Gaudeamus 2017 – recomandările lui Ernu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ca de obicei: recomand cărţi noi scrise de autori români. Iată ce am ales de acestă dată pentru Tîrgul de carte Gaudeamus 2017 care are loc săptămîna aceasta (22-26 noiembrie) la Bucureşti.

Ficţiune

Dinu Guţu – Intervenţia, Editura Polirom, 2017.  

Am citit această carte înainte să apară şi am recomandat-o cu multă convingere editurii Polirom cam aşa:

Iată povestea „noilor rebeli fără cauză“. Plictisiţi şi cinici, căutînd confuz ultima sursă de motivare nu pentru a trăi ci pentru a supravieţui într-o lume tot mai vlăguită şi lipsită se sens. „Rebeliunea“ care le mai dă sens este de fapt un refugiu în lucrurile mărunte de zi cu zi. Singura poveste mare care le-a mai rămas şi le dă sens, singura insulă unde mai există viaţă, este galeria de fotbal. Un fotbal care trăieşte şi el din amintirea vremurilor de glorie. Volumul de faţă este o frescă succintă a unei societăţi şi a unei generaţii în derivă care caută să se salveze, caută locul de refugiu şi sens. Oare cum se va salva?

Florin Chirculescu - Greva păcătoşilor sau apocrifa unui evreu, Editura Nemira, 2017.

Un scriitor deosebit şi mult prea inteligent pentru un mediu cultural destul de provincial în care trăim. Romanul acesta nou semnat de data aceasta fără pseudonim impresionează prin dimensiunea construcţiei şi ambiţia lui. Cred că este cel mai important roman românesc apărut în această toamnă şi cu siguranţă cel mai spectaculos. Nu-l rataţi.

Dumitru Crudu - Moartea unei veveriţe, Editura Univers 2017

Dumitru Crudu este un foarte talentat poet. A dovedit după aceea că se pricepe bine şi la  dramaturgie. A scris şi roman. Însă în ultimii ani a dovedit un talent extraordinar la proză scurtă, un gen mai puţin gustat la noi. După Moartea lui Troţki de anul trecut acum vine cu o nouă carte de proză scurtă. Încercaţi.

Elena Vlădăreanu - Bani. Muncă. Timp liber, Editura Nemira, 2017

Una dintre cele mai talentate şi articulate poete din  generaţie tînără vine cu o carte-manifest plin de forţă care ne anunţă că mai sînt încă scriitori în ţara asta care ne fac să scăpăm de fetişismul artei făcut de dragul unui estetism impotent. În perioadele de criză femeile sînt singurele noastre speranţe.

Pavel Păduraru – Moartea lui Igor Alexandrovici, Editura Paralela 45.

Acum cîţiva ani a dispărut din băncile Republici Moldova un miliard de euro. Pentru această ţară mică şi săracă suma este halucinantă. Un tînăr scriitor şi jurnalist, talentat şi ambiţios scrie un roman dedicat acestui fenomen. Nu veţi afla unde a dispărut miliardul însă veţi afla o mulţime de lucruri legate de rănile şi problemele pe care le-a adus acest fenomen suprarealist în societate.

Cristian Fulaş – Cei frumoşi şi cei buni, Editura Polirom 2017.

Un scriitor talentat şi foarte bun la proza scurtă care-mi place tot mai mult. Îmi plac scriitorii care se frămîntă şi sînt măcinaţi de tot soiul de probleme şi obsesii. Sînt curios să aflu ce surprize ne mai oferă în această carte nouă.

Non-ficţiune

Teatru politic. 2009-2017. Volum coordonat de Mihaela Michailov şi David Schwartz, Editura Tact 2017

Mihaela Michailov si David Schwartz sînt vîrful de lance al teatrului politic din România. Acest volum „reuneşte opt texte de teatru politic dezvoltate în urma unor procese ample de cercetare şi documentare, în perioada 2007-2017.“ Salutăm apariţia unui volum atît de important.

O propunere de corpo-etică feministă - Ovidiu Anemţoiacei, Editura Tracus Arte, 2017.

O temă delicată şi complicată abordată cu mult curaj scrisă de un tînăr cercetător rămân. Da, în România este nevoie de curaj pentru a defrişa astfel de teme şi subiecte. O abordare competentă: o raritate şi asta. O abordare incomodă nu cum o fac „profesorii călîi“ care predau „gender“ pe aici.  Mă surprinde plăcut şi editura Tracus Arte care scoate astfel de cărţi. Şi nu e la prima „abatere“.

Filmul tranziţiei. Contribuţii la interpretarea cinemaului românesc „nouăzecist“ – coordonatori Gabriela Filippi şi Andrei Gorzo, Editura Tact 2017.

