Fac pariu, domnule Antonescu!

Dle Antonescu, ştiam despre tine că eşti un om consecvent. E incredibil cât de des ai folosit cuvântul acesta, în ultimii 20 de ani, atunci când ne vorbeai despre liberalism! Iar noi te credeam!

Mai ştiam despre tine că aveai vise de dreapta încă din ’90, când România era condusă de şleahta de foşti comunişti şi securişti, reprezentată cu brio de Iliescu. Însă, ca membru al PNL, ai rezistat pe baricade din iarnă până-n toamnă. Erai dezamăgit şi ai cedat, declarând scârbit că nu vei mai face politică. Şi cine putea să te scârbească decât tovarăşii din FSN?

Dar ţi-ai revenit, în ’92. Ai mers la PAC, un partid pe care doar jurnaliştii bătrâni îl mai ţin minte. Te-au făcut şi deputat. Apoi, ai zburat în altă creaţie liberală, PL ’93. Cu aceleaşi vise mari şi tot cu ură faţă de foştii comunişti. Dar, la fel ca şi visele, partidul s-a topit şi ai revenit la PNL-ul mamă. Ceea ce apreciam la tine, domnule Antonescu, e că erai consecvent. Mereu liberal. Mereu sub un partid de dreapta, indiferent de numele lui. Iar noi te credeam. Căci erai tânăr, şi aveai şi un aer rebel, şi ne vorbeai despre valori occidentale şi idealuri liberale. Şi ne spuneai că-ţi place să citeşti. Şi să asculţi muzică bună. Erai de-al nostru!

Mai ştiam despre tine, domnule Antonescu, că i-ai urât atât de mult pe comunişti încât, în seara de 22 decembrie 1989, te-a prins Revoluţia pe străzile din Tulcea. Şi, tot atunci, ai vorbit pentru prima oară în faţa unei mulţimi de oameni. Dar  ai uitat ce le-ai zis. „Nu mai ţin minte nimic din ce am spus atunci. Erau acolo vreo 25 de mii de oameni”. 25 de mii, dle Antonescu! Iar tu aveai 30 de ani! Şi erai profesor de istorie! Şi era Revoluţie! Şi ai fost şi puţin erou! Şi, totuşi, ţi-ai ratat chiar momentul istoric! Nu mai ştii nimic, acum, din propriile-ţi cuvinte anticomuniste.

Şi, mai târziu, te-am vrut ca preşedinte. Că săreai la gâtul lui Băsescu! Că ştergeai pe jos cu Geoană, prostănacul lui Iliescu! Că măturai cu baronii socialişti! Erai acelaşi consecvent: „Ruşine, domnule Geoană! Gata cu minciuna! Nu putem învinge împreună! Dumneata i-ai învins pe români, nu cu mine împreună, ci cu Viorel Hrebenciuc!”.

Dar totul a durat doar cât un vis. În câteva zile, comuniştii tăi, deghizaţi acum în PSD-işti, au devenit soluţia. „Îl susţin necondiţionat pe Mircea Geoană, în turul doi”. Şi cum ai reuşit tu, domnule Antonescu, să ne convingi că liberalismul poate fi trăit şi prin socialism! Totul spoit în acele vorbe meşteşugite, pe care ştii foarte bine să le foloseşti. Dar ai pierdut! Şi iar ai schimbat macazul. Pe Geoană l-ai aruncat la coş şi l-ai descoperit pe Ponta. „Este o dovadă de consecvenţă să ne asumăm riscuri. Greii PSD sunt Victor Ponta şi echipa sa”.

Dle Antonescu, fac un pariu cu dumneata! În câteva luni, vă voi auzi la televizor spunându-ne lucruri neortodoxe despre colegul şi prietenul Ponta. Şi am o presimţire că veţi găsi foarte repede un nou aliat. De ce nu, pentru a fi până la capăt „liberal”, chiar pe domnu' Dan! Că pe Becali deja l-aţi luat în echipă!