Cum să scap de câţiva Moşi?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au tot venit Moşi Crăciun de vreo trei ori deja, la diverse evenimente. Şi se mai anunţă încă vreo trei-patru. Aşa că am hotărât să mai reduc din ei, dar fără să simtă copilul şi fără să le dau cu poşeta în cap.

Nici nu apucase Moş Nicolae să ajungă acasă, să se culce, că Moş Crăciun a şi apărut. Prima dată, la un concurs de colinde care a avut loc într-un mall. Tradiţional, nu? Fiecare grădiniţă din sector a fost reprezentată de o grupă şi iată cum am ajuns şi noi la concursul cu pricina. Şi după ce au cântat copiii, hop şi Moşul cu sacul plin, împărţind, fără discernământ, cadouri.

După câteva zile, la un alt concurs pentru copii de grădiniţă, iar ne-am trezit cu un Moş. La fel de darnic, la fel de generos în a împărţi tuturor cadouri, fără a pune vreo întrebare.

Săptămâna aceasta, la serbarea grupei, a venit din nou. De data aceasta, măcar ştiam că va fi acolo. Iar pungi de cadouri, iar dulciuri...

Şi a fost doar începutul dezmăţului.

Mai trebuie să mergem la două spectacole şi sunt sigură că va veni şi bărbosul în finalul lor. Şi ne vom întâlni iar, la petrecerea oficială, între prieteni, seara, pe 24 decembrie.    

Eu m-am săturat de Moş, iar copilul nu mai înţelege nimic din îngrămădeala asta de bărboşi. Azi, a venit de la grădiniţă şi căuta cadourile prin casă, că bradul încă nu am avut timp să-l facem. De parcă Moşul nu are nimic mai bun de făcut, vine în fiecare zi şi lasă cadouri pe unde apucă. Chiar nu mai are niciun farmec în stilul acesta aglomerat.

Aşa că am hotărât să mai scap de nişte Moşi şi nu ştiu sigur cum să fac. Nu putem nici să lipsim de la activităţile cu pricina, nici să-l dezamăgesc pe terorist şi să îi pun piedică Moşului oficial din seara de 24.

Mi-am imaginat următorul scenariu: să duc teroristul la spectacole, să cânte ce are de cântat, să-l înhaţ apoi imediat de pe scenă şi să-l introduc rapid în maşină, ca să nu apuce să vadă că vine Moşul. Nu am încă un plan mai bun, aşa că, deocamdată, pun în aplicare planul cu „înhăţatul”.

Dacă vedeţi pe la ştiri că o femeie nebună a răpit un copil de pe scenă, sigur eu sunt. Dacă vedeţi însă pe una care fugăreşte pe Moşu’, nu e obligatoriu să fiu eu. Mai ştiu câteva zeci de mămici care i-ar da cu plăcere câteva poşete peste căciula cu moţ.

Voi de câte ori vă veţi întâlni cu Moşul luna asta? Dacă aveţi copii mai mari, ce spun ei despre avalanşa de Moşi? Aţi încercat să mai scăpaţi de vreunul? Sugestii?