De la candidatul ipotetic la candidatul reprezentativ. Mult succes, actorule!

2014. Alegeri prezidenţiale. Vine turul 1. Zâmbesc. Sunt îngrjorat. Zămbesc pentru că văd alternative reale. Zâmbesc pentru că am cu cine vota. Zâmbesc pentru că văd candidaţi care nu vin din aceeaşi încrengătură care a condus România în ultimii 25 de ani.Sunt ingrijorat de faptul că oamenii nu înţeleg că multe din progresele făcute sunt (încă) reversibile. Sunt îngrijorat de faptul că mulţi oameni nu sunt îngrijoraţi ca mine.

2009. Alegeri prezidenţiale. Mi-am anulat votul. Era turul 2. Am votat pentru un candidat care nu candida. Am adăugat eu un nume pe listă, in dreptul căruia am pus ştampila. Am adăugat un pătrăţel pentru că nu exista niciun pătrăţel care să mă reprezinte. Niciun pătrăţel în care să am încredere, nici unul care să-mi dea speranţa că poata face ceva bun pentru Romănia. Sau, mai trist, dacă e să vorbim de aşteptări, nu era nici un pătrăţel care să-mi dea speranţa că nu va face ceva rău.

2012. Referendum demitere. Mi-am anulat votul. Nu eram reprezentat de nici una dintre opţiuni. Nu puteam să tolerez rămânerea în functie a Preşedintelui, dar nici nu puteam tolera o argumentaţie slabă Constituţional pentru referendum. Am adăugat înca un nume, am “votat” un alt pătrăţel.

2014. Alegeri prezidenţiale. Vine turul 1. Zâmbesc. Sunt îngrjorat.

Zămbesc pentru că văd alternative reale. Zâmbesc pentru că am cu cine vota. Nu cu aşteptări mesianice, dar cu nişte aşteptări. Zâmbesc pentru că văd candidaţi care nu vin din aceeaşi încrengătură care a condus România în ultimii 25 de ani. Zămbesc pentru că Justiţia pare că funcţionează. Zâmbesc pentru că sistemul se scutură bine. Zâmbesc pentru că simt speranţă.

Sunt îingrijorat pentru că în ciuda acestor lucruri foarte pozitive, vechea gardă (sub haine de lupi tineri) pare să aibă în continuare prima şansă. Sunt îngrijorat pentru că, în ciuda evidenţelor, o mare parte a oamenilor nu au urechi să asculte. Sunt ingrijorat de faptul că oamenii nu înţeleg că multe din progresele făcute sunt (încă) reversibile. Sunt îngrijorat de faptul că mulţi oameni nu sunt îngrijoraţi ca mine. Dar cel mai îngrijorat sunt fiindcă văd oameni care au încetat să creadă în orice. Şi preferă să stea plecaţi, ascunşi într-un colţ, urmărind pasiv o piesă de teatru, nerealizând că ei sunt de fapt actori. Şi devenind părtaşi, prin pasivitatea lor, la eşecul piesei. La acea linişte monumentală care riscă să se aştearnă după căderea cortinei. În loc de aplauze furtunoase, în loc de bis-uri, în loc de entuziasmul generat de noua stagiune, devin părtaşi la decăderea instituţiei în sine.

Eu sper că piesa va fi un succes. Cred că avem destule scenarii bune deja încât să ne identificăm cu ce puţin unul din ele, să ne energizăm de la unul din ele şi să urcăm pe scenă. În 2009 a fost trist, nu am avut scenarii de calitate, şi mi-am rupt biletul. de spectacol. Anul 2014 nu mai ne oferă această scuză. Avem opţiuni pentru toate gusturile (chiar şi pentru bulimici avem opţiuni cu succes garantat), ce nu avem este scuză să nu urcăm pe scenă. Aşa că, mult succes, actorule!