În timp ce valonii blocau CETA

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În vreme ce francofonii din Belgia blocau încheierea unui acord de liber-schimb între UE şi Canada, iată ce se petrecea în alte colţuri ale Europei:

Mariano Rajoy a fost mandatat de Regele Spaniei să formeze un nou guvern, cu speranţa încheierii unei crize post-electorale care durează de mai bine de 10 luni.

Austria, Danemarca, Germania, Suedia şi Norvegia au primit acordul Comisiei Europene pentru a prelungi cu încă trei luni controalele la frontiere, care au limitat libertatea de mişcare în spaţiul Schengen.

Parlamentul slovac a cerut interzicerea patrulelor organizate de extremiştii din Partidul Poporului-Slovacia Noastră, care colindă trenurile, din aprilie încoace, în căutarea unor încălcări ale ordinii publice.

Premierul maghiar Orban Viktor a declarat că popoarele care iubesc libertatea trebuie să împiedice „sovietizarea Europei”.

Deputatul european Jean-Marie Le Pen şi-a pierdut imunitatea şi va putea fi judecat în Franţa pentru declaraţii anti-semite la adresa unor artişti.

Procurorul şef din Kosovo a pus sub acuzare un comandant al fostei Armate de Eliberare, apropiat de Hashim Thaci, pentru o fraudă de 30 de milioane de euro cu terenuri aflate în proprietate publică.

Poliţia din Stockholm a arestat un bărbat suspectat că a participat la genocidul din Rwanda din 1994 şi naturalizat suedez acum 10 ani.

Premierul italian, Matteo Renzi, a ameninţat că nu va mai vărsa contribuţia la bugetul UE, dacă unele dintre statele-membre refuză să coopereze în gestiunea problemei refugiaţilor.

Întrucât Dalai Lama a fost primit la Praga de o fundaţie creată de Vaclav Havel, preşedintele, premierul şi liderii celor două camere din Cehia au trimis o scrisoare la Beijing, pentru a spune că nu vor să strice relaţiile bilaterale cu chinezii.

Fostul preşedinte al Estoniei, Tomas Ilves, e acuzat că, înainte de a fi ales în funcţie, a primit bani europeni, printr-un intermediar, pentru a-şi transforma casa de la ţară într-un stabiliment turistic.

Francezii au celebrat 100 de ani de la naşterea lui François Mitterrand.

Noul şef al diplomaţiei croate a anunţat că integrarea Bosniei şi Herţegovina în UE este în interesul întregii Europe.

Ministrul de Externe german, Frank-Walter Steinmeier, a fost propus de şeful partidului său drept candidat la preşedinţia ţării.

În Muntenegru, Partidul Democratic al Socialiştilor nu l-a mai propus pe Milo Ðjukanović ca premier, deşi acesta părea să fie sigur că va avea un al cincilea mandat în fruntea executivului.

Kristalina Gheorghieva a demisionat din Comisia Europeană, după ce a aflat că va ocupa o poziţie nou-creată în cadrul Băncii Mondiale.

Guvernul lituanian a creat o linie telefonică specială, unde cetăţenii pot denunţa orice persoană care li se pare suspectă de spionaj.

La noi, se strângeau semnături în vederea alegerilor din decembrie.