De ce protejarea sensibilităţilor religioase e mai importantă pentru români decât libertatea de expresie?

Atacurile teroriste din Franţa, dar şi cel mai recent din Danemarca, au generat, dincolo de  semnele de întrebare legate de eficacitatea măsurilor de securitate, şi o dezbatere aprinsă cu privire la măsura în care dreptul la liberă exprimare ar trebui să prevaleze, sau nu, în raport cu respectul faţă de valorile religioase.

După ce atacul de la redacţia lui Charlie Hebdo s-a soldat cu 12 morţi, tot mai multe voci şi-au pus întrebarea dacă protejarea sensibilităţilor comunităţii islamice, şi a drepturilor minorităţilor religioase în general, poate fi făcută chiar şi cu preţul restrângerii unuia dintre drepturile fundamentale pe care se întemeiază democraţia şi anume libertatea de expresie.

Această dezbatere s-a suprapus, în majoritatea ţărilor europene, peste un sentiment general crescut de teamă în faţa ameninţărilor teroriste, care, fără îndoială, a avut un efect important asupra modului în care opinia publică s-a raportat la subiect. Iar acest efect explică parţial de ce, în ţări cu tradiţie seculară indiscutabilă, procente importante din populaţie considerau după atacurile de la Paris că mass-media ar trebui să evite publicarea de caricaturi la adresa profetului Mohamed.

Astfel, în state care nu au fost ţinta unor atacuri directe sau în care creşterea ponderii comunităţii musulmane şi gradul ei de integrare nu crează probleme sociale semnificative, protejarea sensibilităţilor religioase este mai puţin valorizată în raport cu respectarea libertăţii presei. Spre exemplu, în Franţa, 42% dintre respondenţii unui sondaj realizat pentru Jurnal de Dimanche, imediat după atacurile de la Paris, considerau că media nu ar trebui să publice caricaturi la adresa profetului Mahomed, în timp ce în Marea Britanie, conform unei cercetări publicate de Sunday Times şi realizată de YouGov, 22% dintre respondenţi nu susţineau publicării unor astfel de manifestări satirice. 71% dintre britanici erau de părere, conform acestui sondaj, că mass-media este mai degrabă obligată să publice informaţii de interes public, decât să protejeze sensibilităţile religioase.

Există însă şi excepţii, printre care se numără şi România. Conform ultimului sondaj Inscop,  71,9% dintre români au declarat că nu susţin ideea publicării de caricaturi cu profetul Mahomed, dacă din acest motiv comunitatea musulmană se simte grav lezată şi doar 9,1% susţin asemenea demersuri media, în virtutea dreptului la liberă exprimare. O posibilă explicaţie a acestor rezultate este faptul că ele au mai puţin de-a face cu teama de a nu leza comunitatea musulmană şi de a nu stimula astfel terorismul religios. Această interpretare este demonstrată de rezultatele aceluiaşi sondaj care testează reacţia faţă de caricaturizarea lui Isus Cristos sau a altor personaje biblice, relevând rezultate similare. Astfel, 76,9% dintre respondenţi nu sunt de acord cu publicarea de caricaturi cu Isus Cristos sau personaje biblice.

Prin urmare, românii par să valorizeze mai puternic nevoia de a proteja sensibilităţile religioase, decât libertatea de expresie, o cauză posibilă fiind, probabil, nivelul mai ridicat de religiozitate din societatea românească. Şi totuşi, în Statele Unite ale Americii, acolo unde, conform unui sondaj realizat în decembrie 2013 de Harris Poll, 74% dintre respondenţi declarau că sunt credincioşi, libertatea de expresie este mai puternic valorizată decât protejarea sensibilităţilor religioase. De exemplu, într-un sondaj realizat de YouGov, 63% dintre americani erau de părere că libertatea de expresie este mai importantă decât a evita materialele care satirizează valorile religioase.

Toate aceste date dezvăluie de fapt complexitatea problemei şi multitudinea de explicaţii. Nivelul de religiozitate din societate nu este, deci, singura explicaţie. Putem lua în calcul şi alte elemente precum tradiţia democratică. România este indiscutabil o democraţie încă tânără, relativ imatură, în timp ce în SUA tradiţia democratică, bazată în mod fundamental pe libertatea de exprimare, este adânc înrădăcinată.

O altă diferenţă semnificativă este legată de faptul că, din punct de vedere religios, România este o societate relativ omogenă, în care confesiunea ortodoxă, conservatoare este predominantă. În schimb, în SUA discutăm despre o societate profund eterogenă sub aspect religios, dar şi etnic. Acest tip de eterogenitate stă la baza construcţiei democraţiei americane în jurul libertăţii de exprimare. În fond, din moment ce nicio confesiune nu s-a putut impune ca viziune dominantă asupra societăţii, diferitele grupuri etnico-religioase au fost practic obligate să găsească soluţii de convieţuire, imposibil de atins fără comunicare deschisă şi respect.

În sfârşit, nu trebuie să ignorăm nici influenţa experienţei acumulate de România în ultimii 25 de ani în raport cu minorităţile etnice, dar şi religioase. Într-un sondaj INSCOP din iunie 2013, 89,1% dintre respondenţi erau de părere că majoritatea trebuie să fie tolerantă faţă de persoanele de altă religie.

Ce pondere au toţi aceşti factori diferiţi în fundamentarea raportului între libertatea de expresie şi religie este dificil de estimat. Trebuie însă să ne aşteptăm ca acest raport să evolueze în timp, pe măsură ce societatea românească se va maturiza din punct de vedere democratic.