De la Hipocrate la Ipocrit
0Acum câteva luni mi-am făcut programare la o clinică de nutriție din Cluj-Napoca. În mod normal m-aș fi documentat mai mult, dar, nefiind o problemă vitală, m-am lăsat sedusă de marketingul eficient al centrului, care se prezenta drept primul de acest fel din urbe. Să lăsăm experiența să vorbească, mi-am spus atunci.
Nutriționiștii, în sens larg, sunt de mai multe feluri, cu grade diferite de instrucție. Există și medici nutriționiști, și nutriționiști formați în câțiva ani, cu diplomă de licență în Nutriție și Dietetică, după cum există și consultanți în nutriție, cu patalama obținută expres. Ca un permis de skipper de la Căpitănia Dej.
Cu mare respect față de medici în general, căci și tatăl meu a fost unul excepțional, am optat, din oferta vastă de nutriționiști ai clinicii în cauză, pentru o consultație la unicul doctor specialist în nutriție din echipă, cu convingerea că și-a însușit, în virtutea nobilei profesii, un set de valori, medicale și umane, net superior față de specialiștii formați în alte cadre.
Dincolo de condescendența doamnei doctor, care te plasa încă de la primele cuvinte în poziția unui învățăcel care ar face bine să scoată o foaie de hârtie și să-și noteze lecția (instrucțiune pe care o primeai încă de la recepție), prima consultație a decurs relativ normal.
Am primit un tratament și un fel de plan alimentar sau, mai exact, un set de principii. Sârguincioasă și ascultătoare, le-am așternut mai întâi pe foaie și le-am pus în practică. Nu rămânea decât să devin model peste noapte.
După o vreme însă am început să mă simt rău. O serie de simptome, apărute din senin și foarte neplăcute, care mă copleșeau și, în special, mă îngrijorau. I-am scris doamnei doctor un mesaj succint și la obiect, încercând să aflu, pe de-o parte ce e de făcut și, pe de alta, dacă ar trebui întrerupt, în acest context, tratamentul prescris. Mesaj citit. Răspuns: niet.
În fața lipsei de reacție, am sunat la clinică, explicând situația și cerând o cât de scurtă consultație, fie ea și telefonică, la medicul curant. Recepționera, neputincioasă ca personalul de relații clienți de la Glovo, a ridicat din umeri și mi-a spus că doamna doctor e în concediu până în 4 august, unde, desigur, nu poate fi deranjată. Degeaba am insistat pe starea de rău apărută sub medicația prescrisă. Am aflat doar că nu e nimic de făcut și e alegerea mea dacă voi continua sau nu tratamentul.
Resemnată, mi-am făcut o serie de investigații la alte clinici, să-mi domolesc anxietatea și să exclud alte posibile explicații ale stării de rău care continua. Cu câteva zile înainte să revină doamna doctor din concediu, am re-sunat la recepție, să mă asigur că cel puțin la întoarcerea ei voi primi îndelung-așteptatul sfat medical.
Firesc, s-ar zice, nu? Până și Chat GPT mi-a confirmat. Se săturase probabil de atâtea explicații medicale pe care i le-am cerut în lipsa specialistului.
Ei bine însă, nu. Recepționera mi-a spus nonșalant că primul loc disponibil e în 12 august. I-am reluat povestea și faptul că nu e totuși un consult de rutină. Că mă simt rău, de aproape două săptămâni deja și am nevoie de un sfat, măcar de o discuție de câteva minute. Făptura s-a îndurat și m-a îndemnat să-i scriu situația pe WhatsApp, că doar nu are cum să o țină minte printre atâtea programări. Dar, dacă voi proceda așa, mi-a promis că va redirecționa rugămintea mea, după care putem doar spera. Că doctorița se va îndupleca și pacienta o va trata. Visul unei nopți de vară.
Am relatat – din nou - simptomele, solicitând și în scris o consultație, fie ea și telefonică, fie și sumară. Mesaj citit. Răspuns: niet. A doua zi: „Buna ziua. Din păcate Dna Dr nu are disponibilitate mai devreme decât programarea stabilită. Va mulțumim pentru înțelegere!”
A treia zi (6 august): „Buna ziua. (Vă trimitem – n.n.) Factura aferentă consultației online de marți, 12 august, ora 17:30. Vă mulțumim!”
Money, money, money! Medici indolenți, casieri meticuloși.
Un contrast greu de digerat. O abordare a relației medic–pacient care nu mai are nicio legătură cu principiile fundamentale ale profesiei – nu doar dictate de cerințe minime de empatie, compasiune sau bun simț, ci și consacrate legal.
Articolul 380 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, prevede că „pe tot timpul exercitării profesiei, medicul trebuie să dovedească disponibilitate, corectitudine, devotament, loialitate şi respect faţă de fiinţa umană.” Textul citat e doar un exemplu, căci legislația abundă.
Potrivit art. 663 și art. 665 din aceeași lege, medicul are „obligația de a acorda asistență medicală/îngrijiri de sănătate unei persoane dacă a acceptat-o în prealabil ca pacient.”
Ca să nu mai vorbim de jurământul făcut la admiterea în profesie (în cadrul Colegiului Medicilor din România, ca să fiu precisă), potrivit căruia sănătatea pacienților este o obligație sacră, iar viața medicului – dedicată umanității. Jurământ consacrat și el legal, dar care – atunci când medicul în discuție nu găsește nici cinci minute să discute cu pacientul său, afectat de tratamentul prescris chiar de el – pare a nu fi mai mult decât un slogan ipocrit sau o formalitate de acces în profesie.
Pacientul e însă de multe ori prea fragil, cel puțin emoțional, pentru a îndrăzni să vorbească. Dar a rupe tăcerea, în asemenea situații scandaloase, pentru a schimba lucrurile, într-un sistem medical din ce în ce mai degradat și tot mai comercial, e și ea o datorie sacră, precum cea a medicului, având aceeași miză fundamentală: sănătatea pacientului.
---
„Nu vă speriați, doamnă. E groaznic.” (E. Ionesco)