Imagine țiplă, comportament abuziv: tăcerea care protejează federațiile sportive din România
0La suprafață, Paul Neagu și Irina Deleanu sunt exemplele perfecte de succes. Paul Neagu, fost antrenor în cadrul Federației Române de Bob și Sanie (FRBS), este prezentat public drept „specialist de top”, antrenor olimpic, profesor erudit și „antrenorul prințului Albert al II-lea”. Medaliile și interviurile despre metodologie și „modelul german” au consolidat imaginea unui profesionist impecabil, un simbol al performanței.
La rândul sãu, Irina Deleanu, președinta Federației Române de Gimnastică Ritmică (FRGR), fostă campioană, și-a construit reputația nu doar pe gloria sportivă din trecut, ci și pe rezultatele afișate sub mandatul ei: medalii la junioare și una la senioare, participări internaționale, apariții media, totul sub mesajul „gimnastica ritmică renaște”…. după 40 de ani (renaște bătrână după cum s-ar spune).
Articole, interviuri și campanii de PR au transformat aceste două persoane în modele de succes pentru opinia publică.
Ce se ascunde în spatele imaginii
În realitate, ambele cazuri arată cum performanța afișată a ascuns comportamente abuzive și acuzații grave de abuz:
În Federația Română de Bob și Sanie, Paul Neagu a fost trimis în judecată de DIICOT pentru trafic de persoane, proxenetism și influențarea declarațiilor. Procurorii spun că a exploatat sportive din lotul național sub paravanul performanței, folosind prestigiul și poziția de autoritate pentru a controla victimele. Primele acuzații publice au apărut în 2020, dar abia în 2024-2025 ancheta penală a confirmat gravitatea cazului.
În acelaşi timp, în Federația Română de Gimnastică Ritmică, foste și actuale gimnaste și părinți ai peste 20 de sportive minore au denunțat comportamente abuzive.
În ambele cazuri, acuzațiile au fost urmate de reacții ostile din partea federațiilor, nu de anchete reale. S-a vorbit despre: „imaginație bogată” și „interese personale” în cazul FRBS, sau despre „lovitură de putere”, „atac la adresa Federației” și „interese de gașcă” în cazul FRGR.
Sportivele care au vorbit au fost eliminate din sistem, defăimate public sau acuzate că au motive ascunse. Aceeași tactică: negare, atacarea victimelor și protejarea imaginii conducerii.
Acest pattern pare luat dintr-un manual nescris aplicat la nivel de COSR și ANS:
1. Decizii inițiale pasate către federații,
2. Lipsă de reacție când federațiile declară că „nu există abuz”,
3. Validarea tacită a verdictului favorabil celor acuzați
O mână se spală pe alta. Tăcerea ANS și COSR: complicitate prin inacțiune.
Deși în ambele cazuri au fost sesizări, iar în cazul FRGR este vorba de sesizări instituționale multiple, petiții și scrisori deschise ale părinților, demersuri ale unei organizații neguvernamentale.
Răspunsul? Tăcere, complicitate și protejarea imaginii federale.
Chiar și după ce DIICOT a trimis cazul lui Neagu în judecată, Federația Română de Bob și Sanie și instituțiile tutelare ANS și COSR nu au avut nicio reacție, nu au luat nicio măsură.
În gimnastica ritmică, demersurile instituționale, vocile sportivelor și ale părinților au fost ignorate, iar sportive au fost stigmatizate, marginalizate sau eliminate din sistemul sportiv după ce au vorbit public.
O problemă de sistem, nu doar de persoane
Cazurile Neagu și Deleanu nu sunt accidente izolate. Ele arată cum un întreg sistem sportiv preferă să protejeze reputațiile federale și să ignore victimele, atâta timp cât aparențele de performanță sunt păstrate.
Doar ancheta DIICOT a spart tăcerea în cazul Neagu. În rest, principiul rămâne același:
„Câinii latră, ursul merge.”
Acum sunt scoase la iveală nu doar abuzurile, ci și mecanismele de protecție care au permis perpetuarea lor: stigmatizare, pasarea responsabilității, validarea tăcută a abuzatorilor.
Să sperăm că în cazul Irina Deleanu să nu așteptăm o eventuală anchetă a organelor abilitate și un eventual rezultat după câțiva ani. Un an deja a trecut. Există mecanisme instituționale nu doar judiciare, care ar trebuie să funcționeze.