Învăţământul din România: ai carte, n-ai parte...
0Să ai masterat în robotică şi să fii femeie de serviciu ţine de un paradox tipic românesc.
În România, majoritatea celor care termină o facultate - nu mai adaug şi masterat -, sfârşeşte în a lucra într-un cu totul şi cu totul alt domeniu. Lasă bă, că mă angajează, îmi face un training de două zile şi gata, sunt specialist. Recrutările se fac la mişto iar studiile aproape că nu contează. Nu numai la stat, ci şi la privat.
La Facultatea de Inginerie Managerială Tehnologică Hunedoara, ce aparţine de Universitatea din Timişoara, Viorica Paşcalău, în anul 2000, la 15 ani de la finalizarea studiilor liceale, s-a înscris fără examen. Probabil că nu mai era pic de concurenţă iar accesul în facultate a fost la liber. Dar e normal că învăţământul de stat să accepte studenţi fără examen, fără o triere, în prealabil? Scoatem aşa, ingineri pe bandă rulantă?
Este de admirat, dar, în acelaşi timp şi de compătimit această femeie. La vârstă dânsei, a absolvit o facultate şi un masterat. Şi la ce i-au folosit? La nimic! Da, angajatorii se uită la vârsta din buletin. La locul de muncă, atunci când ajungi să ai 45 de ani şi eşti în funcţii de execuţie, deja începi să fii marginalizat. Diplomele oricum au ajuns la angajare să fie considerate doar nişte cartoane ştampilate.
Dar ce prestigiu are această facultate? Cât de adevărate sunt notele din catalog la o facultate de stat ce nu face admiterea pe bază de examen ci doar pe concurs de dosare? De ce în România se practică la nivelul învăţământului de stat admiterea fără examen? Sunt tot un fel de "Spiru Haret" şi aceste instituţii de învăţământ. Şi se întreabă toată lumea cum de a ajuns atât de jos învăţământul românesc...