Game of Thrones 2026 - De la Westeros la Cotroceni

România de azi îmi aduce aminte de o scenă din serialul Game of Thrones. Varys îi propune lui Tyrion un exercițiu despre natura puterii. Un rege, un preot și un om foarte bogat stau în fața unui soldat, iar fiecare îi cere aceluiași soldat să-i ucidă pe ceilalți doi. Regele invocă legea, rangul, coroana și datoria față de țară. Preotul invocă divinitatea, credința și frica de păcat. Omul bogat invocă banii, recompensa și interesul imediat. Întrebarea este cine are cu adevărat puterea asupra soldatului. Răspunsul este simplu - depinde de soldat. Puterea nu există, în ultimă instanță, acolo unde scrie în Constituție, în statutul unui partid sau în conturile unui om bogat, ci acolo unde oamenii cred că ea există.

Aceasta este, într-o formă aproape perfectă, situația politică a României de astăzi. Țara nu este lipsită de instituții, de lideri sau de formule posibile de guvernare, dar este lipsită de un centru real de comandă.

Nicușor Dan are funcția, mandatul și pârghiile constituționale. Are dreptul de a desemna premierul, are scena consultărilor, are legitimitatea votului popular și avantajul celui care ar trebui să dea direcția. Pe hârtie, el este centrul jocului. În realitate, nu se comportă ca un centru de putere.

Aici este problema. Nicușor Dan pare să fi ajuns la Cotroceni fără să înțeleagă complet dimensiunea funcției. Președinția nu este o poziție de observator inteligent, nici o comisie de arbitraj. Este o funcție de forță. Președintele este alesul poporului pentru că poporul vrea ca el să poată acționa. În 2025, românii care au ieșit în stradă cu steagul UE în noaptea alegerilor nu au vrut un arbitru, au vrut un campion care să-i reprezinte.

Nicușor Dan vorbește electoral, când momentul cere comandă. Lasă impresia că așteaptă ca partidele să se organizeze singure în jurul bunului-simț. Numai că politica nu funcționează așa. Politica nu premiază bunul-simț, premiază puterea și mai ales dorința de a acționa.

De aceea a pierdut deja o parte din public în favoarea lui Ilie Bolojan. Nu pentru că Bolojan are mai multe instrumente, ci pentru că pare că ar ști ce să facă cu ele. Bolojan proiectează un lider care poate lua decizii. Nicușor Dan proiectează ezitare sofisticată.

Sorin Grindeanu, la rândul lui, nici nu trebuie să seducă publicul. El are PSD, adică mecanismul rece al puterii: voturi, rețele, primari, majorități, administrație. Într-un stat fără centru clar de comandă, puterea se întoarce natural spre cei care pot bloca. PSD nu trebuie să pară mai frumos decât este. Trebuie doar să fie indispensabil.

Așa arată România acum, președintele are funcția, Bolojan are proiecția de autoritate, iar PSD are numerele din Parlament. Problema lui Nicușor Dan este că, dintre toți trei, el avea cea mai bună poziție de start și a reușit să o transforme într-o poziție defensivă.

Puterea nu se păstrează prin explicații. Nu se câștigă prin nuanțe. Nu se exercită prin impresia că ești cel mai rațional om din cameră. Puterea nu se joacă, se impune brusc și cinic.

Politica are oroare de vid. Dacă președintele nu ocupă centrul puterii, centrul nu rămâne gol. Îl ocupă altcineva. În acest moment, Nicușor Dan este regele din povestea lui Varys - are coroana, dar soldatul se uită în toate părțile. Se gândește la ”banii” PSD și ”salvarea” promisă de Bolojan.