De la un parlamentar anonim către celebrul Andrei Pleşu

Am fost uimit să văd că o celebritate ca Andrei Pleşu îmi face onoarea de a mă pomeni, în ciuda anonimatului meu, pe tema legii care doreşte să combată leznaţiunea. Disputa apare în acelaşi timp cu cea a decorării lui HR Patapievici, altfel un mare patriot după criteriile domnului Pleşu, chiar dacă în limitarea mea mi-e greu să văd iubirea de ţară printre „curul”, „fecalele” şi „urina” cu care e gratulat, din iubire desigur, poporul român.

Aşadar, în logica domnului Pleşu (AICI), înjurătura de ţară şi de neam este binevenită ca tratament, ca urmare mă mir că nu ne-am vindecat deja de toate bolile având în vedere cantitatea de mizerie care s-a scris şi s-a spus despre acest neam din 1990 încoace. Unii dintre doctorii curanţi ai naţiunii, precum amintitul HR Patapievici, au şi fost răsplătiţi cu funcţii importante pentru eforturile depuse în acest sens, ultima recompensă fiind chiar o decoraţie ajunsă motiv de dispută la Curtea Constituţională. Dar cum să nu-i răsplăteşti pe cei care îşi dispreţuiesc ţara din dragoste, pe urmele celor care îşi bat nevasta din pasiune neţărmurită? La fel l-am răsplătit şi pe Laszlo Tokes, care atât a iubit România încât o vedea sub formă de Kosovo sau de Crimeea, deplângând „genocidul” la care sunt supuşi maghiarii din Transilvania. Dar nu te poţi pune cu iubirea omului şi cu felul în care alege să şi-o manifeste, poţi, eventual, să-i recunoşti valoarea prin funcţii publice şi prin decoraţii.

Se dedică intelectualilor iubitori de ţară: „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie  Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, Ţara mea de glorii, ţara mea de dor? Braţele nervoase, arma de tărie, La trecutu-ţi mare, mare viitor!” Mihai Eminescu

Aşadar, legea mea împotriva denigrării României (AICI), deşi specifică faptul că nu include „în nicio circumstanţă criticile, declaraţiile, faptele sau acţiunile democratice la adresa puterii politice, a instituţiilor sau a persoanelor cu funcţii în statul român şi la adresa activităţii acestora”, este un mare afront adus libertăţii de exprimare a iubirii neţărmurite faţă de ţară care se manifestă, deocamdată, neîngrădită, cu beneficii multiple pentru sănătatea morală a acestui popor.

Nici nu ştiu ce să ne mai facem cu atâta iubire de ţară. Putem doar să reluăm câteva citate, după exemplul criticului meu celebru, pentru a da glas din nou formulei ideale în care România poate şi trebuie iubită. Înainte de a reda aceste vibrante dovezi de iubire naţională, îmi permit, ca un admirator sincer al maestrului lui Andrei Pleşu, pe numele său Constantin Noica, să-i solicit criticului meu să ne ofere şi un citat similar al marelui filosof, unul în care poporul român să fie „iubit” cu scuipături.

Iată aşadar şi cum decurge adevărata iubire de ţară, la care noi, anonimi şi „patibulari”, cum ar spune spiritele înalte, nu avem acces:

„Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării.” (din „Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.63)

„23 de milioane de omuleţi patibulari.” (din „Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag 53)

„Un popor cu substanţă tîrîtă. Oriunde te uiţi, vezi feţe patibulare, ochi mohorîţi, maxilare încrîncenate, feţe urîte, guri vulgare, trăsături rudimentare.” (din „Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.34)

„Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu.” (din „Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag. 64)

„Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături…” (din „Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.64)

 „In toată istoria, mereu peste noi a urinat cine a vrut. Cînd i-au lăsat romanii pe daci în forma hibridă strămoşească, ne-au luat în urină slavii: se cheamă că ne-am plămădit din această clisă, daco-romano-slavă, mă rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm, aşa temeinic au făcut-o.

Demnitatea noastră consta în a ridica mereu gura zvîntată iar ei reîncepeau: ne zvîntam gura la Călugăreni, ne-o umpleau iar la Războieni, şi aşa mai departe, la nesfîrşit.

Apoi ne-au luat la urină ruşii, care timp de un secol şi-au încrucişat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmă, avînd o băşică a udului mai mare (de, beţiile…) i-au dovedit.” (din „Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.63)

„Puturoşenia abisală a stătutului suflet românesc… spirocheta românească îşi urmează cursul pînă la erupţia terţiară, subreptice, tropăind vesel într-un trup inconşient, pînă ce mintea va fi în sfîrşit scobită: inima devine piftie iar creierul un amestec apos.” (din „Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag. 49)

„Cu o educaţie pur românească nu poţi face NIMIC.” (Din „Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.56)