Eu nu sunt îngrijorat de abuzurile DNA, ci de cele ale Secţiei speciale de investigare a magistraţilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cum se creează discursul fake news? E simplu, prin eludarea unor paşi necesari în lanţul de cauzalităţi logice. Adică exact discursul PSD în privinţa presupuselor abuzuri petrecute în cazul „miilor de români” care au avut de suferit de pe urma interceptărilor făcute în baza faimoaselor protocoale DNA-SRI.

De ca şi cum aceste instituţii nu ar fi fost preocupate de altceva decât, spre exemplu, dacă eu am furat sau nu o legătură de pătrunjel de la chioşcul din colţ, dacă vecinul şi-a plătit sau nu restanţa la întreţinere şi alte meschinării asemenea. Pentru că, să fim bine înţeleşi, cam ăsta e nivelul de furtişaguri pe care şi-l poate permite o bună parte a României. Adică mai toată în afara lui Dragnea şi Tăriceanu.

Evident, prin urmare, că nimic nu este mai fals decât acest discurs inept, iar atacul infractorilor PSD-ALDE asupra completurilor de 5 şi de 3 nu face decât să dovedească faptul că oamenii au motive serioase să nu-l creadă. De partea cealaltă a baricadei, însă, partizanii actualei guvernări ar putea invoca următorul argument: pentru ce ar fi cineva îngrijorat de abuzurile secţiei Adinei Florea din moment ce respectiva persoană nu este magistrat? Cât despre magistraţi, dacă ei sunt nevinovaţi, au acum ocazia să demonstreze acest lucru în faţa justiţiei! Adică a justiţiei făcute exclusiv de această secţie, am adăuga noi, doar că, pentru cei care susţin acest discurs, asta nu reprezintă un motiv de îngrijorare.

Şi sigur că, teoretic, ar avea dreptate, doar că şi în acest caz se poate crea o armătură de presupuse argumente, într-un mod similar cu cel al aşa-numitelor abuzuri DNA. Iar ele, fără doar şi poate, ar gravita în jurul următoarei idei: dacă se poate lua o decizie atât de arbitrară precum cea de a crea o astfel de secţie care să investigheze prezumtivele abuzuri ale unei instituţii incomode, atunci ce garanţii există că astfel de supra-instituţii nu pot fi create şi asmuţite asupra altor bresle? Destul de puţine, aşa cum, se poate deduce destul de uşor după felul în care sfidează orice logică guvernarea PSD, in extremis putându-ne închipui că, dacă ar avea suficientă putere, PSD ar investiga inclusiv motivele pentru care înalţii demnitari străini îşi permit să nu viziteze România după ce tot oficialii români gafează impardonabil în privinţa politicii externe.

Şi, din păcate, chiar dacă pentru moment astfel de presupuneri nu au neapărat o bază reală, derapajele instituţionale girate de majoritatea PSD-ALDE nu fac decât să atribuie un grad de probabilitate mult mai mare acestor speculaţii. Iar bâlbâiala lui Tudorel Toader din momentul când a revocat, în primă instanţă, acreditările jurnaliştilor Ovidiu Oanţă şi Ionela Arcanu nu face decât să ateste acest lucru şi, pe cale de consecinţă, să nască o întrebare legitimă: nu cumva presa va fi următoarea ţintă a PSD-ALDE odată ce justiţia va fi pusă cu botul pe labe? Apoi, odată înfăptuit acest lucru, nu vor urma alte şi alte categorii socio-profesionale care deranjează, din varii motive, majoritatea parlamentară?

Nu ar fi pentru prima oară când o dictatură se instaurează în acest fel. 

Mai multe pentru tine:
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Aplicaţia care transformă comunicarea există şi a fost inventată de o româncă
Speranţă pentru România: de necrezut, dar în ţara asta oamenii se ajută între ei!
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Agenţia Naţională Antidrog: „Canabisul continuă să fie cel mai consumat drog în România în rândul populaţiei şcolare”