Je suis Kenya? Cineva?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
De ce ai protesta pentru 147 de tineri din Kenya? Mai „important” este ce debitează o cucoană milionară după divorţ FOTO AP

Ştirea despre masacrul de la Universitatea Garissa, Kenya, a trecut aproape neobservat. Suntem căliţi, nu ne mai mişcă chiar orice. În plus, acei tineri executaţi pentru simplu fapt că s-au declarat creştini aveau, să recunoaştem, câteva defecte.

În primul rând, e vorba de 147 de tineri de culoare. Din Africa. Acolo, speranţa de viaţă e şi aşa scăzută. Nu prea merge să scoţi pe străzi toţi liderii Europei şi milioane de oameni. În plus, erau creştini. Aceştia sunt o sectă pe cale de dispariţie, care au bunul obicei să nu protesteze, indiferent de situaţie. Îi umileşti, le terfeleşti credinţa, îi execuţi cu sutele, nu fac altceva decât să-ţi întoarcă şi celălalt obraz.

Cu alte confesiuni nu-i deloc aşa. Musulmanii îţi îndeasă pe gât grenade dacă îl caricaturizezi pe Profet, iar singurul evreu pe care îl poţi lua peste picior e Iisus.
 

Sigur, Europa are alte probleme, mult mai grave. Grecii, de exemplu, vor vreo 280 de miliarde de euro despăgubiri de război de la nemţi. Probabil au calculat că suma le ajunge pentru 3 luni de spart farfurii. Dacă nu, ameninţă că se aruncă în braţele Rusiei. Se ştie, istoria a demonstrat-o, Rusia are o economie care poate susţine pe oricine şi orice. Inclusiv apetitul grecilor pentru tăiat frunză la câini.
 

Şi România, aflată în Săptămâna Mare, joacă la alt nivel, n-are timp de prostii. Noi avem spirit evlavios, nu ca alţii. Ne interesează ce scandal a mai făcut un autodeclarat membru al minorităţilor sexuale care şi-a pierdut o unghie, ce prostii debitează o cucoană milionară după divorţ, ce pare să fie un fel de guru, sau cum a reuşit Copos să scrie mai multe cărţi decât a citit. Veniţi de luaţi lumină.