După „Politicile filmului. Contribuţii la interpretarea cinema-ului românesc contemporan“ (coordonat de Andrei State & Andrei Gorzo), editura Tact vine cu un nou volum despre cinematografia românească contemporană. Cităm: „e despre filmele cu cea mai proastă reputaţie posibilă: descris îndeobşte ca mizerabilist, de scandal, strident, libidinos, un portret alegoric al poporului român şamd., cinema-ul nouăzecist are mult mai multe de spus despre arta, ideologiile şi societatea epocii postcomuniste“. Nu e de ratat.

Împotriva memoriei. De la estetismul socialist la noul cinema românesc -  Claudiu Turcuş , Editura Ikon 2017.

Dar dacă o recomandă Gorzo atunci ne executăm: „Investigînd fenomene din doua cîmpuri culturale – literatura şi filmul – şi de pe parcursul mai multor zeci de ani – din epoca Ceauşescu pînă în prezent –, Claudiu Turcuş pune faţă în faţă romanul politic al anilor '60-'70 şi aşa-numitul „film de actualitate“ al aceleiaşi epoci, radiografiază „erotismul socialist“ românesc, inventariază şi ordonează istoric rememorări artistice ale socialismului, mediază în dezbateri despre noul cinema românesc de după 2000. În elegantul sau demers comparatist între cele două domenii, criticul se arată în permanenţă preocupat de instrumentele de analiza cele mai adecvate fiecăruia şi – calitate la fel de rară – sensibil în mod egal la dimensiunile lor estetice şi politice“.

 Elementar, dragul meu Rache. Detalii mateine sub lupă - Cosmin Ciotloş,  Editura Humanitas 2017.

Un tînăr critic literar  talentat şi isteţ  anunţă de ceva vreme că scoate o analiză a operei lui Mateiu Caragiale. În sfîrşit a apărut. Sînt foarte curios şi am ceva aşteptări.

Carte pentru copii

Ooooo poveste de iubire - Scriitoarea Victoria Pătraşcu şi ilustratoarea Vero Neacşu, Editura Cartier, 2017.

Este una dintre cele mai frumoase cărţi pentru copii apărute anul acesta la noi. Vero Neacşu chiar este o mare promisiune în domeniul ilustraţiei de carte. Victoria Pătraşcu este deja o consacrată a genului şi nu mai are nevoie de prezentare.

Jungla lui Toco - scriitoarea Lavinia Branişte şi ilustratoarea Anca Smarandache, Editura Cartier, 2017.

Lavinia Branişte are nu doar romane foarte bune ci şi cărţi de copii excelente. Este o carte despre prietenie şi despre curiozitate, lucruri la care copiii ţin mult însă pe care maturii le uită uşor. Ilustraţia excelentă este semnată de Anca Smarandache.

Poezii din copilărie. Antologie ilustrată de poezii clasice pentru copii - Poezii de: Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, George Coşbuc, Şt. O. Iosif, Octavian Goga, George Topîrceanu Ilustraţii de: Maria Brudaşcă, Livia Coloji, Ágnes Keszeg, Raluca Ilie, Cristiana Radu, Editura Cartea pentru copii, 2017.

Pentru că e bine să ai în casă să citeşti copiilor. Şi ilustratoarele sînt una şi una. E foarte interesant că în ultima perioadă cărţile pentru copii sînt scrise şi ilustrate de femei. Şi asta e foarte bine deşi nu ar strica şi nişte bărbaţi să facă treaba asta foarte dificilă.

Apărut şi pe baricada.org

Mai multe pentru tine:
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
INTERVIU Regizoarea Mona Nicoară: „Felul în care Nina Cassian îşi gestiona trecutul e un receptacul bun pentru propriile noastre gânduri“
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Maria Buză are un meniu de poveste. Actrița mănâncă o dată pe zi: „Dacă este curat prin frigider, rămân nemâncată”
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
„Statul român funcţionează, dar nu pentru cetăţeanul de rând, ci pentru marele capital“. Vasile Ernu în dialog cu Daniela Gabor, profesoară de economie şi macrofinanţe
Zodiile care vor da nas în nas cu fericirea în această toamnă. Acești nativi vor plânge de bucurie
Muncitor şi procuror: istoria României recente în 666 de cuvinte
Alexandre Grimaldi, fiul cel mare al Prințului Albert de Monaco, a impresionat la Monte Carlo alături de Eva Longoria
Prințesa Rajwa a dus moda din Iordania la Palatul Elysée din Paris! Întâlnire istorică cu Brigitte și Emmanuel Macron