Lăsaţi clasa zero la şcoală

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai întâi a fost Daniel Funeriu, fost ministru, care a trecut grupa pregătitoare de la grădiniţă la şcoală, a băgat chestia asta într-o lege şi a numit-o reformă în educaţie.

Apoi a venit Victor Ponta, prim-ministru. De la înălţimea funcţiei sale, el a declarat că decizia lui Funeriu e o prostie şi că micuţii din grupa pregătitoare trebuie să rămână la grădiniţă pentru că acolo le este locul. Şi au trecut mai multe luni.

Între timp, Victor Ponta a mai ajuns o dată premier şi consilierii i-au pregătit o frumoasă strategie de comunicare cu poporul. Conform acesteia, premierul trebuia să iasă într-o zi de lucru, la o oră de maximă audienţă, şi să prezinte starea datoriilor pe cap de român. Efectul trebuia să fie maxim, lumea numai despre asta să vorbească. Dar s-a trezit, în aceeaşi zi, Remus Pricopie, proaspăt ministru al Educaţiei. Proaspăt şi, prin urmare, nevorbit. Acesta a declarat că grupa pregătitoare trebuie să rămână acolo unde este deja, adică la şcoală.

Subiect de subiect. Presa l-a preluat şi, seara, în loc să-l întrebe pe Victor Ponta, care făcea turul televiziunilor, despre cum a făcut el să fie transparente datoriile românilor, l-a întrebat despre ce-a zis Pricopie. Supărat, Ponta le-a amintit ziariştilor ce a declarat în vară: grupa pregătitoare (botezată de unii şi clasa zero) trebuie să se întoarcă la grădiniţă. Şi a mai spus că o să aibă el o discuţie lămuritoare cu ministrul Pricopie. Cei doi s-au întâlnit, au discutat, Pricopie a înţeles să nu mai vorbească despre subiecte fierbinţi când şefu’ este în plin exerciţiu de imagine.

Dar, ceea ce este cu adevărat important, Victor Ponta părea că a înţeles de ce clasa zero trebuie să rămână la şcoală: pentru că după toată nebunia mutării de colo-colo, după ce s-au cheltuit bani cu amenajarea unor săli de clasă, după ce directori, învăţători şi educatori s-au dat peste cap să le facă loc în şcolile existente şi copiilor din grupa pregătitoare, după ce părinţii s-au obişnuit, în sfârşit, cu gândul că le pleacă micuţii la şcoală din fragedă pruncie, deci după ce lucrurile s-au mai aşezat cât de cât, este o nebunie să o iei de la capăt mutând lucrurile în sens invers. Din punct de vedere logistic, e mai bine ca grupa pregătitoare să rămână la şcoală, a spus Victor Ponta, şi o naţiune întreagă a răsuflat uşurată. Însă minunea a durat trei zile. Într-o nouă declaraţie pe aceasta temă, deşi nu l-a mai provocat nimeni, iar Pricopie a tăcut mâlc, premierul a spus că părinţii trebuie să decidă dacă îşi trimit copiii la şcoală, în clasa zero, sau dacă îi ţin la grădiniţă, în grupa pregătitoare. Foarte tare, să facem haosul şi mai mare. Oare domnul Ponta chiar se plictiseşte acolo, la Palatul Victoria?

Ca să aducă câteva limpeziri în amestecul acesta de declaraţii, ziarul „Adevărul“ a stat de vorbă cu mai mulţi educatori, psihologi şi specialişti în educaţie şi a ajuns la concluzia logică: domnilor politicieni, lăsaţi clasa zero la şcoală! Nu-i mai bulversaţi pe oameni. Îndreptaţi ce trebuie îndreptat în funcţionarea actuală a clasei zero, dar hai să ne ocupăm şi de problemele cu adevărat serioase din sistemul de învăţământ. Lăsaţi schimbările de formă, lăsaţi ping-pong-ul cu clase şi examene, şi hai să ne uităm pe programă şi pe manuale. Cu astea trebuie să înceapă reforma, domnule Funeriu.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sorin Cîmpeanu răspunde acuzaţiilor de traseism din partea lui Cioloş: Afirmi că Liviu Dragnea îţi este amic şi că este de încredere, după care fondezi PLUS
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Sfidarea PNL. Va apela preşedintele Iohannis la modelul german?
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Lecţiile epidemiei de COVID: cum transformăm „România Educată” într-o educaţie reformată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul