Despre politica făcută cu degetul din mijloc

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nietzsche este cel care a anticipat că secolul XX va fi „triumful nihilismului”. Iar secolul XXI pare să reprezinte continuarea en-fanfare a gândirii şi a soluţiilor radical-simple care au dominat din păcate secolul trecut.

Jacob Burkhardt, faimosul istoric elveţian al culturii, specializat în istoria culturii europene, a văzut în secolul XX naşterea unei epoci a unor dictatori care vor fi „terribles simplificateurs”.

Cu Lenin şi Stalin, Hitler şi Mussolini, Mao şi Pol Pot, care dădeau soluţii radical simple celor mai complexe probleme, a început împinirea acestei preziceri în domeniul politicului. Această simplificare poate fi văzută în preţuirea universală acordată astăzi ideilor extrem de simpliste şi rudimentare ale unor oameni precum Marx sau Freud. Idei pe care se sprijină, practic, toată gândirea şi viaţa contemporană.

Este important să ne dăm seama că aceste idei, acest mod de gândire nu a fost impus din afară. Ci, mai degrabă, ele se hrănesc dintr-un gol care creşte de multă vreme în minţile şi în inimile oamenilor. Când virtuţile legitime şi filosofia legitimă, când adevărul, frumosul şi binele, când tot ceea ce este nobil este izgonit din inimile oamenilor, locul nu este lăsat liber. Locul gol este ocupat de vicii, de o pseudo-gândire, de clişee şi de meme de facebook, de frustrare şi de ură.

Filosofia dominantă a politicii româneşti din ultimii ani pare să se reducă şi ea la o idee extrem de rudimentară: gaşca mea vs. gaşca lor. Iar singurul scop al celor care se caţără azi pe treptele puterii în politica românească pare să fie anihilarea găştii adverse.

Numai că politica, la fel ca viaţa cetăţii, este un lucru infinit mai complex. Politica nu se poate face cu degetul din mijloc. Şi este esenţial să ne amintim că tocmai din acest nihilism, din această gândire ultra-simplificantă, din aceste soluţii radical-simple de tip Hitler sau Stalin au izvorât toate evenimentele oribile ale secolului XX.

Mai multe pentru tine:
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Prostia şi orgoliul: principalele probleme de pe şoselele româneşti
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Pericolele mesianismului politic
„Nimeni nu ar trebui să aibă încredere în Wikipedia”, avertizează co-fondatorul acesteia, Larry Sanger. O discuţie despre „fake news”
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”