Eu sunt Marte!
0Săptămâna aceasta a avut loc o schimbare de planuri.
Una dintre cele mai importante. Cauza schimbării a fost „Ştiinţă şi Tehnică", o minunată revistă ce conţine pentru el, deocamdată, mai mult poze frumoase şi două-trei poveşti cu dinozauri şi navete spaţiale.
De aici, prin intermediul unui Homo Sapiens trecut de vârsta visurilor, a aflat că NASA (probabil un fel de Consiliu Jedi) a decis că în 2030 va trimite primul echipaj uman spre Marte. Şi că primul om care va pune piciorul pe Planeta Roşie s-a născut deja. Cel mai probabil tocmai împlineşte şase ani. În cel mai pur mod posibil, fără nici cea mai mică urmă de îndoială, a înţeles că el va fi acela. Câteva lucruri importante le ştie deja. Ştie că acolo nu există oxigen. Că şi acolo există forţă gravitaţională (la fel de misterioasă ca forţa ce îl făcea pe Anakin Skywalker cel mai puternic). Că are nevoie de costume spaţiale. Câteva date a aflat şi despre navetă. Are schiţele iniţiale. De aceea a şi pus un semn la paginile 44-45 ale revistei, pentru ca din când în când să mai arunce o privire asupra lor.
Pregătirea a început deja. Cu una dintre cele mai importante lecţii. Numele acesteia este „Eu sunt". Se joacă în drum spre grădiniţă, dimineaţa, în timp ce merge pe lângă câinii vagabonzi, pe lângă adunătorii de fier vechi, pe lângă cele şase baruri puse în şir indian înaintea trecerii peste calea ferată. În timp ce ocoleşte pavelele stricate ce abia au fost puse de primar (un fel de personaj care nu are loc în nicio poveste). Dar toate acestea nu există în jur, căci „Eu sunt Marte", iar însoţitorul răspunde, poate prea lent pentru imaginaţia lui: „Eu sunt lumina soarelui". Şi jocul continuă cu fremătare. „Eu sunt frunză"-„Eu sunt energie", „Eu sunt viaţa"-„Eu sunt cel mai important lucru", „Eu sunt iubire"-„Eu sunt tot".
Din hotărârea „primului om care va pune piciorul pe Marte", Homo Sapiens, cel care a uitat să mai viseze, înţelege că şi planurile lui s-au schimbat complet. Că nu îşi mai permite să aştepte, că fiecare secundă trebuie să o folosească pentru a nu perturba linia minunată a viitorului micuţului om de lângă el. Că tot ceea ce face în fiecare zi are sens.
Căci ce provocare mai mare poate fi decât acest boţ de humă, care în drumurile sale printre cavaleri cu săbii laser, printre orci şi elfi, printre piraţi şi eroi ce zboară deasupra lumii, a găsit un scop atât de clar şi bine definit?
Ce va fi nevoie să facă? Să aibă grijă ca această cantitate imensă de energie, echivalentă cu cea din minunatul Bing Bang de la începutul timpurilor, să nu fie înghiţită de nicio gaură neagră. Să-i protejeze, până când va fi nevoie, paşii. Să nu lase pe nimeni să-i ucidă visurile. Pentru ca în 2030 să poată auzi, de la milioane de kilometri depărtare, o voce care să spună: „Eu sunt omul!".
«Eu sunt frunză»-
«Eu sunt energie»,
«Eu sunt viaţa»-
«Eu sunt cel mai important lucru»,
«Eu sunt iubire»-
«Eu sunt tot».
Ramona Ursu este redactor-şef adjunct „ADS“.