Consiliu de familie cu tătuca Băsescu
0Tătuca are palma grea. Mulţi încă mai simţim obrazul arzând, iar urmele degetelor de pe piele nu ne mai trec. De ceva timp parcă e un făcut. În fiecare săptămână, câte unul dintre noi e luat la rost. Azi-dimineaţă, în duminica de la mijlocul lui Brumărel, tătuca s-a supărat din nou.
Lângă streaşina casei, în ploaia rece de afară, copilul-funcţionar i-a ascultat mustrările cu căciula-n mână. E cel mai mare dintre noi. A fost mereu aproape de tătuca. I-a făcut tot timpul pe plac. I-a adus bani în casă, i-a tocmit slujbaşi să-i muncească moşia, a numărat galben cu galben şi i-a pus în chimirul lui larg. Acum, fiul nu mai are ce număra. Banii sunt tot mai puţini. Chimirul e din ce în ce mai uşor, iar supărarea lui tătuca creşte pe măsură. Cu ochii bulbucaţi, spune de fecior că-i hoţ. Că-i fură banii şi că-i duce moşia de râpă. Peste noapte, odrasla iubită a devenit o pramatie, care nu poate fi educată decât cu băţul şi cu palma grea.
Din colţul uşii, fata mijlocie, cea care umblă mereu cu cartea-n mână, tremură de spaimă. E poreclită „profesoara“. Acum ceva timp a încasat şi ea porţia de dojană. Venise să ceară un ban să-şi ia creioane. Atunci, tătuca a tunat de s-au speriat şi dulăii de la marginea satului. A făcut-o „ţaţă“, „mincinoasă“, iar copila a plecat capul. S-a întors pe uliţa înglodată care o duce în fiecare zi la aceeaşi şcoală dărăpănată.
Mamaia nu a ieşit în tindă. Stă în camera din fundul casei şi ascultă. Ţine în mâinile zbârcite un castron cu tărâţe, să-şi facă pâine. Aşa i-a spus tătuca. Să-şi facă singură pâinea şi să nu mai dea iama în cămara lui.
Stârnită de înjurăturile tătucăi, javra din curte hămăie înnebunită. Noroc de feciorul-şef de post care s-a dus s-o domolească. Nu vrea să-şi supere din nou părintele. De două săptămâni doarme în grajd, după ce tătuca l-a scos din casă c-a avut curaj să ceară bani de uniformă.
Şi cine ştie ce am fi păţit din nou cu toţii dacă fata-preferată, mezina Ilenuţa, nu s-ar fi întors azi-dimineaţă acasă. Şareta, care a adus-o de la gară prin noroaiele uliţei, s-a oprit la poartă. Tătucăi i s-a luminat faţa. I-a ieşit înainte, i-a luat gentuţa şi a purtat-o pe braţe până pe prispă. Doar ea e lumina ochilor lui, „cel mai bun produs“ al familiei, „inteligenta“, „capabila de negocieri“ şi „rezistenta în bătălii“. Pentru ea a strâns tătuca ban cu ban, i-a cumpărat casă la oraş, papuci cu toc şi s-a zbătut să prindă un loc bun la Minister.
Acum e linişte. În jur începe să miroase din ce în ce mai tare a sărăcie. Grajdul e gol, iar în spatele casei sunt doar urmele lemnelor de anul trecut. Printre ulucile sparte ale gardului şuieră vântul, anunţând cântarea lupilor din iarna grea ce o să vie. Ne strângem zdrenţele pe noi şi ne îngrămădim pe la colţuri. E duminică sau ce a mai rămas din ea. De mâine vom ieşi din nou să frământăm glodul de pe pământurile lui tătuca.