Înainte de Cannes

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu îmi vine să cred că e deja mai. Parcă ieri încă alergam prin zona Potsdammer Platz cu listele de filme de la Berlinală în braţe.

Era geros şi în cinema era bine şi cald. De săptămâna viitoare fie vânt, soare sau ploaie, pe Riviera franceză, la Cannes agitaţia va fi în toi. După Berlinală, Cannes-ul e următorul festival de film de anvergură unde sute de artişti şi pioni din lumea filmului îşi prezintă ultimele producţii, vor să le vândă, să le distribuie, să capteze interesul presei, să câştige  trofee şi premii. Sute de jurnalişti cu badgeurile colorate la gât şi la vedere (altfel nu intri nicăieri) se vor înşirui în rânduri rânduri  de miercurea viitoare aşteptând de la orele anunţate în faţa treptelor palatului festivalului somnoroşi, nedormiţi, încercănaţi şi biruitori dacă apucă să vadă şi filme, să şi scrie în timp record despre ele, să prindă şi vreo invitaţie sau vreun snapshot de pe la vreo petrecere faimoasă.

Sute de oameni din industria filmului aleargă de colo colo timp de zece zile şi un pic şi semnează contracte, vând filme, cumpără, vizionează, discută şi dezbat prezentul şi viitorul industriei cinematografice.

Pe mine în fiecare dimineaţă mă impresionează zecile de cinefili sau simpli iubitori de vedete care îşi încearcă norocul întrebând pe fiecare trecător dacă are vreo invitaţie sau bilet în plus.

Regulile festivalului sunt stricte, ca peste tot. Nu numai că oficial nu îţi poţi vinde locurile şi biletele, invitaţiile, de fapt, din festival, însă anul acesta festivalul de la Cannes a anunţat şi ceva nou: că va încerca să limiteze selfie-urile pe treptele palatului festivalului, „o practică ridicolă şi grotescă”, după cum a declarat Thierry Fremaux, directorul festivalului pe 16 aprilie. Însă interdicţia nu e oficială. Se speră însă măcar să se facă mai puţine selfieuri, şi să se piardă mai puţin timp până când toată lumea invitată şi reuşeşte într-adevăr să păşească în incinta palatului. „Nu vrem să interzicem practica asta, însă vrem să reducem procesul selfieurilor pe trepte”, se pare că a declarat Fremaux, conform Hollywood Reporter.

E de-a dreptul vorba de o problemă de trafic pe treptele festivalului. Un coşmar pentru cei ce trebuie să asigure buna desfăşurare a fiecărei premiere şi seri pe covorul roşu. Iar începerea prea târzie a unui screening nu dă bine deloc.

La începutul săptămânii acesteia am aflat că altă belea s-a întâmplat la Cannes şi anume că faimosul magazin de bijuterii Cartier a fost jefuit, valoarea bunurilor furate ridicându-se la 20 milioane de dolari.

Se speră să fie singura sincopă de securitate de proporţii pe Riviera Franceză, asteptându-se în orice caz ca urmare a atacurilor teroriste din ianuarie de la Paris, sistemul securizării rivierei şi festivalului să fie în alertă maximă.

La Cannes e vorba de filme, de vedete, de noi nume, de mici (şi mari bijuterii de filme) bijuterii pe care le poţi descoperi dacă ai norocul să poţi viziona filme din cât mai multe categorii.

Sunt multe de spus despre fiecare secţiune. Detalii vor urma.

Până atunci doar atât încă deocamdată. In secţiunea Un certain regard figurează şi două filme româneşti: Un etaj mai jos, în regia lui Radu Muntean, cu premiera joia viitoare, 14 mai la ora 22.00 în sala Debussy (presa are vizionarea la ora 14.30) şi Comoara, în regia lui Corneliu Porumboiu, cu premiera  pe 21 mai, presa vizionând filmul la ora 11.00 şi premiera oficială având loc la ora 15.30 în sala Bazin.. În secţiunea „La Semaine de la Critique” a fost selecţionat şi filmul „Ramona”, în regia lui Andrei Creţulescu, cu premiera la Cannes în data de 19 mai la ora 20.00, în sala Miramar, urmând să aibă încă două proiecţii, pe 20 mai la ora 15.00 şi pe 21 mai la ora 18.30.

Am să vă povestesc cât mai multe de la faţa locului începând cu săptămâna viitoare miercuri.