Je suis Ammar Muhammad Hamoodi!

Ai auzit de Ammar Muhammad Hamoodi? Probabil că nu. Nu s-a născut la Paris. Nu a trăit acolo. Nici nu a murit acolo. Nu a fost terorist. Nici erou. Nici jurnalist. N-a apărut pe niciun breaking news, în văzul unei lumi lipite cu pupilele de ecranele îngălbenite. Nu a plâns nimeni după el. Niciunul dintre noi. Nu ne-am revoltat. Nu am strigat. Nu am ameninţat.

Nu ne-am pus mesaje pe Facebook. Nu i-am dat Share. Nu i-am dat Like! Nu ne-am pus poza de profil cu „Je suis Ammar Muhammad Hamoodi!”. Nu am făcut nimic. Ne-am continuat vieţile în care încap doar grijile noastre, doar fericirile noastre, doar spaimele noastre, doar dorinţele noastre, doar părerile noastre, doar libertăţile noastre, doar democraţia noastră, doar pacea noastră, doar morţii noştri. Ammar Muhammad Hamoodi, cel pe care nu-l ştim, a murit în Basra, în războiul altora. Din viaţa lui Ammar ne-au mai rămas doar câteva cifre, pierdute pe internet, în prima listă făcută publică de organizaţia „Iraq Body Count” cu numele a o sută de civili ucişi în războiul din Irak. Vârsta - 1 an, ziua morţii - 5 aprilie 2003.

Stăm toţi cu ochii lipiţi de ecrane. În Franţa, nu e bine. Noi suntem Charlie! Nişte demenţi ne arată tuturor că ei nu sunt Charlie. Că nu sunt nimic din lumea asta imaginară şi perfectă, în care am vrea noi să trăim. În lumea asta a noastră în care lăsăm loc doar pentru tragediile noastre, doar pentru numărătorile noastre, doar pentru morţii noştri.

De Noor Elhuda Saad Hamoodi ai auzit? Probabil că nu. Nici pentru mortul ăsta nu am făcut nimic. Numele îi apare în aceeaşi listă neagră de 100, iar cifrele care ne-au rămas din viaţa puiului de om sunt şi mai puţine. Vârstă – „baby”, ziua morţii – 5 aprilie 2003. Locul: tot Basra. 

Daoud Qais îţi spune ceva? A murit. Bagdad, 17 mai 2003. Nu se mai ştie câţi ani avea. În lista neagră, o linie ţine loc de vârstă. Era tot civil, tot ucis în războiul altora. Al unora care aduc pacea în lume cu armele în mâini. Al unora care, acum, sunt Charlie. Care au fost şi Boston. Care au fost şi 11 septembrie. Daoud Qais a sfârşit în războiul care pare că nu se va termina niciodată. Un război care, în 12 ani, şi-a luat tributul: 206.000 de morţi. Cei mai mulţi sunt civili. Cei mai mulţi sunt irakieni. Numărătoarea creşte, se tot dă peste cap de la o secundă la alta.

Stăm toţi cu ochii lipiţi de ecrane. În Franţa, nu e bine. Noi suntem Charlie!

În altă lume, cea pentru care nu vrem să facem loc, numărătoarea morţii merge şi mai departe. Războiul din Irak a luat, ieri, 41 de suflete. Acum două zile, în acel 7 ianuarie sângeros din Paris, acelaşi război a mai înghiţit 53 de oameni. În primele şapte zile din an, bilanţul e şi mai sumbru: 364 de civili au fost ucişi.

Numărătorile din alte lumi tot trec pe lângă noi. Doar astăzi, până la ora asta, când tu citeşti aceste rânduri, 712.854.295 de oameni nu au acces la nicio sursă de apă potabilă. Tot astăzi, tot până la ora asta, statisticile online ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că 23.390 de oameni, din lumea altora, au murit de foame. Şi tot de foame, în puţinele zile care au trecut de la începutul acestui an, au murit 268.513 suflete din lumea altora. Niciunul nu a fost Charlie!

Stăm toţi cu ochii lipiţi de ecrane. Demenţii au fost ucişi. Am fost şi Charlie!