Măcelarii de la volan şi abatoarele de oameni

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În România, maşina a devenit mijloc de exterminare în masă. Dovadă stau drumurile, care aşa proaste cum sunt, au pe margini garduri de cruci.

Nebuni conducând „tancuri“ de câteva tone confundă şoselele cu un ring al teribilismului. Ajung să semene groază şi să producă drame sfâşietoare. Copii ucişi pe trecerile de pietoni, familii nevinovate sfârtecate între fiare, bătrâni călcaţi pe trotuare. Mai nou, şmecherii de la volan spulberă şi trenuri.

Sâmbătă noapte, la Iaşi nu se vedea la nici zece metri în faţă. Viscolul şi zăpada acoperiseră totul. Cu maşina, abia dacă puteai circula cu 20 de kilometri la oră. La o trecere de nivel peste calea ferată, un „şofer meseriaş“, cu ce altceva decât cu un BMW, a depăşit toată coloana oprită la stop şi a intrat în plin într-un vagon, aruncându-l de pe şine. Din fericire n-a murit nimeni. Dar ore întregi, în plină vijelie, zeci de oameni s-au chinuit să îndepărteze garnitura deraiată pentru ca circulaţia să fie reluată.

La Cluj, un individ a spulberat pe zebră doi prunci. Unul de şase ani şi unul de nouă luni. Apoi a fugit. Băieţelul mai mare se zbate acum între viaţă şi moarte, legat de aparate. La Dej, doi tineri au murit după ce maşina condusă cu viteză mult peste cea legală a intrat pe contrasens şi s-a izbit de un alt autoturism.

Accidentul de maşină s-a transformat în ultimii ani într-un subiect pervers. Ne lamentăm că ştirile sunt pline cu astfel de tragedii, dar stăm cu ochii pironiţi în ecrane să vedem cum arată maşina zdrobită sau câţi oameni care şi-au pierdut suflarea. Apoi, la discuţiile cu prietenii, ne plângem de drumurile proaste, că nu avem autostrăzi şi că de la Iaşi la Bucureşti ajungem în şapte ore. Ne place să pozăm în supăraţi pe cei de la Poliţia Rutieră, mai ales pe radarele infame scoase la vânătoare. Sincer, n-am auzit niciun şofer care să-şi pună la îndoială propriile calităţi de conducător auto. De multe ori am senzaţia că românul s-a născut cu volanul în mână. Şi poate n-ar fi atât de rău dacă unii dintre noi n-am încerca să demonstrăm asta ori de câte ori suntem pe drum.

Sunt sigură că cele mai multe drame nu-şi au originea în ideea de a ajunge mai repede la destinaţie. Ci în piciorul apăsat prea tare pe acceleraţie, prin care se arătă ce şofer bazat e la volan. Din păcate, acea pedală a devenit doar un cuţit automat de abator sub care cad sute de oameni. Prostia umană e adusă la rang de artă pe şosele. Iar întâlnirea cu ea nu e decât o chestiune de „noroc“. 

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Domnule procuror Negulescu, aveţi dreptate, Ghiţă e o zdreanţă! Să-l învăţăm un cântecel!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Dragă române creştin-ortodox, fii mândru şi îndrăzneşte să crezi în asta: sictir!
INTERVIU Ion Caramitru, mărturii despre cum s-au fraudat alegerile în '90: „Revoluţia a fost, în fiinţa mea, profund anticomunistă, dar co­munismul a rămas”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare