Grigori. Să ne bucurăm de Cultura naţională

Mulţi români pleacă din ţara lor. Ne bucurăm când vedem că se uită înapoi şi încearcă să nu uite. Chiar dacă sunt dezamăgiţi. Vor să ajute, în nici un caz nu renunţă la identitatea lor. Dar România rămâne pentru majoritatea un reper mai degrabă negativ, dar la care s-ar întoarce.

Dacă... un cuvânt cât o ţară, acest dacă. Ce anume ne trebuie pentru a ne întoarce şi cum îl putem obţine?

Grigori are altă părere. Este un militar bulgar din Găgăuzia pentru care România este un vis frumos. Pentru care el luptă în fiecare zi, într-o lume ostilă. O ţară căreia ştie să îi recite versurile.

De Ziua Culturii Naţionale, povestea sa este spusă de către doamna profesor Carmen Dimitriu, lector de limba română la Universitatea din Comrat, din partea Institutului limbii române. Acest text face parte din proiectul de Poveşti călătoare, în curs de apariţie la editura Eikon.

Carmen Dimitriu şi Natalia Cutitaru, profesoare de limba şi literatura română la catedra de filologie de la Universitatea din Comrat. La Centrul de Informare al României, de la universitate.

Grigori. Portrete găgăuze

Grigori este un bulgar din Găgăuzia. Istoria familiei lui este la fel de interesantă ca a multor locuitori din Sudul Basarabiei, din autonomie: găgăuzi, bulgari, ucraineni, români /moldoveni, ruşi, turci, din aceste aşezări, au învăţat să trăiască împreună, să vorbească, să sărbătorească, să muncească, să râdă şi să plângă, să-şi întemeieze familii, sa-şi nască şi să-şi educe pruncii, să-şi îngroape morţii, să cânte şi să danseze împreună, fără să uite care le sunt rădăcinile. Indiferent de stăpânirile cărora s-au supus, limbile nu s-au uitat, chiar dacă s-au amestecat sau au fost menite să piară, cântecele s-au murmurat, tradiţiile s-au ţinut chiar şi în tăcere, credinţele au rămas, chiar dacă uneori doar în suflete.

Grigori este ofiţer în Armata Republicii Moldova, locuieşte şi munceşte în Comrat, capitala Unităţii Teritoriale Autonome Găgăuze, şi vorbeşte limba română, care, deşi limbă de stat, nu prea se cunoaşte în această regiune, limba de comunicare de facto fiind încă rusa, încremenită aici în timp şi în minţile oamenilor. Grigori trece aproape zilnic prin faţa Başcanatului (Găgăuzia este condusă de un başcan - un fel de guvernator) şi vede statuia lui Lenin, impunătoare, ca o mărturie a trecerii sovietice, dar şi a statorniciei mentalităţilor. Statuia lui Lenin este încă acolo, dar Grigori studiază cu mare sârguinţă limba română şi iubeşte tot ce-i românesc.

Caipac Grigori Ivan s-a născut pe 21 februarie 1978, într-o familie de bulgari etnici din oraşul Taraclia / Şop-Taraclia (regiunea Basarabia, partea de sud a Republicii Moldova). Sub principiul migraţiei forţei de muncă, familia s-a mutat în oraşul Comrat, din 1980. Tatăl lui, Caipac Ivan Feodor, provine dintr-una din primele familii de colonişti bulgari din Basarabia. Numele de familie, provenit din kaypak [kɑ ɪp ɑk], face parte dintre cele mai puţin frecvente din Taraclia, este de origine turcică [kaiban] şi semnifică o persoană nestatornică, alunecoasă. De fapt, această semnificaţie este antonimă cu familia lui Grigori. În Bulgaria se întâlneşte forma Kaipakov, doar într-un singur oraş – Kotel (partea de est a Bulgariei). Strămoşul lui Grigori a fost un erou, primul care a purtat numele în Taraclia: Mitiu Kaipaka, rănit şi căzut în timpul războiului ruso-turc((1828-1829). După moartea sa, spre a-şi salva fiii de persecuţie, soţia lui, Kera (născută în 1785), a decis să se mute în Basarabia împreună cu aproximativ 50 de alte familii. Pe baza unor documente din 1935, reiese clar că văduva Kera Mitova Kaipaka împreună cu cei doi fii, Migo (născut în 1813) şi Dmitri (născut în 1819), s-au stabilit în Taraclia. Din documentele arhivate la primăria din Taraclia, existente în 1907, reiese că se aflau aici cinci familii cu acest nume.

Mama sa, Kirineva Valentina Stepan (născută în 1952), provine tot dintr-o din familie bulgară de imigranţi din Balcani, din timpul celui de-al optulea război ruso-turc. Semnificaţia numelui este mai dificil de stabilit cu precizie. Terminaţia -ov, - ev indică o asemănare cu numele de familie ale şopilor. În documentele oficiale şi izvoarele scrise despre locuitorii din stepa Bugeacului poartă numele şopii locuitorii din Sofia şi din regiunile apropiate, de unde şi denumirea veche a oraşului Şop-Taraclia.

Grigori povesteşte cu pasiune despre istoria familiei sale şi, în spirit soldăţesc, este foarte exact în ceea ce priveşte datele. Mai mult de atât, a cercetat arhive, documente, mărturii, pentru a lăsa copiilor săi o istorie adevărată şi nefalsificată a familiei.

Limba maternă a lui Grigori este bulgara. De-a lungul timpului, generaţiile care au urmat după strămoşul său, Mitiu Kaipaka, au păstrat-o, însă prin alianţe, limba preponderentă de comunicare în societate, la locurile de muncă, în familii, a devenit rusa-pentru cei care au vieţuit pe teritoriile foste sovietice. Grigori este căsătorit cu o găgăuză, numele ei de familie fiind pur găgăuz-Hadji. Străbunicii soţiei sale ştiau bine găgăuza şi româna pentru că în perioada când regiunea găgăuză a aparţinut României Mari nu au fost restricţii pentru limba etniei. Părinţii şi ei au vorbit însă mai mult rusa în familie, n-au avut încotro. Prin urmare, aşa cum s-a întâmplat în multe familii de găgăuzi, în perioada regimului sovietic acestea nu şi-au cultivat limba, ajungându-se ca multe familii actuale să considere că rusa este limba lor maternă, deşi străbunicii au fost găgăuzi sau români /moldoveni. Şi în familia lui Grigori, ca şi în altele, limba de comunicare este şi astăzi rusa, deoarece copiii nu s-ar descurca la şcoală altfel. Căci da, în Găgăuzia învăţământul este în limba rusă (orele de găgăuză şi română studiindu-se în regim alolingv). Cei doi copii ai lui Grigori vorbesc rusa, dar el a cultivat şi limba română în familie şi bulgara strămoşilor. Iar soţia lui vorbeşte la perfecţiune şi turca. Aşadar, Grigori vorbeşte bulgară, rusă, puţină găgăuză şi limba română pe care o cultivă permanent. Aşa că s-a înscris la studii de masterat româneşti, nu în domeniul militar, ci în domeniul limbii române, prin Facultatea Transfrontalieră a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, în grupa de la Comrat, unde predau şi eu. La seminarul de Lingvistică şi integrare Culturală, Grigori a prezentat cu mândrie arborele genealogic şi lingvistic al familiei sale.

Pentru Grigori România e un paradis pierdut sau un paradis aşteptat. Vrea ca şi copiii lui să înveţe bine limba română şi să studieze în România.

Cândva, a fost în România. Îşi aminteşte munţii şi senzaţia de eternitate pe care a avut-o la vederea lor, aerul incredibil de curat care i-a invadat plămânii şi nespusa libertate pe care a simţit-o, privind cum brazii ajung la cer. Şi măreţia castelului Bran, despre care vorbeşte cu însufleţire.

A vizitat Bucureştiul acum zece ani, o deplasare de serviciu, printr-un proiect cu Jandarmeria Română. După activităţi, colegii lui s-au plimbat prin capitală, au făcut cumpărături pentru ai lor, au stat la terase, în centrul vechi. Mai aveau câteva ore libere până la tren. Grigori a luat autobuzul şi s-a dus direct la cimitirul Bellu. La mormântul lui Eminescu. Acolo a petrecut el cele câteva ore libere pe care le mai avea pentru a sta în Bucureşti. Ore întregi... Ore întregi... cum ar spune Eminescu. La căpătâiul poetului nostru naţional. Ca şi cum ar fi făcut de gardă. Nu s-a mişcat de acolo... Are în minte crucea, soclul de piatră, medalionul din bronz cu chipul poetului, datele călătoriei lui în lumea aceasta: „Mihail Eminescu - 15 ianuarie 1850-15 iunie 1889”. Ştie pe de rost inscripţia cu versurile poetului:

Reverse dulci scântei
Atotştiutoarea,
Deasupra-mi crengi de tei
Să-şi scuture floarea.
Nemaifiind pribeag
De-atunci înainte,
Aduceri aminte
M-or troieni cu drag.

Grigori spune mereu povestea de la capăt. De drum, de mormânt, de versuri, de reculegere ceasuri întregi, de florile proaspete, de chipul Luceafărului, de clipa cea repede, de dor. De cum a uitat de statuia din oraşul lui. Recită versurile. Povesteşte de fiecare dată, ca şi cum nu ţi-ar mai fi povestit...

Studenţi la Lectoratul de limba română al universităţii