Despre solidaritate şi implicare politică în cazul Bodnariu

Cazul Bodnariu reprezintă doar victimele cele mai cunoscute al unei instituţii din Norvegia care ar trebui să se ocupe de protecţia copiilor. Alte şase familii de români au suferit de pe urma Barnevernet, iar cazurile lor au ajuns în atenţia opiniei publice din România abia acum, după scandalul declanşat de separarea celor cinci copii ai familiei Bodnariu de părinţii lor.

Aşa cum s-ar părea la prima vedere, ar fi vorba doar de un conflict între o legislaţie locală şi anumite cutume culturale româneşti. În realitate, însă, practica serviciului de protecţie din Norvegia nu încalcă doar nişte instuiţii fireşti ale românilor, ci chiar principiile convenţiei internaţionale privind drepturile copilului. Ca urmare, nu este nicio coincidenţă în faptul că Norvegia a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru practici abuzive. Copiii au fost luaţi brutal din famile, fără o hotărâre judecătorească, printr-o interpretare abuzivă a ceea ce ar fi interesul superior al copilului şi printr-o acţiune disproporţionată faţă de situaţia reală.

Nu cred că pentru un părinte poate exista o situaţie la fel de dramatică, mai ales când e vorba de cinci copiii, dintre care cel mai mic nici măcar nu a împlinit vârsta de un an. De aceea, probabil, solidaritatea românilor din toată Europa a fost atât de rapidă şi ar trebui admirată. 

Însă, dacă oamenii simpli pot schimba ceva doar printr-o mobilizare extraordinară şi printr-o presiune constantă asupra instituţiilor publice, politicienii au şansa să schimbe lucrurile prin acţiune directă.

Din această perspectivă, am cerut în Parlamentul European implicarea instituţiilor europene, a Comisiei Europene şi a serviciului european de acţiune externă, pentru a remedia aceste situaţii şi pentru a convinge autorităţile norvegiene să îmbunătăţească legislaţia, astfel încât asemenea cazuri să nu mai existe în viitor. Chiar dacă Norvegia nu face parte din Uniunea Europeană, instituţiile comunitare pot exercita o influenţă mult mai mare pentru ca familia Bodnariu şi celelalte care au avut de suferit de pe urma Barnevernet să fie reîntregite.

În acest moment,  cred că avem nevoie şi de un efort comun al politicienilor români, atât cei aflaţi în Parlamentul European, cât şi cei din ţară, pentru a reuşi să reîntregim o familie de români sfâşiată de legi şi instituţii abuzive. Instituţiile europene trebuie mişcate spre a determina Norvegia să redea copiii familiei Bodnariu, iar România trebuie să arate fără echivoc că o ţară întreagă se află în spatele unor copii români abuzaţi de un stat străin. Există suficiente pârghii şi măsuri pe care autorităţile le pot exercita pentru a face autorităţile de la Oslo să înţeleagă că s-au comis greşeli grave, care, din fericire, pot fi remediate.

Chiar dacă politicienii ar vrea să uite acest caz, sunt convins că opinia publică din România, pe zi ce trece mai vigilentă, nu va lăsa lucrurile să stagneze până când nu vom obţine împreună o rezoluţie favorabilă familiei Bodnariu.