Lepădarea de Simion

George, textul ăsta e mult mai scurt și mai tranșant, dar la fel de public precum cele în care, cu zece-cincisprezece ani în urmă, te apreciam pentru marșurile unioniste necontrafăcute din București, pe care le conduceai, ori pentru kilometrul de tricolor căruia i-am dat aripi împreună, la Chișinău.

Te privește direct și personal ce traiectorie politică ai decis să-ți croiești, după. Pentru felul golănesc, însă, în care, cu sânge rece și în formă continuată, calci în picioare jocul democratic și dai de pământ cu tot ceea ce înseamnă unionism autentic, îți retrag legitimarea mea publică, cu care te-am creditat ani la rând.

Ești brânză bună în burduf de câine. Și ești lup în piele de oaie. Pare că te-ai murdărit, asemeni Iscariotului, cu arginții structurilor de aiurea și de pripas. Pare că ți-ai vândut prea repede sufletul ca să crești politic rapid, halucinant, grotesc, ca din povești urâte cu zmei și balauri hidoși, până la procentele parlamentare de azi. Mai rău, pare că nu te oprești – pentru că, aiuritor, somnul rațiunii naște perpetuu monștri. E ceva de noaptea minții, vremi turbate ale nebunilor de legat.

E treaba ta cum decizi să-ți bați joc, apăsat-cu-sânge-rece, de toți și de toate – de tine, în primul rând. Și, la fel, e obligația mea de integritate să nu tac, rostind răspicat adevărul crud, nefardat: împărate Simion, ești gol-goluț-goluț, și pe dinafară și, mai ales, pe dinlăuntru. Praf pe tobă. Vorbe calpe și atât. Tinichea poleită pospai. Formă fără fond. Subiect trist, decapitat de orice predicat de onoare. Tu, nu. Tu, deloc. Tu, nimic.

Ce va fi, vom vedea. Istoria este, deopotrivă, generoasă în biruințe pilduitoare ale binelui față cu grozăvia răului orwellian (acest rău, de felul celui pe care îl întruchipezi tu și șleahta ta) dar și plină-ochi de spețe incalificabile, când ascensiunile otrăvitelor cohorte de de-alde Arturo Ui n-au fost oprite la timp și apoi (după plată și răsplată) ne-am tras-o cu sete, ca idioții, pe mâna noastră, ca umanitate, big time. Stalin? Hitler? Zelea Codreanu? Ei au existat bine-mersi, cu numele și prenumele lor, cu mâinile și sufletele lor mânjite greu, în veac, de sângele țâșnit din trupurile milioanelor de nevinovați căzuți secerați de sălbăticia extremismului ideologic pe care l-au propovăduit, netrebnici scelerați nebuni. Calci și tu apăsat pe aceste urme otrăvite, George – tu și cei în solda cărora ești, sau cei care sunt în solda ta –, iar Dumnezeu pare că vrea să te piardă, pentru că ți-a cam luat mințile, așa cum, deocamdată, arăți că ignori inconștient un adevăr la fel de istoric și la fel de crud: mai devreme sau mai târziu, toți cei numiți mai sus au plătit cu viețile lor prețul nebuniei lor kafkiene. Brusc, lada de gunoi a istoriei e mai aproape de tine ca oricând. Tu decizi și acționezi ca, mai devreme sau mai tărziu, pe mâna ta, să nu te prăbușești în hăul ei. Sau, să te. Tic-tac!... Tic-tac!... Tic-tac!...

Gata. Am scris ce-am avut de scris, în ceea ce te privește.

Numele meu nu mai girează și nu va mai gira numele tău, așa cum am făcut cu ani în urmă. E mult, e puțin, nu contează. Eu știu și tu știi. Aici suntem acum. Este ce este.

Să-ți fie rușine, dacă ești în stare de așa ceva. Și să te mântuiești, dacă poți.

Eu nu cred.