi şi în mijloacele de transport, în fiecare zi. 

 Zgârie nori, zone bogate dar şi sărace. Central Park. Empire State. Noul World Trade Center. Centrul lumii financiare, centrul advertisingului şi la televiziunii americane. 

  

 Am vizitat oraşul de două ori până acum şi prevăd că o voi mai face în viitor. Şi când o voi mai face sper să am onoarea de a-i întâlni pe Corina Şuteu, Mihai Chirilov şi Oana Radu. 

  

 Ce au cei trei în comun? Ei sunt iniţiatorii şi sufletul festivalului de film românesc "Making Waves" de anul acesta şi din anii trecuţi. 

 Institutul Cultural Român a sprijinit multe iniţiative culturale româneşti de peste hotare şi a făcut-o şi în cazul festivalului de film din New York. Corina Şuteu, proaspătă numită în funcţie la filiala din New York, a convins alţi câţiva oameni printre care şi Mihai Chirilov - directorul artistic al Transilvania Film Festival şi Oana Radu să lanseze acest festival în New York. Asta s-a întâmplat în 2006 şi an de an festivalul a crescut, având şi o colaborare cu Tribeca Cinemas.  

 În 2011 festivalul a fost invitat să facă parte din evenimentele susţinute de Film Society of Lincoln Center, în compania altor festivaluri (Rendez-vous French Cinema, New York Jewish Film Festival, or Spanish Cinema Now). 

 Dar a venit 2012, cu schimbările neaşteptate în conducerea Institutului Cultural Român, care au pus în pericol desfăşurarea festivalului de film românesc - ICR fiind unul din sponsorii importanţi (urăsc să spună asta, dar parcă o facem dinadins: când ceva merge bine la noi trebuie să îl stricăm...altfel nu suntem sănătoşi. Aşa şi cu schimbările de la ICR.). 

  

 "Autorităţile actuale ale ICR s-au întors la discursuri culturale care sunt deja arhaice şi nu consideră noul val al cinema-ului românesc ca reprezentativ pentru România", spune Corina Şuteu. 

 "E ca într-o piesă de teatru a lui Eugen Ionescu", spune şi Mihai Chirilov, directorul artistic al festivalului referindu-se la faptul că Ionescu este considerat un părinte al teatrului absurdului. "E o combinaţie neaşteptată şi care arată că obiectivul principal al actualului guvern este doar puterea", continuă el. 

  

 Ca o măsură de protest, Corina Şuteu, împreună cu Oana Radu, şi-au dat demisia de la filiala ICR din New York şi au format o nouă organizaţie numită Romanian Film Initiative (Mihai Chirilov a continuat colaborarea cu noua entitate). 

 Având sprijinul Film Society of Lincoln Center (care nu a ezitat să coopereze cu ei, având experienţa şi succesul anilor trecuţi), Trust for Mutual Understanding, Blue Heron Foundation, Centrul Naţional la Cinematografiei, artistul vizual Adrian Ghenie, regizorul şi producătorul Bobby Păunescu organizatorii au început organizarea ediţiei de anul acesta. 

Oana Radu, Corina Şuteu, Mihai Chirilov

 "Ca partener al festivalului Making Waves, The Film Society of Lincoln Center îşi exprimă mândria de a putea sprijini în continuare remarcabila generaţie nouă de regizori români, promovând filmele acestora, cu atât mai mult cu cât măsurile recente ale Guvernului român au pus în mare pericol viitorul sprijinului acordat de stat domeniilor artei şi culturii", a declarat Scott Foundas, Associate Program Director la Film Society of Lincoln Center. 

  

 Pentru că totuşi resursele nu ajungeau, Romanian Film Iniţiative a profitat şi de tehnologia modernă şi a lansat o campanie de strângere de fonduri pe binecunoscuta platformă Kickstarter (platformă folosită destul de intens de artiştii independenţi). Campania a fost un succes, strângând peste 20.000 dolari de la peste 260 donatori şi completând astfel suma necesară bunei desfăşurări a festivalului. E posibil ca şi pe viitor echipa să folosească Kickstarter. 

  

 Romanian film Iniţiative se bucură şi de sprijinul moral al multor oameni de film români cum ar fi regizorii Cristian Mungiu, Radu Muntean, Lucian Pintilie, Corneliu Porumboiu, Cristi Puiu şi Andrei Ujica. 

 Making Waves 2012 

 Timp de o săptămână, între 29 Noiembrie-5 Decembrie, MAKING WAVES va prezenta o retrospectivă a celor mai valoroase producţii recente ale cinematografiei româneşti contemporane. 

  

 Festivalul a atras şi atenţia presei new-yorkeze având articole scrise în New York Times, Wall Street Journal, Capital New York şi Village Voice

 A atras şi atenţia publicaţiei Indiewire care este una din publicaţiile de top dedicată cinema-ului independent. 

  

 Evenimentul a debutat pe 29 Noiembrie cu proiecţia filmului lui Tudor Giurgiu "Despre oameni şi melci".  

 Regizorul însuşi a fost prezent la premieră, pe lângă actorii principali Monica Barladeanu şi Andi Vasluianu. 

  

 Alţi invitaţi prezenţi în sală la festivitatea de deschidere au fost Ada Solomon (producător), Radu Gabrea şi Victoria Cocias, Mona Nicoară (regizor), Kent Jones (director, New York Film Festival), Frederic Boyer (director artistic, Tribeca Film Festival), Richard Lorber (distribuitor Kino Lorber), Arianna Brocco (director de achiziţii, IFC), Benjamin Crossley-Marra (distribuitor, Zeitgeist Films), Alan Klingenstein (producător şi distribuitor), Susan Norget (publicist, IFC), Ştefania Magidson (preşedinte Blue Heron Foundation, susţinător al festivalului Making Waves), Jakab Orsos (director Pen World Voices şi curator, împreună cu Corina Şuteu, al programului Creative Freedom Through Cinema din cadrul festivalului Making Waves), Basil Tsiokos (Sundance Film Festival), Mimi Plauche (director artistic, Chicago Film Festival), Anda Onesa (actriţă), Simona Miculescu (ambasador al Misiunii Permanente a României la ONU), etc. 

 Proiecţiile vor continua de-a lungul festivalului cu o retrospectivă Alexandru Tatos, apoi "Duios Anastasia trecea", "Din dragoste, cu cele mai bune intenţii", "Crulic - drumul spre dincolo", "Toată lumea din familia noastră", "Un film pentru prieteni", "Trei zile până la Crăciun (ultimele zile din viaţă Elenei şi a lui Nicolae Ceauşescu)", "8 Martie", "Păcătoasa Teodora", "Mere Roşii", "Secvenţe", "Stinge lumina", "Nunta de piatră", şi altele. În total 13 lung-metraje, 4 documentare şi 7 scurt-metraje (citiţi broşura festivalului aici unde sunt prezentate detalii mai pe larg). 

  

 Pe 5 Decembrie, ultima zi a festivalului, va rula în premieră filmul lui Cristian Mungiu "După dealuri", film care a cucerit premiul pentru scenariu şi cel pentru cele mai bune actriţe la festivalul de film Cannes din acest an şi care este propunerea României pentru premiul Oscar 2012.  

  

 Anul trecut evenimentul a avut peste 3000 spectatori şi se aşteaptă ca anul acesta numărul să fie mai mare. 

  

  

 "Miza este una extrem de importantă, dat fiind succesul de critică al precedentei ediţii, găzduite de Film Society of Lincoln Center, şi am convingerea că selecţia de acest an, care include lungmetraje multipremiate, completate de o gamă largă de scurtmetraje, documentare, portrete sau retrospective aniversare, se va ridica la înălţimea aşteptărilor publicului new yorkez, dovedind o data în plus că filmul românesc îşi merită locul special pe care îl ocupă pe hartă cinematografiei mondiale", este de părere Mihai Chirilov, director artistic al festivalului şi co-fondator al Romanian Film Initiative. 

 Din păcate nu am putut participa la acest festival dar sper să o fac în viitor. Le doresc o şi mai mare recunoaştere în Statele Unite şi poate vor înfiinţa "chapters" (filiale) şi în alte oraşe americane care au o populaţie românească (gen "Making Waves - Chicago chapter" sau "Making Waves - Los Angeles chapter"). Totul depinde până la urmă de susţinerea financiară pe care o vor avea în viitor (comunităţile româneşti din aceste oraşe ar putea să se implice mai mult). Cinema-ul românesc merită să se impună şi în America, nu doar în Europa. 

  

  

 Mai jos aveţi câteva fotografii de la festivalul de film românesc din New York "Making Waves" (fotografiile aparţin lor).