Concert Jonas Kaufmann – Paula Iancic la Sala Palatului

Mare vedetă mondială, tenorul german Kaufmann a poposit pe plaiuri dâmbovițene, la Sala Palatului, după ce acum câteva sezoane anulase un recital la Ateneul Român într-una din edițiile Festivalului Enescu. Mai bine venea la Ateneu, unde nu se cântă la microfoane, decât în imensul auditorium destinat inițial ședințelor, care și de această dată a făcut figuri din motive de sonorizare. Deși s-au observat destule locuri libere, succesul a fost mare, cinci bis-uri fiind oferite de cei doi artiști.

Totul a început normal, cu un bun reglaj acustic sesizabil din loja de pe stânga unde aveam locul și Jonas Kaufmann a început concertul cu aria „Celeste Aida” din opera verdiană, o pagină rar cântată singular, în afara unui spectacol scenic.

A fost ca o minune plină de lirism seducător, o confesiune poetică de iubire în care tenorul și-a modelat timbrul nobil și velurat în nuanțe de extremă subtilitate grație stăpânirii unor tehnici admirabile de mezzevoci și pianissimi prezente la tot pasul. Celebrul final, Si bemol acut „vicino al sol” notat de Verdi cu pianissimo morendo, refuzat de covârșitoarea majoritate a interpreților (singur Franco Corelli l-a abordat cu un măiestrit filaj, alții – foarte puțini - refugiindu-se în falsetti, restul tratându-l cu forță brută), a primit din partea lui Kaufmann o versiune nemaiauzită cu messa di voce de inspirație belcantistă, atac pianissimo, crescendo, decrescendo, revenire filată până la un nou pianissimo încheietor, un vis pe același arc de respirație. Construcția acestei Romanza di Radamès „Celeste Aida” de către Jonas Kaufmann a frizat sublimul estetic. Probabil că Verdi ar fi fost fericit.

Maniera de sculptare expresivă a frazelor lungi a continuat în toată seara, Kaufmann punând pe prim plan poezia vocii. Cine ar fi crezut că rostirea de început a ariei „Cielo e mar” (Ponchielli,  „Gioconda”) ar fi avut contrast între forță și reverie, urmată de pasiune reținută și din nou o mezzavoce imponderabilă („o sogni, o sogni d'or!”)? Creator de atmosferă idilică, tenorul a crescut în simțirea pătimașă („vieni o donna, qui t'attendo”) pentru ca în finalul cu Sol înalt „Ah! vien!” să arate că este un desăvârșit pictor de sunet (atac în mezzoforte și crescendo până la eliberarea de energii).

Pentru „E lucevan le stelle” (Puccini, „Tosca”), amintiri dureroase i-au străfulgerat descrierea prin aceleași mezzevoci în „O dolci baci”, iar zicerea „... disciogliea dai veli!” a beneficiat de un super-filaj de sunet. Probabil că fraza „e muoio disperato!” rostită con anima, cum menționează compozitorul lângă portativ, a umezit ochii spectatorilor.

Mă gândesc că detractorii i-ar putea reproșa un cânt economic dar ceea ce face Jonas Kaufmann este pură artă.

Și a venit partea a doua, pentru care cei de la pupitrele electronice au operat modificări nefirești, amplificând sunetul și accentuându-i tenorului culorile baritonale de glas, cel puțin în registrul grav și oarecum mediu.

Aria „Ô souverain, ô juge, ô père” (Massenet, „Cidul”) a fost o rugă fierbinte, expresiv-contrastant redată, cu acute (Si bemol) bine atacate și final glorios. Pentru Improvviso di Chénier (aria „Un dì all'azzurro spazio” din „Andrea Chénier” de Giordano), a adus declamații pline de sensuri, dezvoltări impetuoase, sublinieri ample de fraze („Ecco la bellezza della vita”) și un final viguros.

„Addio alla madre”, aria lui Turiddu din „Cavalleria rusticana” de Mascagni a avut trăire accentuată de durere, cu tente piangendo și o încheiere spectaculoasă, de forță, pagină care practic a încheiat programul oficial al serii, numai că până atunci tenorul cântase și două duete cu partenera de concert.

Paula Iancic, una dintre cele mai bune soprane de generație tânără din România, a avut șansa să fie invitată la concertul lui Jonas Kaufmann, eveniment care îi poate aduce importante perspective de carieră. Recomandarea a venit, după cum Paula declara într-un interviu acordat Radio România Cultural, din partea basului clujean Alexander Köpeczi, și el o valoare a liricii internaționale.

În aria „Sì. Mi chiamano Mimì” din „Boema” pucciniană, Paula Iancic și-a expus timbrul proaspăt, liric, conturând o eroină emotivă, delicată, plină de simplitate, căreia o simțire profundă, însuflețitoare i-a cuprins expozeul odată cu fraza „... ma quando vien lo sgelo”. Linia vocală este frumoasă, nuanțele sunt la locurile lor, expresive. Imediat a urmat duetul final al primului act, „O soave fanciulla”, cu note strălucitoare din partea sopranei și cu Do-uri acute la unison în diminuendo din partea amândurora.

„Ave Maria” din actul al IV-lea al operei „Otello” de Verdi a înfățișat culori sombrate din partea Paulei Iancic, rafinament în frazare, sensibilitate în ruga smerită și dulci pianissimi aerate, nuanțe care s-au remarcat și în duetul cu Otello din primul act al operei omonime, o înlănțuire încântătoare a schimbului de replici dintre cei doi îndrăgostiți, comunicate cu farmec în noaptea înstelată verdiană.

Ordinea bis-urilor a fost aria Prințului Sou-Chong „Dein ist mein ganzes Herz” din opereta „Țara surâsului” de Lehár (Jonas Kaufmann în plin elan romantic), duetul „Lippen schweigen” din opereta „Văduva veselă” a aceluiași compozitor (cei doi artiști în cuceritor spirit vienez), melodia „Ombra di nube” de Licinio Refice (Jonas Kaufmann, puternic interiorizat), aria Laurettei „O mio babbino caro” din „Gianni Schicchi” de Puccini (Paula Iancic cu frumos dozaj expresiv și cu un „pietà” înalt, admirabil filat).

Finis coronat opus, aria lui Calaf „Nessun dorma” din „Turandot” de Puccini în plină forță, cu faimosul „Vincerò! Vincerò!”, Si natural acut spectaculos, atacat în manieră proprie.

A acompaniat Orchestra Simfonică „Valahia” condusă de germanul Jochen Rieder, care a mai avut în program și pagini instrumentale din operele „Aida” (Preludiul), „Gioconda” („Dansul orelor”), „Manon Lescaut” de Puccini (Intermezzo), „Samson și Dalila” de Saint-Saëns (Bacanala), „La Vierge” de Massenet (Preludiul „Le dernier sommeil”) și „Cavalleria rusticana” (Intermezzo).