Debirocratizare, digitalizare și reforma administrației. Statul în slujba cetățeanului, acum!

0
0
Publicat:

În fiecare zi, sute de mii, poate chiar milioane de români, se confruntă cu hățișuri birocratice fără sens, drumuri inutile între instituții, formulare stufoase și răspunsuri care vin prea târziu, sau deloc!

FOTO Mediafax

Este acesta statul care ne servește? Este aceasta România pe care ne-o dorim pentru noi și pentru copiii noștri? În mod evident, nu!

De aceea, eu cred și susțin că România are nevoie de o schimbare fundamentală, de o transformare care să aducă administrația în slujba cetățeanului, nu invers. Am făcut asta în administrația locală, am făcut-o în Parlamentul European și vreau să insist asupra acestui aspect care pentru noi, pentru liberali – adică TOȚI cei care ne dorim o Românie antreprenorială, prosperă, competitivă – este esențial.

Debirocratizarea, digitalizarea și reforma administrației publice nu sunt doar cuvinte mari (uneori chiar goale), ci sunt, dimpotrivă, acțiuni necesare, urgente și inevitabile pentru un stat modern, suplu și responsabil.

Acum, în 2025, avem șansa de a le realiza! Iată cum.

Debirocratizare: Mai puțin hârtie, mai multă eficiență

Birocrația excesivă sufocă inițiativa, descurajează investițiile și îndepărtează cetățeanul de stat. România trebuie să renunțe la procedurile care au devenit, în mod clar, tragic și păgubos, scopuri în sine. Un exemplu concret este eliminarea cerinței pentru avize și aprobări inutile care blochează proiectele și îi fac pe cetățeni să se simtă pur și simplu ca niște străini în propria țară.

În loc să așteptăm săptămâni pentru un document care să ne permită să începem o afacere sau să construim o casă, trebuie să implementăm soluții digitale, automate, transparente. O țară care elimină birocrația excesivă devine o țară care oferă cetățenilor săi libertatea de a visa, de a crea, de a construi. Și avem fonduri europene la dispoziție pentru asta, oameni buni!

Digitalizare: Tehnologia în slujba cetățeanului

Transformarea digitală a României nu este un lux, ci o necesitate. O administrație digitalizată înseamnă mai puține drumuri la ghișeu, mai puține cozi, mai puțin timp pierdut. Înseamnă transparență totală: fiecare cetățean poate verifica online ce se întâmplă cu cererea sa, fiecare funcționar poate fi tras la răspundere!

Exemplele din alte țări europene arată că este posibil. Estonia, de exemplu, este astăzi un model global al digitalizării administrației publice. De ce nu și România? Trebuie să ne asumăm cu curaj acest obiectiv și să punem tehnologia în slujba cetățeanului, nu funcționari indolenți sau demotivați în spatele ușilor închise.

Mai multe pentru tine:
„Am rămas în chiloți!” Momentul terifiant trăit de un român celebru pe cel mai înspăimântător aeroport din Europa
Cu ce se delectează în mod frecvent Prințesa Charlene, Prințesa Kate sau Regina Letizia. Mâncărurile preferate ale nobililor
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Un popor care nu-și cunoaște trecutul este condamnat să-l repete. Și să suporte consecințele!
Cum încearcă Rusia să ne manipuleze. Exemplu concret!
Urban sau rural? În ceea ce privește calitatea vieții și a administrației, trebui să reducem urgent discrepanțele. Și putem!
Val de ură după nunta lui Dorian Popa din Maldive. Artistul, făcut praf după ce a publicat acest video cu mireasa
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Prințesa Rajwa a dus moda din Iordania la Palatul Elysée din Paris! Întâlnire istorică cu Brigitte și Emmanuel Macron
Românii care au vizitat una dintre cele mai izolate și ieftine țări din lume. Ce i-a impresionat cel mai mult: „Un gest simplu, dar cu o semnificație profundă”
Drama Cameliei Mitoșeru, la 74 de ani: „Am suferit o nouă operație pe creier”. Fiul Mihai Mitoșeru n-o scapă din ochi: „Mă răsfață, e sufletul meu”