După peste 20 de ani de călătorii

„My name is Cezar and I am traveloholic”. Cam aşa mă recomand când sunt întrebat în limba engleză. Călătoresc de mai bine de 20 ani şi am ajuns până acum în 89 de ţări de pe toate meridianele – din Coreea de Nord în Peru şi din Indonezia până în Canada, trecând prin ţări absolut fabuloase cum ar fi Iran, Etiopia, Italia sau Guatemala.

În plus, îmi place să povestesc, să împărtăşesc poveşti de călătorie, impresii de pe unde am fost, sfaturi şi ponturi. De aceea, din 2009, am deschis un blog intitulat Imperator Travel. De ce Imperator? Vine de la numele meu, Cezar. Începând de azi, voi povesti despre călătoriile mele şi pe platforma adevarul.ro, parcurgând locuri mai exotice sau mai puţin exotice. În primul post introductiv, m-am gândit, însă, să povestesc cam ce am învăţat în aceste peste două decenii de călătorii.

Ştiţi care este ţara unde oamenii mi s-au părut cei mai fericiţi? Filipine!

1. În general, oamenii sunt buni. Oriunde m-am dus, m-am simţit bine primit. Dacă le ceri ajutorul, te ajută. Nu există o „ospitalitate românească” sau „ospitalitate poloneză” sau „ospitalitate thailandeză”. Există ospitalitate. E drept, există naţiuni unde ospitalitatea înseamnă mai mult decât media, dar am întâlnit tipul ăsta de ospitalitate în ţări unde natura nu este prea îngăduitoare. În vremuri de demult, o uşă închisă în nas era sinonimă cu moartea celui care o primea. De aceea, în ţări deşertice sau mai îngheţate vei găsi oameni care se vor da peste cap mai mult să te ajute.

2. Fericirea nu înseamnă iPhone + Zara + Mercedes. Ştiţi care este ţara unde oamenii mi s-au părut cei mai fericiţi? Filipine! E una dintre cele mai sărace târi pe care le-am vizitat. Este haotică. Nu cred că se moare de foame pentru că este o insulă vulcanică, foarte roditoare, iar clima este propice. În schimb, mulţi mor în urma uraganelor (sunt cel puţin 13 uragane majore care lovesc ţara în fiecare an) sau în urma erupţiilor vulcanice (cea mai mare erupţie vulcanică a secolului trecut a avut loc în Filipine în 1991). Şi totuşi, peste tot, pe stradă, prin mijloacele de transport în comun, prin sate, am văzut numai zâmbete pe buze, râsete. Mulţi cântă pe stradă şi pufnesc în râs când se văd unii cu alţii. Şi nu au iPhone, sunt aproape desculţi, iar motoreta este, poate, cel mai valoros bun pe care îl deţin.

Peste tot vei găsi zona ta de confort, chiar şi la 5.000 de metri sau în deşert.

3. Departe nu înseamnă lipsă de confort. Trăim într-o lume care se globalizează şi se modernizează într-un ritm galopant. Oriunde te duci în lume, vei găsi un colţ familiar… Nu îţi place mâncarea asiatică? E greu să nu găseşti vreun loc care să-ţi facă o mâncare cât de cât familiară. Vei găsi hoteluri sau pensiuni unde te vei simţi confortabil, cam peste tot vei găsi un loc familiar. Nu zic “că acasă”, dar un loc în care te vei simţi bine. Unii zic că a călători înseamnă să ieşi din „zona ta de confort”. Zona aceasta nu este obiectivă, ci subiectivă, este doar în mintea ta. Peste tot vei găsi zona ta de confort, chiar şi la 5.000 de metri sau în deşert. Trebuie doar să te reinventezi dacă este cazul.

4. Concentrează-te pe partea plină a paharului. Am auzit pe mulţi că nu călătoresc mai la est de Antalya pentru că e jeg, că nu sunt drumuri etc. etc. De zeci de ani aud că turismul nu merge în România pentru că nu sunt şosele. Că ar trebui să închidem câţiva ani ţara turiştilor străini, să construim autostrăzi, telecabine, părţii de schi şi hoteluri all inclusive cu 159 de feluri de mâncare şi după vreo 10 ani să permitem din nou accesul turiştilor străini în România. Urmărind această logică, niciun turist nu ar trebui să calce în India, Nepal, Filipine sau Kenya…

Există oameni care călătoresc pentru a descoperi ceva nou, ceva diferit. Nu cred că sunt mulţi care se pun în mişcare şi vizitează lumea pentru a mânca în McDonald’s din 120 de ţări sau pentru a savura superbele şi excitantele autostrăzi pline de maşini colorate. Chiar şi cei ce revin din Europa Occidentală nu prea pun poze cu autostrăzi pe Facebook, ci mai degrabă cu catedrale, palate, plaje sau părţii de schi. Există turişti care văd partea plină a paharului. Fine, nu există autostrăzi cu 7 benzi pe sens, dar găsesc cea mai mare populaţie de urşi din Europa, nu avem prea multe aeroporturi compatibile cu A380, dar avem mănăstiri pictate acum 500 de ani, tradiţii, sate medievale. La fel şi în străinătate. Egiptul poate fi murdar, dar, dacă treci peste asta, descoperi o civilizaţie unică, o artă incredibilă şi construcţii de o durabilitate… pe care nu o va avea nicio autostradă din lume!

5. Nu trebuie să cheltuieşti o avere pentru a călători. Am întâlnit mulţi tineri şi mai puţin tineri care călătoresc pentru perioade mai lungi sau mai scurte, fără a cheltui imens. E drept, e o muncă de informare, de cercetare, o muncă în care trebuie să-ţi eficientizezi traseul – găseşti un avion mai ieftin, un autobuz de noapte, un hotel la un preţ rezonabil, o promoţie, o ofertă de la vreo agenţie de voiaj. Dacă, într-adevăr, doreşti să vizitezi lumea, găseşti o cale. Poţi găsi joburi pe drum, te poţi înscrie în programe de voluntariat. Cunosc pe cineva care a decis că la peste 30 ani să se facă stewardesă ca să vadă lumea. Totul e să vrei.

6. A fi diferit nu înseamnă a fi periculos şi nici ridicol. Femeile din ţările musulmane sunt îmbrăcate din cap până în picioare. Hmmm… sunt oprimate sau sunt proaste. 95% dintre căsătoriile din India, Nepal sau Sri Lanka sunt aranjate de părinţi. Vai, ce penibil! Ca un tip să devină bărbat în triburile de hameri din Etiopia de Sud, sor-sa trebuie biciuită. Ce barbar! Orice thailandez trebuie că în viaţa să fie cel puţin câteva zile sau o săptămână călugăr. Ce habotnici! Tibetanii cred în reîncarnare. Nu există aşa ceva!

Orice tradiţie sau obicei are un motiv. Oamenii sunt, în general, logici... poate unii mai tradiţionalişti decât alţii, dar orice obicei care nouă ni se pare ciudat, periculos, perimat şi idiot are un motiv: şi de ce a apărut, şi de ce se perpetuează.

Am citit în Bhutan un articol despre România în care se scria că oamenii sunt foarte săraci şi deprimaţi şi că au apărut coşciuge low cost făcute din nu ştiu ce stinghii pentru cei care mor şi nu au bani.

Comentariul ziaristului (genial de altfel) era „în aceste condiţii, de ce nu sunt incineraţi?”… pentru el poate părea penibil că românii nu s-au gândit la o astfel de soluţie!